Psihopații sunt ratați care se imaginează drept lideri. Cum am mai văzut, psihopatul nu admite niciodată că greșește, că face rău, că nedreptățește pe cineva, afară de situația când există un avantaj anume pentru el. Orice rău face celorlalți – prin minciună, trădare, manipulare, vătămare emoțională și fizică – reușește să proiecteze vina asupra victimelor și celor din jur. De fapt, psihopatul va vedea propriile acțiuni lașe drept superioare; pe un plan mai înalt al existenței față de restul omenirii. Decât să se vadă drept persoana bolnavă care este în realitate – mai exact un ratat care duce o viață de parazit folosindu-i pe alții și profitând de ei – psihopatul preferă să să se vadă și să se descrie ca un rebel: un nonconformist singuratic, un erou deliberat independent, în avangardă, care respinge noțiunile învechite și comune de bine și rău, de adevărat și fals. Ființele umane etice, cărora le pasă de ceilalți, sunt considerate de către psihopat și adepții lui drept „moraliste” și „înguste la minte”.
Ca și Supraomul lui Nietzsche, psihopatul se consideră dincolo de normele de bine și rău: exceptând, desigur, situațiile când e vorba de standarde duble, de vreme ce niciun psihopat nu va dori să fie utilizat, manipulat, luat în derâdere și rănit de alții așa cum face el. Narcisismul esențial care îl face pe psihopat să se concentreze doar asupra propriilor dorințe, plăceri și nevoi îl și orbește când e vorba de a-și vedea greșelile și îl protejează de autoînvinovățire. El restructurează realitatea astfel încât să cadreze cu iluziile lui narcisiste. Neglijența, violența, hărțuitea și perversitatea – jocuri sadice jucate pe seama altor oameni – sunt interpretate ca „hedonism”, „inocență și caracter jucăuș de copil” sau „independență libertină”. Minciunile sunt văzute ca „interpretări creative ale realității” sau „moduri de persuasiune” istețe. Caracterul manipulativ, neglijent și trădător devine, în mintea sa degenerată, „machiavelism” sau „șiretenie”. Așa cum dezvăluie din când în când rânjetul idiot care acompaniază adesea acțiunile malefice ale psihopatului, comportamentul și intențiile lui sunt cât se poate de departe de distracțiile „copilărești” și „inofensive”. „Libertatea” este și ea un concept fără sens, dat fiind că scopul principal e să calce în picioare libertatea și drepturile altora. El intenționează să controleze și vatăme pe alții: să-i controleze prin vătămare, mai exact. (de aici și imaginea lui Valmont de mai sus, din romanul și filmul „Legături periculoase”, care este și parte din titlul cărții mele pe subiectul psihopatiei).
A admite că greșești sau a-ți asuma responsabilitatea pentru acțiuni vătămătoare presupune, până la urmă un anumit grad de empatie – anume a te pune în locul celuilalt și a te vedea cum te vede el – lucru de care psihopatul nu numai că e incapabil, dar pe care chiar îl repudiază. Pentru un psihopat, a-ți păsa de alții, a te pune în locul lor sunt lucruri pe care le fac doar discipolii, turmele. În mintea lui, el este un lider înnăscut: chiar și când nimeni nu îl urmează, sau chiar și când conduce doar câțiva indivizi care complotează la faptele lui rele, și care, în final, își plantează semințele propriei distrugeri. Până la urmă, din perspectiva absorbită de sine a psihopatului, umanitatea există doar pentru a servi nevoilor lui imediate.
Psihopatul creează iluzia unei „legături speciale” celor pe care îi găsește utili la un moment dat: respectiv cei care îi îmbunătățesc reputația; cei care îl ajută să ademenească și să procure alți parteneri sexuali; sau care îi oferă bani, proprietăți și statut. Pentru acei indivizi el întreține izolarea de relații semnificative (în timp ce, simultan, încurajează promiscuitatea) și cultivă o mentalitate de tipul „noi versus „ei”. Oricine pătrunde prin masca lui de aparentă sănătate mintală sau îi deconspiră sofismele și minciunile devine un „inamic” în ochii lui, și deci o țintă a urii și batjocurei sale.
Acumularea frenetică de parteneri sexuali, luarea lor în posesie și pocrearea de copii „legitimi” și ilegitimi cu unii din ei – un fel de colecționare și consum prădător de ființe umane – iau locul oricărei profunzimi emoționale și oricărei realizări de valoare în viață. Cei mai psihopați dintre psihopați sunt atât de lipsiți de inimă și de falși încât își resping propriii copii, odată ce devalorizează și se descotorosesc de femeile care le-au dat viață. Din cauza acestui absolut și fundamental narcisism, un psihopat e incapabil de a se schimba, și, cel mai important, nu vrea asta. El locuiește într-o lume a fanteziei – care devine mai reală decât realitatea pentru el și cei pe care reușește să-i spele pe creier – unde adevărul și falsul au doar sensuri instrumentale și unde moralitatea e doar o ficțiune demodată pentru cei slabi și înguști la minte.
De ce? Trebuie să ne reamintim că la baza psihopatiei stă narcisismul. Starea de spirit a psihologiei psihopatului e una de grandoare, lipsă de empatie față de ceilalți și sentiment al superiorității. El își supraestimează grosolan abilitățile și realizările și le subestimează pe ale celorlalți. Simplu spus, el are voie să face orice dorește, oricât de dăunător și distructiv, pentru că e mai bun decât alții. Făcându-i pe complicii lui să se simtă „superiori” și „speciali” prin simplă asociere cu el, psihopatul le transferă și lor acest sentiment al gradoarei și al plasării mai presus de reguli. Prostia nu arată niciodată mai ridicolă și mai respingătoare decât atunci când e combinată cu asemenea aroganță pompoasă.
Așa cum spune Robert Lidner în studiul său inovator asupra psihopatiei, „Rebel fără cauză” (New York, Grune and Straton, 1944): „Psihopatul e un rebel, un practicant cu religiozitate al nesupunerii față de coduri și standarde… un rebel fără cauză, un agitator fără slogan, un revoluționar fără manifest; cu alte cuvinte, caracterul lui rebel e destinat să atingă scopuri satisfăcătoare doar pentru el însuși; e incapabil de a face eforturi de dregul altora. Toate strădaniile lui, sub indiferent ce pretext, reprezintă investiții destinate să îi satisfacă dorințele imediate.” (2)
Dar nici măcar asta nu captează complet stranietatea cadrului mental al psihopatului. Psihopații trăiesc într-o lume Orwelliană a credinței simultane în idei contradictorii. Ei cred în adevărul momentului în timp ce caută constant noi oportunități. Am putea la fel de bine să o numim „gândire de psihopat” deoarece asemenea indivizi au propriul lor limbaj. Este limbajul narcisismului; un limbaj delirant al amăgirii. De exemplu, pentru un seducător psihopat „Te iubesc” înseamnă „Îmi produci o senzație în acest moment”. „Mă iubești” se traduce prin „abandonează-ți nevoile și pleacă-te în fața voinței mele”. „Ai încredere în mine” înseamnă „Ce mai fraier!”. „Ești femeia vieții mele” se traduce prin „Ești una dintr-un lung, nedeterminat șir de femei care este în același timp și simultan”. (Psihopații au și propria versiune de matematică).
„Fidelitate reciprocă” înseamnă „Tu trebuie să-mi fii credincioasă în timp ce eu te înșel”. „Trădare” înseamnă „Ai îndrăznit să nu fii de acord cu ceva ce am făcut” sau „Nu mi te-ai supus într-o privință”. „Angajare reciprocă” se traduce cu „Viața ta trebuie să se învârtă în jurul meu în timp ce eu face exact ce poftesc”.
„Onestitate” înseamnă „Adevărul meu”, sau „A spune orice îmi aduce ceea ce vreau în acest moment”. „Mi-e dor de tine” se traduce prin „Îmi lipsește funcția pe care o îndeplineai în viața mea pentru că mă simt puțin cam plictisit pentru moment”. „Orice pentru iubita mea” înseamnă „O să-ți acord atenție, o să te flatez și o să-ți fac daruri numai până când te captivez emoțional și-ți câștig încrederea. După asta, felicitări iubito, ești pe cont propriu”. „Înșel pentru că soția/iubita nu mă satisface” înseamnă „…și nici tu nu vei reuși, după câteva luni cel mult”. „Aparținem unul altuia” înseamnă „Îmi aparții complet, în timp ce eu rămân liber”. „Dacă ceva se întâmplă între noi, nu va fi din cauza mea” înseamnă „Nimic niciodată nu e vina mea. Dacă fac ceva rău, e pentru că tu (și alții) nu ați fost destul de buni pentru mine”. Dacă nu înveți să descifrezi codul psihopaților, te vei trezi „rătăcit în traducere”. Dacă îmi pun în minte, aș putea scrie un întreg dicționar al „limbii psihopate” și traducerile ei în limbaje obișnuite, omenești.
Fiecare așa zis „adevăr” pe care psihopații îl exprimă este momentan și contingent la gratificația lor imediată. De vreme ce sentimentele lor sunt superficiale, așa este și valoarea de adevăr. Dacă adaugi „pentru moment” la declarațiile lor de dragoste, ar putea să sune uneori plauzibil. De exemplu, pe perioada euforică a fazei de seducție, psihopații pot credea ce spun atunci când îi spun prietenei că o iubesc și că vor să-și petreacă restul vieții cu ea. Dar, după cum ilustrează romanul meu, „The Seducer”, pasiunea lor nu e bazată pe niciun fel de empatie, iubire sau angajament.
De vreme ce starea euforică de „îndrăgostire” vine și pleacă chiar și pe parcursul unei singure zile, așa face și valoarea de adevăr a afirmațiilor lor. Într-un minut pot spune unei prietene, cu emoție autentică, „te iubesc și-ți voi fi credincios mereu”. În ora următoare pot deja să urmărească altă femeie, doar de dragul aventurii, pentru că se plictisesc. Deși psihopații complotează și manipulează mult, sunt intriganți de termen scurt, sau tactici. Nu pot vedea mai mult decât doi pași în fața nasului, pentru a-și vâna următoarea plăcere temporară. Manevrele tactice, sau de termen scurt, se dovedesc mult mai puțin eficiente decât strategia, sau planificarea pe termen lung, oricum.
Unii psihopați susțin că urmează citatul faimos al generalului George S. Patton: „Condu-mă, urmează-mă sau piei din calea mea.” Atât că psihopații nu urmează, ei oglindesc. Nu conduc, ci distrug. E dificil să creezi și ușor să distrugi. Psihopații urmează calea ușoară în viață. Pe termen lung, viețile lor se dezvăluie de obicei printr-o secvență de cariere ratate, crime sordide și relații perverse, găunoase. Oricum încearcă să recadreze realitatea, acești autoproclamați „rebeli” se dovedesc a fi nimic altceva decât ratați patologici, conduși de dorințe sadice, consumați de invidie și plini de dispreț față de umanitate.
Citiţi şi
Bărbaţii psihopaţi sunt mai atrăgători
Să nu mai râdem de soțiile lăsate singure de Sărbători, că de amante am „râs” destul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
