Pupici deplasaţi

14 April 2016

gloria alexandruNoi stăteam liniștite la o poveste, iar fetele noastre, de-o seamă, se jucau în cealaltă cameră, până când vine Patricia într-un suflet la mine și-mi spune :

– Mami, Iulia m-a pupat pe gură!

– Stai liniștită, mami, că din greșeală te-a pupat pe gură. Se mai întâmplă.

– Nu din greșeală, chiar m-a pupat pe gură.

Well, cum procedezi când se întâmplă astfel de situații?

sarut fetite

Nu, n-a fost o greșeală din partea Iuliei să o pupe pe gură pe Patricia. Pentru ea e ceva normal, firesc, nu știe cum să pupe altfel. Mama ei o pupă pe gură, tatăl ei la fel, de peste 6 ani câți are acum. Și, ori de câte ori simte nevoia să-și manifeste afecțiunea, pupă lumea pe gură.

Cum să-i spui prietenei tale, fără să o jignești că o astfel de practică nu e tocmai sănătoasă și asta din chiar mai multe puncte de vedere?

Din punct de vedere al sănătății, nu e chiar normal să-ți dorești să-ți imunizezi copilul pupându-l pe gură de la stadiul de nou născut până la vârsta la care lui o să-i fie rușine sau greață de o astfel de practică. Oricât de drag ți-ar fi. Că e posibil ca pe buzele unei mame fumătoare să se regăsească particule de chestii nu tocmai sănătoase pentru un copil. Și chiar de n-ar fi fumătoare, oricum varianta asta e o sursă de transmitere de microbi mai accentuată decât un pupic pe obrăjori ori pe frunte.

Apoi, nu e tocmai un gest pe care să-l practici cu propriul copil. Sărutul pe gură are o cu totul altă conotație și știm cu toții că trezește sentimente diferite față de pupicul pe obraz. Pur și simplu pentru că apasă alt buton. 🙂

Dacă pe mine m-ar pupa acum mama sau tata acum pe gură, cred că m-ar șoca. Și i-aș trimite să vorbească cu cineva avizat despre asta. E un gest care nu îşi găseşte locul între părinți și copii.

Cei care îl practică, până la ce vârstă o fac? Adică, e un moment în care îți dai seama că ești oarecum deplasat și că e cazul să te oprești pentru că s-ar putea să-i dai semnale greșite copilului tău sau să-l pui în situații stânjenitoare ori confuze? Care e percepția copilului oare în relația cu restul lumii, de a accepta cu ușurință un sărut de la o altă persoană, fie copil de același sex, fie adult care poate să vizeze și altceva? Adică nu e un risc asumat că e posibil ca, printr-o împrejurare nefericită, copilul să poată fi mai ușor expus abuzurilor pentru că nu mai înțelege limita permisă de afecțiune a terților față de el?

Nu mai vorbesc de faptul că nu-i normal și firesc să-i insufli copilului tău ideea că așa e normal să se pupe oamenii, în orice context, chiar și de același sex, pentru că s-ar putea ca la o vârstă foarte fragedă să-i vezi că experimentează și asta. Iar opțiunea de a fi altfel s-ar putea să le-o fi dat chiar tu. Și poate că oricât de open-minded ai fi, s-ar putea să-ți dai seama că l-ai împins pe copil spre o opțiune care să-i facă viața puțin mai grea decât dacă ai fi lasat lucrurile să meargă pe calea lor firească.

La interacțiunea fetelor, pentru a încerca să scald cumva scena, i-am spus Patriciei să-i explice colegei ei cine se sărută pe gură și de ce ea nu s-a așteptat la asta.

Eu i-am spus fetiței mele mai demult, când ne-a întrebat pe noi de ce ne sărutăm pe buze, că așa se sărută oamenii care se iubesc, soții. La acea etapă, a mulțumit-o răspunsul. A înțeles că mami și tati se pupă altfel, iar părinții și copiii se pupă altfel. Ba chiar că toți ceilalți se pupă altfel dacă nu formează un cuplu.

Pe mama Iuliei nu cred că a mulțumit-o răspunsul, din moment ce încă se sărută pe buze.

Deranjant e faptul că fetița, pentru că nu înțelege diferența săruturilor, pupă pe toată lumea pe buze. Atât colegele de grădiniță, cât și pe orice altă persoană față de care vrea să-și arate afecțiunea. Și nu înțelege de ce ceilalți resping acest mod, ba chiar îi șochează.

Am văzut și reacția unei fetițe de 9 ani care, la fel, era sărutată de mamă pe buze, că efectiv se simțea inconfortabil și s-a șters rapid, cu o ușoară umbră de dezgust.

De ce-ai face asta?

Păstrați-vă săruturile pentru iubiți și dați-le copiilor pupici pe obrăjori cum e firesc!

Pe Gloria o găsiţi întreagă  aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.




Citiţi şi

5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți

Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)

Lumea în care trăim

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Daniela Stingaciu / 12 June 2016 16:30

    Eu mi am pupat usor pe gurita baieteii cat au fost mici. Nu vad de ce se face mare tam tam pentru asta . Bineinteles doar cat au fost bebelusi, pentru ca mi erau extrem de dragi si pentru ca vroiam sa ii pup la fel de bn cum vroiam sa ii si musc cate nitel peste tot ,TOT DE DRAG. Nu, nu i-am invatat sa pupe pe toata lumea ca doar erau bebelusi si nu , nu am lasat pe nimeni altcineva sa faca asta in afara de mine. Niciodata nu m am gandit la asta ca fiind ceva cu conotatie sexuala. Mi se pare absurd intradevar sa-l pupi pe gura la o varsta la care el constientizeaza , normal, dar nu atunci cand inca e bebelus. Parerea mea.

    Reply
  2. poana / 16 April 2016 22:12

    Sunt de acord cu acest articol.
    Mi se pare scabros de-a dreptul sa-ti saruti copilul asa. Ii dai o idee gresita asupra lumii. Nu cred ca e normal sa iti saruti cainele sau pisica in bot. Sincer! Poti sa-l/s-o speli tu cat vrei, tot murdar/a e!

    Reply
  3. Butterfly / 16 April 2016 13:38

    Sunt de acord cu autoarea articolului. Peste tot unde te uiti, pupicii pe buze se dau intre iubiti/logodnici/soti. Nu sunt de acord cu parintii/bunicii care-si pupa copiii/nepotii pe buze. Pentru mine este o violare a intimitatii ca cineva, de orice varsta, orice fel de relatie ar fi intre mine si el/ea, sa vina sa ma pupe pe buze, atat timp cat nu este iubitul meu. Exista o diferenta clara. A vazut cineva vreun preot sa-si pupe copilul/ nepotul pe buze? Oare de ce? V-ati intrebat? Sa nu-mi spuneti ca ei nu mai stiu sa-si exprime iubirea, ca in timp au devenit mai distanti, caci ei sunt preoti, sunt trimisii lui Dumnezeu pe pamant. Si de ce credeti ca se spune despre sarutul pe frunte ca este “parintesc”?
    @Dana, iubirea se poate manifesta in atat de multe alte moduri; nu inseamna ca daca parintii mei m-au pupat pe obraz, frunte, maini, oriunde altundeva nu si-au manifestat iubirea fata de mine. Iubirea nu se manifesta doar printr-un pupic pe buze, ci prin atat de multe gesturi si prin caldura cu care le faci. 😉

    Reply
  4. Dana / 14 April 2016 18:45

    As mai mentiona ca ideile legate de imunitate si microbi, sunt foarte departe de realitatea stiintifica si medicala, in care eu lucrez de exemplu, sunt niste idei foarte limitate a unuei viziuni care implica incapacitate de a trai liber, natural, de a accepta naturalul uman, copiii si oamenii se pupa dintotdeauna intre ei pe buze si se pupa si cu animalele de companie pe care le detin, iubirea manifestandu-se natural deasemenea si afectiunea, iar ideea de nu va pupati cu copiii ca le da-ti microbi, pupati-i pe oraz ca sa fie sanatosi este una lipsita de prea multa profunzime, foarte dezamagita sunt de acest articol, am senzatia ca s-a postat si s-a dat share fara sa-l verifice cineva :))

    Reply
  5. Dana / 14 April 2016 18:38

    Urmaresc cu mare drag si consider multe articole inspirante, insa asta e unul mai putin reusit, tine despre viziunile personale asupra unor conceptii despre cresterea copiilor, iar generalizarea cu care s-a scris, lasa putin de dorit, avand in vedere ca nu impartaseste parerea generala a tuturor oamenilor despre cresterea si educarea copiilor, mai mult decat atat. daca s-ar face un sondaj, s-ar observa realitatea din familii in general, naturaletea cu care e firesc sa-ti pupi copilul pe bune in primii ani de viata, iar daca el o face la fel cu oamenii nu indica decat o libera manifestare de iubire, foarte pura si frumoasa, la copii, care se pierde tot mai mult in societatea noastra, in care tehnologizarea si consumatorismul ne indeparteaza de originea noastra, de a fi umani, de a trai emotii si a manifesta afectiune. M-as fi asteptat la o abordare mai deschisa a acestui subiect, bazat pe mai multe documentari din domeniul psihologiei de exemplu si evitarea generalizarii unei idei, care mi se pare foarte personala, a celui care a scris acest articol si evitarea prezentarii ei sub forma de dogma, in acest secol si la acest nivel la care ne gasim azi. Cu strangere de inima ma gandesc la cei care nu-si vor mai pupa copiii citindu-l, oricum ne pierdem tot mai mult abilitatea de a manifesta iubire, afectiune, un astfel de concept usor deplasat mai lipsea. Pupatul pe buze al copiilor nu are legatura cu sexualitatea si nu-l face pe copil usor de abuzat, ca ceilalti nu stiu cum sa interpreteze gestul de afectiune sau ca unori nu se potriveste sa pupe alti omeni/copii se poate explica frumos, dar oprirea acestui gest natural in orice situatie, ar sabota insasi calitatea de a fi om, de a simti emotii si a exprima sentimente. E trist!

    Reply
    • Paul Adrian / 20 April 2016 18:35

      Cred ca daca am putea intelege ca ne referim la un articol de blog si nu la unul aparut in Sience s-ar evita multe comentarii negative. Autoarea pur si simplu isi exprima parerea, care poate sa coincida sau nu cu a noastra.nu are pretentia ca detine adevarul absolut, In fond si la urma urmei e o practica parentala care ramane la latitudinea fiecarui parinte. Daca am putea sa ne argumentam punctul de vedere intr-un mod mai constructiv cred ca am avea cu totii de castigat.

      Reply
    • anne / 12 June 2016 14:59

      la 30 de ani de ce naiba nu-l mai pupi pe gura? nu-i tot al tau? nu ti-i la fel de drag? pe astfel de parinti imebcili ii suspectez de pedofilie, scirt si la obiect…cum pana mea sa-i pupi pe gura? cea mai scarboasa chestie ever

      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro