Puterea vulpilor argintii

28 December 2011

Meryl Streep, la 62 de ani, este cea mai în vârstă femeie care a apărut vreodată singură pe coperta revistei Vogue. Numărul din ianuarie 2012 o elogiază cu superlativul “cea mai mare actriţă americană”. Ceea ce e perfect adevărat.

Să ai succes la Hollywood la vârsta asta, nu e puţin lucru, iar Meryl Streep a tot avut, chiar dacă la 40 de ani a crezut că, odată depăşită vârsta când o femeie mai poate purta o sarcină, se termină totul. Ei, bine, nu s-a terminat şi a îmbătrânit frumos, la vedere, fără disperări inabil mascate, având o strălucire pe care doar o viaţă mai reuşită decât orice film romantic de Oscar ţi-o poate da. A aşteptat liniştită rolurile pentru care nu a trebuit să pună la încercare priceperea make-up artiştilor. Şi ele au tot venit. Până la cel din urmă, al Doamnei de fier, Margaret Thatcher. Un interviu de zile mari şi pozele pictorialului le găsiţi aici. Un frumos, meritat şi inspirat omagiu adus prin ea, tuturor femeilor care reuşesc, fără efort, să îmbătrânească fără… vârstă.

În 2004, când avea 59 de ani, Priscilla Prestley a apărut şi ea pe coperta Vogue, în legătură cu controversata chestiune a vârstei, dar în onorabila formaţie “trei generaţii”, împreună cu fiica şi nepoata – un context lipsit de ridicol, deşi cea mai vârstnică dintre “femeile” Presley era puternic “retuşată” în photoshop şi cu celebritatea împrumutată de la Elvis.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre Madonna care a apărut, la 53 de ani, pe coperta numărului de decembrie al revistei Harper’s Bazaar. Mesajul transmis este cu totul şi cu totul diferit: scurgerea implacabilă a timpului este luată foarte personal şi aspectul tânăr este întreţinut cu ajutorul unei armate de locotenenţi. Tinereţea artificială forţează vizibil legi fizice şi limite biologice şi rezultatul nu e tocmai fericit. O femeie pe care o fluieri din spate, dar când o ajungi din urmă te face să  roşeşti şi să-ţi ceri scuze, ar putea renunţa. Madonna, nu. Noroc că nu este totuşi un ideal nici pentru femeile cât de cât normale care pot accepta imperfecţiunea de a îmbătrâni şi chiar o fac cu graţie, şi nici pentru bărbaţii hetero, după cum mărturisea chiar ea.

Ce au în comun aceste trei femei în afară de celebritate? Sunt Baby Boomers – ca toţi cei născuţi între 1946 şi 1964, perioadă în care au venit pe lume şi câte 4 milioane de copii într-un an. Generaţiile acestea se mândresc şi îşi revendică schimbările importante din America sfârşitului de secol XX şi începutului mileniului III. Iar prezenţa pe copertele revistelor glossy la vârste ce încep cu 5 sau cu 6 nu este decât o modestă cucerire în raport cu realizările uluitoare ale acestor Silver Foxes cum li se mai spune în America, din cauza părului argintiu, pe care unele chiar refuză să şi-l ascundă.

Aceste vulpi argintii ocupă poziţii de putere tot mai înalte în media, politică ori afaceri şi controlează cea mai mare parte a bogăţiei din SUA (conform MassMutual Financial Group, 2007, senioarele de 50 de ani şi peste deţineau o avere netă de 19 trilioane de dolari -19 mii de miliarde, ca să fim bine înţeleşi -, adică mai mult de trei sferturi din averea financiară naţională.) Tot în 2007, femeile cu venituri nete mari reprezintau 39% din totalul persoanelor aflate în topul celor mai vine plătiţi. 2,5 milioane dintre aceste femei aveau active combinate de 4.200 miliarde dolari şi mai mult de 1,3 milioane de profesionişti şi directori femei câştigau mai mult de 100.000 de dolari pe an şi 43% dintre americanii care au active peste 500.000 dolari sunt femei.

Şi mai urmează! În următorii zece ani, femeile vor controla două treimi din averea de consum a ţării şi vor fi beneficiarii celui mai mare transfer de avere din istoria SUA. Estimările variază de la 12 la 40 de trilioane! de dolari. (Claire Behar, Senior Partner şi Director, New Business Development, Fleishman-Hillard New York).

Din aceste date se înţelege clar că, cel puţin în SUA, aceste ladies conduc detaşat, cu un entuziasm specific altor vârste, pentru că trăiesc cea mai bună viaţă din toate generaţiile. Aici veţi găsi şi mai multe informaţii despre puterea economică şi influenţa acestui segment demografic care pare a se transforma într-un vindecător tsunami argintiu. Care va ajunge cândva şi în România…



Citiţi şi

Despre droguri și ravagiile pe care le fac

Naomi. Cindy. Linda. Christy – The Super Models (documentarul)

Madonna: „Sunt propriul meu experiment. Sunt propria mea operă de artă”.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro