Chestia pe care am aflat-o de curând este că poți sau că nu poți să călătorești liniștit cu trenul. Adică poți sau nu poți să te duci hăt, departe, în visele tale cu principiile tale sau cu tâmpeniile tale cu tot și să rămâi acolo până trenul ajunge la destinație și apoi să mergi pe jos până la piață și așa mai departe.
Ultima dată când am putut a fost acum trei zile și un tren plin ochi începând de la București și până la Sinaia unde se pare că se duc mulți. Am putut pentru că am închis ochii de la început, așa că au fost lucrurile clare și evidente „nu deranjați că n-are sens, aș vorbi în somn”. Am putut pentru că-mi impusesem că trebuie să pot, căci depășisem maximul autorizat de ore de privit lumea.
Ultima dată când n-am putut a fost acum o săptămână, când se așezase lângă mine pe la Ploiești o tanti la vreo șaizeci de ani buni și nu se dăduse jos decât la Sinaia și acolo cu greu, căci era obișnuită se pare să tot dea vina pe cineva și, aproape de Sinaia, dăduse vina pe mine, căci „deh, cică o ținusem de vorbă și de-aia aproape că ratase coborârea”. Tanti avea o părere bine definită asupra provincialilor, a nurorilor, a homosexualilor și a relațiilor extraconjugale – concubinaj inclus. Eu aveam părerile mele privind toate acestea și multe altele, dar nu considerasem necesar să mi le expun în public.
Tanti era atât de obișnuită să aibă dreptate, încât nici nu-și dăduse seama că mă pierduse pe drum de la început între chestia cu „Bucurestiul este centrul Universului” și „Provincia e făcută pentru cei de o anumită condiție… în fine, înțelegi ce vreau să spun”. Nu, nu înțelesesem deloc, dar asta nu păruse s-o intereseze. O interesase, mai degrabă, cum să făcea că nu știu de blocul de sticlă de lângă pădurea aia din orașul ăla de provincie și eu îi spusesem că nu eram la curent cu toate blocurile pentru că plecasem de ceva vreme din orașul acela de provincie, și atunci tanti se arătase extrem de interesată de locul unde fusesem plecată, și numai de-a dracu’ îi spusem că fusesem la Paris, adică fix o capitală la fel de capitală ca Bucureștiul, și atunci tanti mă privise cumva altcumva și mă întrebase de ce m-am întors, și eu îi spusesem că așa simțisem eu că trebuie, și atunci mă privise compătimitor și făcuse referire la criză și la toate alea, și eu îi spusesem că nici vorbă de criză și toate alea, că plecasem din proprie inițiativă și nesilită de nimeni, și atunci mă privise compătimitor și mă întrebase dacă nu e greu cu viața în România, și-i spusesem că nu e greu, că e ok, și atunci mă privise compătimitor și mă întrebase cât câștig, și eu îi răspunsesem că sunt mulțumită, că domeniul e în vogă și salariile corecte, și atunci mă întrebase cât de corecte, și spusesem cât, și atunci aproape că tăcuse, dar nu se putuse abține să tacă prea mult, că mă privise compătimitor și-mi spusese „dar, dar față de salariile de dincolo”, și-i spusesem că nu, nici vorbă, că-i aproape echivalent, și atunci voise să afle cât de echivalent, și atunci dădusem niște cifre la întâmplare, și întâmplarea făcuse să caște ochii mari și să schimbe subiectul. Subiectul era nora ei cu care nu se înțelegea deloc și nu se înțelesese vreodată, căci „deh, înțelegi ce vreau să spun, nu suntem din același mediu, că știi cum e”, și eu nu știam ce să-i spun, că eu chiar nu știam care-i faza cu mediile, și-i spusesem într-un final că, de când plecasem, mă obişnuisem să ascult pe fiecare în parte și să-l înțeleg și să nu generalizez și să nu trag concluzii pripite, căci fiecare e diferit și unic în felul lui, și ea dăduse din nou să schimbe subiectul, dar nu mai apucase că ajunsese trenul în gara la Sinaia și era cât pe ce să nu coboare, că „deh, o ținusem de vorbă”, și atunci decisesem să tac și data viitoare să mă fac că plouă și, chiar dacă n-a plouat, am scăpat.
Căci data viitoare am visat și între două vise am ascultat. Tipul din față părea să aibă o amantă și chiar dacă nu avea, așa părea, căci îi tot șoptise dulce la telefon timp de nu știu cu precizie cât, căci atât de dulce îi șoptise, că mă adormise și-mi păruse într-un fel rău că mă adormise, că mi-ar fi plăcut să-mi imaginez. Și atunci îmi amintisem de tantea aceea cu compătimirile sale în buclă și-mi spusesem că una spun și alta fac, căci trăsesem, la rândul meu, concluzii pripite.
Pe Daniela o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
