Inima îmi bate cu putere și îmi sare-n gât numai la gândul că mai este așa puțin și urmează să ne reîntâlnim. N-am înțeles cum ți-a venit ideea asta după atâția ani, dar nu pot spune că nu m-am bucurat când mi-ai zis că ți-ai dori să mă vezi. Puteam să nu vin, dar cred că prea mult am jucat șotron pe nervii tăi de-a lungul vieții. Și cred că noi doi am experimentat cel mai mult împreună teoria aia cu roata care se întoarce. Pe noi ne-a învârtit ani de-a rândul până ne-a amețit.
Aș fi vrut să mă simt de data asta ca la prima întâlnire. Nu, nu aia de care mi-e rușine și speram să nu îți amintești, ci de aia în care nu știam la ce să mă aștept, când am făcut oficial cunoștință și tu m-ai întrebat în ce clasă sunt. Eram bățoasă pe atunci și mă țineam și mai tare decât eram. Acum mă înmuiasem că o plăcintă caldă abia scoasă din cuptor și am simțit cum mi se topesc obrajii sub temperatura sărutului tău, iar picioarele mi s-au înmuiat și erau să-mi dea drumul de pe tocuri când mi-ai spus că arăt atât de bine.
scenă din filmul „L’Amant d’un Jour”
Tabloul reîntâlnirii perfecte este completat de prietena mea care stătea în spatele tău și se spărgea de râs. Râdea ea, dar nu era râsul ei, pentru că știam că ai rămas punctul ei sensibil și că orice întâlnire cu tine nu o lasă indiferentă. Cea care îmi povestea ce gust are dragostea ta, de parcă eu nu știam atât de bine. Și câte prietene n-am mai avut eu datorită ție, care atunci când eram ca doi frați sperau ca prin mine să ajungă la tine. Și câte n-ar fi vrut să mă strângă de gât când au aflat că eu sunt adevăratul motiv pentru care nu poți să le iubești pe ele. Nu, nu era cazul celei acum de față, ea este una dintre excepțiile care întărește regula că nu toate prietenele se ceartă din cauza bărbaților și rămân prietene de când împart alocația până ajung să împartă pensia.
Doamne, îmi dau seama că am adunat atâtea amintiri împreună, încât aș putea să scriu o carte. De fapt, mi-ai zis să o fac, dar cred că nu ai realizat ce te-ar aștepta. Bine, nu te-ai luat și pe tine în calcul când mi-ai zis asta, dar mi-a fost drag momentul. Țin minte aniversarea aia în care mi-ai spus că pentru mine ești mereu ca o carte deschisă, iar eu ți-am spus că te-ai deschis prea târziu. Povestea noastră ca o carte în care am scris pe rând și am citit pe sărite. Capitole care ne-au marcat adolescența, ne-au zdruncinat tinerețea și ne-au ghidat maturitatea. Povestea noastră despre agonie și extaz, despre fericirea amestecată cu lacrimi, despre iubirea cu gust de trădare, despre sentimente ascunse și orgolii împinse în față, despre bătăi de inimi în același ritm sau despre indiferența care ucide. Oricum, mie, ca să ajungă să mi se înmoaie picioarele, trebuie mai întâi să mi se înmoaie sufletul.
Dar mai mult decât reîntâlnirea noastră, mai puternic decât strângerea la piept și cuvintele „mi-a părut așa bine să te văd”, a fost momentul de dinainte, în care după mulți, mulți ani, ne-am lăsat sufletele la vedere. Eu, așa cum nu o făcusem vreodată. Tu, așa cum ai încercat să o faci cândva și n-ai avut cu cine. Târziu, mult prea târziu ți-am deschis „cartea” și te-am lăsat să citești în suflet capitole care habar n-aveai că există, pentru că era dreptul tău să afli. Nu putem compara contextul și nici viața acum cu totul diferită, însă a rămas ceva acolo-n suflet. Cald și prețios. Ca și cum am fi regăsit un vechi prieten. Prieteni care nu mai sunt supuși presiunii unor sentimente, de care s-au eliberat demult. Nu prea ne-am sincronizat noi, dar cel puțin avem o poveste palpitantă.
Poate că și de-asta am venit, pentru că am vrut să văd dacă ești bine și să îți arăt că sunt bine.
Oare am fost convingători? 🙂
Guest post by Invisible woman
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
