Dacă acum câteva zile v-am spus povestea lui Fătălău Papălapte, astăzi o să vă povestesc despre Pupincurista Urâtăşiproastă.
La marginea Bucureştiului, unde porumbul se ridică semeţ până în dreptul geamului de la dormitor şi se contopeşte cu noxele autoturismelor, avea să vină pe lume Pupincurista Urâtăşiproastă. Zămislirea ei în pântecul mamei nu fusese programată, ci s-a întâmplat pur şi simplu, în urma unui sex plictisit şi din greşeală.
Cu toate astea, venirea ei pe lume, i-a bucurat nespus pe părinţii ei. De bucurie, ta-su a decimat o damigeană de vişinată de la primele contracţii şi de atunci o ţine numai într-o fericire şi sărbătoare că i s-a născut fata. Deşi au trecut vreo treizecişi destul de mulţi ani. Deh… bucuria e nemărginită.
Mama ei plângea. Dar de durere. S-a chinuit vreo 14 ore să o aducă pe lume pe micuţa Pupincuristă. Când, în sfârşit, i-a auzit glasul piţigăiat şi sugrumat, sentimente de linişte şi împlinire au cumprins-o la unison. Când a ţinut-o pentru prima dată în braţe şi i-a privit chipul, a început din nou să plângă. Era atât de mică, de neagră şi de mustăcioasă, încât uitase toată durerea pe care o îndurase 14 ore. Uitase chiar şi de cele 35 de kilograme acumulate în timpul sarcinii… peste cele 85 deja existente.
Pupincurista Eştiurâtăşiproastă era un copil cuminte, ascultător, supus şi fără personalitate. Imita în general toate gesturile pe care le vedea în jurul ei, de aceea, până pe la vârsta de trei anişori a ciripit. Stătea cu orele lângă colivia papagalului, fixându-l cu ochişorii ei mici şi negri precum sâmburii de măsline. Voiam să spun precum căcărezele de oaie, dar sunt câteva dudui pe aici miloase, pioase şi cu frică de Dumnezeu şi iar îmi dau cu blesteme în privat.
Micuţa Pupincuristă Urâtăşiproastă a fost crescută în spiritul de „taci şi înghite” – învăţătură pe care o respectă şi astăzi cu sfinţenie… la propriu, if iu nou uat ai min– „zi mersi” şi „capul plecat, sabia nu-l taie”. Aşa că micuţa noastră nu îndrăznea să articuleze cuvinte. Noroc cu ciripitul. Când mergea afară să se joace, Pupincurista Urâtăşiproastă încerca să fie un lider şi să le comande camarazilor de joacă fix aşa cum văzuse ea acasă. Da, da! Cu ochişorii aia precum căcărezele. Dar cum nu o băga nimeni în seamă, a încercat să se împrietenească cu haita de câini aciuaţi la scara blocului. Cum câinii sunt cunoscuţi ca fiind animale inteligente, micuţa noastră eroină a rămas cu ochii în soare. Sau cu cu*u’-n baltă. Să mă scuze pudibondele sau „pudoboanghinele”, nu ştiu exact cum se spune. Aşadar, micuţa noastră Pupincuristă şi-a creat o lume imaginară în care dădea ordine şi indicaţii păpuşilor ei, unde era un mic tiran ofticos şi mustăcios printre personajele neînsufleţite.
Pupincurista Urâtăşiproastă creştea şi, odată cu ea, şi mustaţa precum pana corbului. Şi sprâncenele-i negre şi stufoase, precum peria de WC. Şi, bineînţeles, dorinţa de a cuceri şi de a domina lumea. Era o tocilară înrăită, turnătoare de excepţie către tovarăşa dirigintă şi comandant de unitate. Între timp, a căzut comunismul, dar nu şi matricola ei din piept… ori cravata roşie de la gât.
Personajul nostru a devenit femeie în toată firea. A terminat liceul prima şi a intrat la facultate ultima… pe locurile cu taxă. În facultate a fost foarte populară, iubită şi dorită de toţi colegii. Aşa ne spune ea. Noi nu o credem. Încă are mustaţă.
Pupincurista Urâtăşiproastă şi-a găsit şi un „job”, vorbeşte romgleză la perfecţie, este umilă şi umilită, plânge des prin băi şi metrouri de ciudă şi, în continuare, îşi doreşte să domine lumea. Colegii îşi dau seama imediat când plânge pentru că i se umezeşte mustaţa.
Urâtăşiproastă şi-a găsit totuşi liniştea pe plan personal. L-a cunoscut pe el, echilibrul ei şi totodată sacul menajer în care îşi vomită seara toată frustrarea. El, un adolescent întârziat, acneic şi excitat, vrea doar să fu*ă. Atât de mult, încât s-a căsătorit cu ea, cucerit de gingăşia ei aidoma unei noptiere şi mersul sigur şi încrezător de halterofilă.
Anii au trecut, adolescentul acneic şi excitat a părăsit-o, ea a avansat şi câştigă suficient de bine, încât să-şi cumpere fond de ten „din ăla scump din diuti fri” ca să-şi acopere mustaţa. În continuare încearcă schema pe care o făcea pe când era micuţă în fața copiilor de la bloc. În continuare nu-i iese.
Legenda spune că Pupincurista Urâtăşiproastă tocmai mi-a trimis un e-mail.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Ce fac eu de mult nu se mai numește curaj, ci nebunie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
