– continuare de la Unde dragoste nu e, nimic nu e… –
Azi sunt minus șaisprezece grade, dar mă încăpățânez să simt în aer primăvara. Un soare cu dinți mușcă cu poftă din obrajii mei. Îi zâmbesc cu ironie… Cât crede că mai poate? Mâine e 1 Martie. Am primit din țară trei mărțișoare. Le voi pune pe toate trei și povestea mărțișorului mă va însoți toată ziua: firul alb și firul roșu…
Ella:
„Am închiriat un apartament mic și ieri m-am mutat. Ai mei s-au împotrivit până în ultima secundă. Nici nu știu ce îi îngrijorează mai mult, cum mă simt eu sau ce zice lumea. Sunt șocați de mine, de atitudinea mea. Fata bună, mândria lor de până acum, şi-a dat rău de tot în petic. De altfel, cu mentalitatea lor e greu să înțeleagă. Dacă mi-ar fi fost alături… însă ei par să îl susțină mai mult pe Doru. Am încercat să le explic. Nah, nici nu vor să audă. În ultima vreme cultiv doar dramă în jur.
E prima dată când locuiesc singură și, într-un mod ciudat, trebuie să-ți mărturisesc, chiar îmi place. Am control asupra spațiului, tăcerilor și cuvintelor. Nu trebuie să dau explicații, nu trebuie să mă forțez să fac nimic din ceea ce nu vreau, pot să… respir. E un soi de libertate pe care n-am cunoscut-o și n-am știut că o doresc.
L-am rugat pe Doru să nu mă sune o perioadă, să lăsăm lucrurile să se așeze. Mama mă exasperează cu telefoanele, cu dorința ei de a înțelege ce se întâmplă și de a-mi da sfaturi peste sfaturi.
Nu l-am sunat pe Payam, deși era în mintea mea să iau legătura cu el. M-a sunat însă el. Voia să vedem o casă. Firește că nu avea de unde să știe ce se întâmplă. I-am spus, fără să-i dau niciun detaliu că, deocamdată am renunțat la acest proiect. A fost mirat, dar nu a părut supărat. Agenții imobiliari investesc zile întregi de muncă în clienții lor. Dacă nu se finalizează o tranzacție, ies în pierdere. Trebuie să fie diplomați. Nu-și pot arăta nemulțumirea, indiferent de situație, pentru că oricine, oricând e un potențial client. Ingrată muncă. Dar Payam chiar a părut sincer. Nu mi-a cerut nicio explicație. Dimpotrivă. A fost cald și prietenos. M-am simțit bine vorbind cu el. Cred că am stat la telefon mai mult de o oră. Nici nu știu cum a trecut timpul și n-aș putea spune concret despre ce am discutat. Nu am vorbit despre Doru dar, dincolo de cuvinte, am simțit că mă înțelege.
După ce am închis telefonul am plâns. Nu cu durere, nici cu disperare sau deznădejde. A fost… descătușare? M-am golit de toată încărcătura și tensiunea ultimelor zile și săptămâni. Lacrimile au eliberat toată energia negativă acumulată.
Azi-noapte am dormit bine pentru prima dată în ultimele săptămâni. M-am trezit odihnită și cu o ciudată poftă de viață, cum nu mi s-a întâmplat de foarte multă vreme. Voi lua lucrurile pas cu pas, fără grabă.
Te pup
Ella
1 Martie
Româncă celebrând mărțișorul românesc la restaurant italian pe pământ canadian.
Zăpada, un detaliu. Temperatura de minus zece grade, alt detaliu. Nesemnificativ. Eu știu că e-nceput de primăvară. Nu las niște amănunte să contrazică realitatea calendarului meu. Nu-mi pasă nici ce spune lumea-n târg, nici cât de alb e târgul.
Ne-am întâlnit cu niște prieteni la Famoso în Yorkdale.
În jurul meu lume de toate culorile, privind cu uimire cele trei mărțișoare care se odihnesc, mândre, pe pieptul meu.
Ei întreabă, iar eu spun iar și iar povestea lui 1 Martie. Firul alb și firul roșu, îi conving și pe ei că a venit primăvara (cel puțin undeva, în lume). Și uite-așa, de Mărțișor, am amestecat culorile și limbile, și neamurile.
A câștigat Primăvara.
Ella
„În ultimele zile am fost ocupată cu organizarea apartamentului. Ți-am pus câteva poze. E un apartament mic, cu un singur dormitor și un living luminos. După serviciu, azi, am ieșit cu Kelly la shopping. Cred că ți-o amintești. E tonică, veselă, pusă pe glume și un pic cam prea directă și slobodă la gură. Soțul ei are o mulțime de probleme, printre care și o destul de accentuată antropofobie, de aceea nu prea ies împreună. L-am întâlnit doar de două ori, cu toate că mi-e bună prietenă. Am povestit și cu ea despre starea mea ciudată și detașarea completă de viața mea de până acum. Știi cum mă simt? Parcă sunt anesteziată, iar Ella, cea de săptămâna trecută, e dintr-o altă poveste. Nu am vorbit cu Doru zilele acestea. Credeam că nu pot și nu știu trăi fără el. Sunt uimită să descopăr că nu sunt atât de fragilă și dependentă de protecția lui, cum credeam.
Eram într-o colivie de aur și nu vedeam gratiile?
Aseară m-a sunat Payam. Fără niciun pretext, pur și simplu, cum suni un vechi prieten. Am vorbit cu plăcere și, din nou, am pierdut noțiunea timpului. E un foarte bun ascultător. Tu mă știi, par extrovertită, dar foarte greu mă destăinui. Cu toate aceste, cu Payam mi-am deschis sufletul și i-am vorbit despre părinții mei. Am simțit că îmi acceptă ritmul lent, pașii timizi cu pauze și poticniri dese. Nu mi-a pus întrebări, nu mi-a dat sfaturi, dar a fost acolo cu adevărat și cuvintele lui mi-au picat bine. Îmi place Payam, nu neg atracția fizică puternică, dar e ceva mai mult decât atât. Poate sentimentul că îl știu? Inflexiunea caldă a vocii am mai auzit-o cu siguranță undeva, iar emoțiile de liniște-neliniște pe care le simt în prezența lui, deși necunoscute până acum, am senzația că le-am mai trăit cândva.
La sfârșit a lansat și un fel de invitație, neclară, fără dată precisă, poate mai mult din politețe. Să ieșim la un moment dat, la o cafea. Poate…
Sunt obosită-frântă, draga mea. Mă duc la culcare. Vorbim.
XOXO
Ella”
Pe Em o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
