Zi liniștită și caldă de toamnă. Frunze șiroind pe alei, soare calm și tihnit… E-mailul Ellei a spart în cioburi mici și tăioase toată armonia în care mă răsfățam:
”Draga mea,
O să te șochez?! Cred că m-am îndrăgostit.
Îmi vei spune că sunt… puțin măritată… că-l am pe Doru…
Am crezut că sunt cerebrală, că „am toate țiglele pe casă”. N-ai putea fi mai dezamăgită de mine decât sunt eu însămi… Am trecut de treizeci de ani și ar trebui să fiu înțeleaptă, nu să mă îndrăgostesc la prima vedere ca o puștoaică de 16 ani. Ironic, cunosc din experiențele altora toate fazele pe care le parcurg, dar, practic, mă bat cu capul de pereți ca ultima gâscă. Toate sfaturile pe care le-aș da, profesional vorbind, unei persoane aflate în situația mea, sunt inutile acum. Nu am făcut nimic, probabil că nu se va întâmpla nimic, dar mintea mea a luat-o razna. Poate hormonii… nu știu. Am întâlnit un bărbat incredibil. Nimeni nu bănuiește, nici măcar el, ce furtună a declanșat în mine. Tu știi cât de drag mi-e Doru, dar niciodată, nimeni nu m-a cutremurat (cred că asta am simțit) așa, ca acest necunoscut, făcând… nimic…
Tu mă cunoști atât de bine. Știi ce părere am despre dragostea siropoasă și fluturii din stomac… metafore răsuflate, menite să hrănească imaginația gospodinelor plictisite.
©Silvia Grav
Poate sunt blestemată, Aghiuță vrea cu orice preț să îmi distrugă liniștea. Pe scurt: am hotărât de curând să ne mutăm într-o altă zonă a orașului, pentru a fi mai aproape de compania unde Doru lucrează de câteva luni. Ne-am luat un agent imobiliar, un indian fără sare și piper, repartizat de o agenție. Știi că Doru e super ocupat, așa că eu mă ocup de căutarea casei. M-am plimbat cu indianul aproape o lună, fără rezultat. Eu ziceam una, el pricepea alta. Ineficiența personificată. Cu toată mila mea de bietul Sunder, am hotărât cu Doru să renunțăm la el și la agenția lui și să ne reorientăm. Zis și făcut. Când am văzut numele noului agent, am izbucnit în râs, îmi suna tot a nume indian. „Poate-i cumnatul lui Sunder”, am glumit. Când am ieșit din mașină și ni s-au intersectat privirile… am înțeles într-o fracțiune de secundă și fluturi, și artificii, și baloane colorate, și cor de îngeri, și praf de stele – toate împreună… M-a privit… Nu. Nu m-a privit. Și-a ancorat ochii aceia incredibil de verzi, de calzi și de adânci în ochii mei. Am amuțit. S-a terminat. M-a terminat. Mi-a strâns mâna și m-am topit. M-a durut pielea când m-a lăsat de mână. Tu știi că nu mă impresionează frumusețea masculină, că sunt cu Doru de când mă știu și nu am avut nicio atracție față de alți bărbați în atâția ani de căsnicie. Payam nu e frumos. De fapt, nu îmi dau seama dacă e frumos, ori e urât… E altceva. Chimia dintre noi (din partea partea mea) doare.
Nu vreau să îl mai văd. E o prostie. Nu s-a întâmplat nimic și totuși… Trebuie să îl conving pe Doru cumva, nu știu cum, să îl evităm. Ori să revenim la Sunder, ori să renunțăm deocamdată la cumpărarea casei. Draga mea, ajută-mă!
Payam e arab, nu am cunoscut în viața mea arabi, dar am senzația că îl cunosc, că-l știu pe de rost. Când i-am văzut ochii, am avut un sentiment de déjà-vu. Toată perioada petrecută împreună (am văzut cinci case) am stat ca o tută-mută (știu, acum râzi, nu-ți poți imagina scena). L-am lăsat pe Doru să se ocupe de tot. Pe drum, în mașină, întorcându-ne spre casă, Doru m-a întrebat ce am și mi-a spus cât a putut de delicat (tu-l știi pe Doru) că nu am fost politicoasă cu Payam. Era foarte încântat de personalitatea și cunoștințele noului agent.
Oh, Doru! Dac-ai ști!
Cel mai înțelept lucru e să îl evit. Nu? Ce spui, draga mea? Încerc să mă detașez de mine însămi și să fac curățenie. Să scot toți microbii din suflet, toate larvele de fluturi nenorociți. Dar știi că pentru asta am nevoie de tine. Scrie-mi! Nu mă suna. Am nevoie să văd cuvintele tale negru pe alb, să le citesc și răscitesc, să le învăț pe de rost la nevoie. Știu că tu, draga mea prietenă, mă vei ajuta.
Mi-e dor de tine. Te pup.
Ella”
Am citit de câteva ori e-mailul. Ella e prietena mea dragă, sora pe care nu am avut-o niciodată. După terminarea facultății, unde am fost colege de an, s-a mutat cu Doru, soțul ei, în Vancouver, pe când eu am rămas aici, în Toronto. Pe Doru îl știu la fel de bine, e un bărbat extraordinar și o divinizează. În ciuda distanței dintre noi, ținem o legătură strânsă și ne vedem cel puțin o dată pe an.
Ce să-i spun? Cum să o ajut? Cum să nu fiu subiectivă când e vorba de „sora” mea dragă?
– va urma –
Pe Em o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
La mulți ani, prietenul meu de-o viață!
Despre dragoste necondiționată sau cum putem fi tâmpiți câteodată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
