Mă exprim în povestea copiilor infectați cu e-coli, nu se știe de (la) ce.
Am reținut trei idei din declarațiile ministrului sănătății, dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, luate și acelea prin înghesuire la lift și nu prin preocupare strategică:
1. nu e o criză.
2. nu știm de unde provine infecția.
3. presa nu trebuie să ventileze panica; am dat comunicate, ajunge. ce rezolvăm dacă culpabilizăm sistemul medical?
Presa o fi slabă, jenantă, nocivă. Dar la cauzele pentru care a ajuns astfel, din care zi începînd ne vom referi? Pentru că o bună parte din ele sînt în dreptul celor care nu au o idee clară despre roluri, în comunicarea publică și în relațiile instituționale. Dar conduc! Și cu ce fel de gravitate a crizei ar trebui, mă rog frumos, să ne confruntăm ca s-o facem responsabil? Pentru că unul din motivele panicii este libertatea de a presupune, în absența declarațiilor competente și a semnalelor că problema este recunoscută, luată în serios, iar autoritatea luptă de partea victimelor. Și ar fi bine să enumerăm, pe loc, categoriile de victime: copiii îmbolnăviți în serie și gata să moară, părinții turbați de neputință și medicii practicieni de bună credință. Nu-i o criză. Sigur, nici la „Colectiv” n-a fost, după cum declara ministrul sănătății de acum 3-4 luni. Și poate acum chiar nu e, dar așa pare. Iar asta vine dintr-o decredibilizare cu istoric greu, dubios, neelucidat.
Copilul bolnav – lucrare de John Whitehead Walton, 1894
Nimic nu va schimba presa – căci ei îi ajunge eficiența de acum! -, în condițiile în care atitudinea celor chemați în spațiul public este veșnic una de pudel deranjat din somn. Iar corpul medical trebuie să ajungă la concluzia dureroasă (fiindcă învechită) că, neluptînd convingător din interior la schimbarea sistemului medical și a modului de comunicare & reprezentare, nu i se va da, in corpore, nici un sprijin. Mai grav, pericolul este că va pierde tot respectul.
Comunicare publică matură, nu doine, domnule ministru, dragi medici, scumpe autorități sanitare.
Cred că nu se mai poate visa multă vreme la aplanări. Nici n-ar trebui să vi le doriți, dacă vreți o percepție diferențiată față de administratorii de pînă acum, în numele tehnocrației.
Cît despre noi, toți gură-cască, cărora ni s-ar putea întîmpla la fel peste o oră: încă un prilej de ieșit în stradă se duce la canal. Virtutea și puterea obișnuinței.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
