Mi-e dor!
De o familie numeroasă unită la masă în jurul aceleiaşi pâini.
Cea de toate zilele, nu doar cea de sărbătoare!
Zice-se că fericirea e susţinută de trei dimensiuni:
1) senzaţia de protecţie oferită de grupul familial
2) confortul psihic adus de prezenţa constantă a prietenilor verificaţi mai ales la nevoie
3) realizarea treptată a proiectelor personale, împlinirea spirituală.
Prima dimensiune s-a cam dus!
Nenumărate divorţuri, separări, conflicte, ţipete… Răni care te fac să te simţi singur împotriva tuturor.
Se pierde. Se pierde şi acea “bucată” din familia celuilalt. Cumnate, socri, persoane cu care râdeai, plângeai sau te sfătuiai devin “parte adversă”.
Prietenii lui nu mai pot fi şi ai tăi, brusc, întregul univers se înjumătăţeşte. Ceea ce ai adunat de-a lungul timpului, căni, perdele, scaune, tablouri şi sentimente… se duc pe apa cea neagră. O iei de la capăt, da! Cu nelinişti şi întrebări care chinuie mult după ce-ai zbătut poarta!
Tineri îndrăgostiţi, prea tineri şi prea îndrăgostiţi, pecetluiesc repede căsătoria. Şi repede regretă. Nici cuplurile mature nu stau mai bine.
Prea puţină răbdare, prea mult orgoliu, prea puţină diplomaţie, prea multă cicăleală, prea multă mândrie şi prea puţină toleranţă…
Ce ne lipseşte?!
Ce e în plus?!
Regina e înlăturată, regele e învins, şah-mat!
Rămân scaunele goale în jurul mesei.
Mi-e dor de acea familie numeroasă, cu patru bunici, mătuşi, unchi, veri, cumnate şi copiii tuturor adunaţi cu toţii în jurul aceleiaşi pâini!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
