Pur și simplu o iubesc! O iubesc din secunda în care am aflat că îmi crește sub piele. Era cât un bob de orez atunci și nici nu știam că iubirea aceea va crește odată cu ea.
Îmi găsesc greu cuvintele când scriu despre ea. Parcă mi se par prea sărace, am senzația că oricât aș încerca, nu pot exprima sentimentele alea care-mi umplu pieptul ca o lumină. Mi-e ciudă că nu sunt poet ca să pictez în cuvinte iubirea pentru copila mea. Dar, poate cu stângăcie, o voi descrie cu inima de mamă.
Să o iubesc mi se pare cel mai firesc lucru, așa cum e firesc să respir. E o iubire rotundă și plină ca o lună, e fără condiții și dincolo de explicații și rațiune. E o iubire care mă călăuzește atunci când mă simt rătăcită în mine sau printre oamenii cunoscuți, îmi dă putere, curaj, mă transformă într-o fiară dacă e nevoie să o protejez de lumea-ntreagă. Și cred că este atât de puternică încât va rămâne cu ea, parte din ea, chiar și când eu voi fi undeva, departe, poate printre stele.
O iubesc așa cum eu nu am fost iubită, și iubirea asta e împletită cu frică atunci când nu îi e bine, cu furie când mă simt neputincioasă, cu zâmbete și lacrimi, cu dorința de a fi cea mai bună variantă a mea pentru copilul mic, ce-mi ajunge un pic mai sus de genunchi și îmi spune atât de frumos ”mami”.
©Consuelo Mura
O iubesc dinainte să o cunosc și când cred că mai mult de atât nu se poate, descopăr că ba da, este posibil. Lângă ea am aflat că și o inimă peticită după ce alții au sfâșiat-o, poate iubi intens, infinit, fără teamă, fără rețineri, dincolo de lună și stele.
O iubesc așa cum este și nu aș schimba nimic la ea, niciodată. O iubesc așa defectă cum sunt și pentru ea simt că pot și când nu mai pot.
O iubesc cu sufletul, cu inima, cu ochii care nu se mai satură să o privească. O iubesc cu buzele care-i dau pupici pe frunte și se ridică într-un zâmbet când vorbesc cu ea, despre ea. O iubesc cu brațele care o poartă fără teama că se va obișnui acolo. O iubesc cu mintea, cu gândul, prin cuvinte și prin fapte și îmi doresc să învețe și ea să se iubească suficient încât să nu se piardă pe sine pentru alții, să nu se sacrifice, să nu rămână lângă oamenii care nu o merită, să știe să spună ”nu” fără teamă, să știe că nu trebuie să se mulțumească cu puțin. Fărâmele de iubire nu sunt suficiente pentru nimeni.
Pur și simplu o iubesc, iar iubirea pentru ea mi-e tatuată pe suflet, pe piele, și de-aș putea aș picta-o pe soare și pe lună, ca să fie cunoscută de-ntreg universul, iar când eu nu voi mai fi, doar se va uita spre cer și va ști că iubirea mea a rămas aici, pe pământ, cu ea, să nu uite niciodată că mama o iubește și-o va iubi mereu.
Guest post by Mihaela Dobre
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
