-Asta e pentru tine!
-Nu vreau plicul tău nenorocit, înţelegi? Eu te vreu pe tine!
Vreau să mă trezesc în fiecare dimineaţă cu parfumul ceaiului de tei în nări, cu pîinea prăjită şi dulceaţa ta. Vreau atenţia ta, sprijinul tău şi te vreau pe tine cînd rîzi de mine că plîng ca o disperată pentru că am luat „doar” 9 la şcoală. La serbările mele te vreau pe tine, nu doar pe bunica, bunicul şi mătuşa. Şi vreau şi tortul tău pentru ziua mea. Da, ăla care seamănă mai mult cu o mămăligă, dar pe care ne place atât de mult să-l preparăm împreună şi pentru care pierdem ore întregi şi ne trezim apoi cu mii de vase de spălat. Pentru că aşa eşti tu, haioasă, aiurită, nepricepută.
Vreau să fii lîngă mine cînd am febră, gripă şi durere de gît, să mă doftoriceşti cu medicamentele tale ciudate, să-mi pui felii de cartofi pe gît, să-mi faci frecţii cu alcool pînă ce pielea mea ia foc. Să mă pui cu picioarele în apă fiartă cu sare şi eu să ţip şi tu să rîzi şi să-mi zici că doar aşa o să mă vindec.
Mi-e dor de chipul tău dimineaţa şi de parfumul tău de gutui, de tine, cînd fredonezi, şi de rîsul tău care dă o lumină diferită, dar mereu veselă zilelor mele. Vreau verile noastre întinse pe iarbă citind cărţi, vorbind, povestind şi visînd. Îţi promit c-o să-ţi scot sîmburii din toate vişinele din copac pentru dulceaţa ta, c-o să te ajut să faci bulion, murături, cîrnaţi, cozonac de Crăciun şi ouă roşii de Paşte. O să te privesc seara cum îmi coşi hainele şi-o să aştept mîinile tale în părul meu, să-l pieptene, să-l mîngîie, să-l împletească. Vreau să-ţi simt prezenţa, iubirea, preocupările, sfaturile, să mă laşi să greşesc, ca să poţi apoi să mă ajuţi să mă ridic fără să-mi spui: „te-am avertizat”.
Vreau ca tu, în ţara aia însorită şi îndepărtată, să le spui copiilor bătrînilor pe care-i îngrijeşti că trebuie să caute prezenţa celor dragi pînă cînd absenţa lor n-o să devină definitivă. Că, să le caute mîinile, ochii şi zîmbetele sunt privilegii care trebuiesc îngrijite şi gustate pentru că în ziua cînd aceste emoţii n-o să mai fie în inimile lor, o să fie mai săraci şi mai singuri.
Sunt grele valizele tale, mamă, apasă pe inima mea paşii tăi care se îndepărtează, îmbrăţişarea ta sufocată în plîns, privirea ta tristă care nu are curajul să se mai uite înapoi.
Pune la loc valizele, mamă, şi hai să ne reluăm viaţa noastră simplă, visele noastre, bucuria noastră de-a fi mereu împreună.
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
