Societatea românească în ansamblu aşteaptă o curăţare din ianuarie 1990. De când s-a strigat prima oară că se doreşte o lege a lustraţiei prin care cei legaţi ruşinos de regimul comunist să nu mai aibă posibilitatea de a ocupa funcţii publice. Însă cum Revoluţia a fost începută de tineri idealişti, propagată cu ajutorul unor ne-tineri extrem de cinici şi în cele din urmă confiscată de eşalonul doi de ”tătuci”, acest deziderat a eşuat. La fel cum a eşuat şi încercarea de a reforma acea societate care se formase în limitele extrem de înşelătoare ale propagandei socialist-comuniste (principii nobile aplicate de oameni mici şi gheboşi la suflet) dar care nu-şi uitase totuşi nici principiile ţărăneşti şi nici strălucirea meteorică a epocii Regale. Au trecut cu cinci ani mai mult decât cei douăzeci estimaţi de comunistul Brucan că ne vor trebui ca să ni se reseteze compasul moral şi aparent încep să se mişte câte una, alta la nivel social. În sfârşit, DNA începe să funcţioneze şi aparent să facă ceva.
Spun aparent fiindcă la tv e extrem de mult circ în care săritorii la trapez şi săritorii prin cercuri de foc atrag prin gesturi necugetate inclusiv biserica. (Vrei să te miruieşti şi să te rogi? Perfect! E dreptul tău constituţional, dar ai bunul simţ să o faci în privat, la fel cum unii nu suportă ideea ca o persoană cu altă orientare sexuală decât cea acceptată de morala socială să militeze pentru drepturile sale, mie mi se întoarce stomacul pe dos să văd astfel de exhibări publice ale credinţei personale care nu mă privesc. Şi pe care le bănuiesc a fi doar ducerea la extrem a rugăciunilor loazei care nu a învăţat nimic, dar se aşteaptă ca prin ajutor divin să ia examenul.) Problema mea e că în urma circului ăstuia cu arestări preventive, declaraţii exclusiv destinate televizorului, ameninţări teatrale care se bazează prea mult pe bluf, rezultatele parcă nu se văd. Îi plimbăm pe unii cu dubele, ascultăm cum se compară cu victimele nazismului atât de dramatic încât mai că simţi nevoia să vii după ei, poate chiar cu un retevei în mână, le ascultăm confesiunile date numai pentru micile ecrane prin care încearcă să ne convingă cât de curate le sunt conştiinţele, deşi probele procurorilor indică cu totul şi cu totul altceva.
Da, arestările sunt făcute în mod aproape echitabil, și din rândurile puterii, şi din ale opoziţiei. Însă toată echitatea asta mă face să mă gândesc la un fel de jertfă romană adusă gloatei care vrea sânge. Şi mă face să mă întreb ce fel de putere şi ce fel de opoziţie avem când sunt atât de legaţi prin fire de rudenie, de interese, de afaceri încât îmi aduce în memorie un fragment dintr-unul dintre nemuritoarele romane franţuzeşti de capă şi spadă: un tâlhar tată are doi copii pe care îi botează pe unul catolic, pe celălalt huguenot şi-i creşte în spiritul nenobilei bresle. Astfel încât, atunci când cei doi fraţi sunt suficient de mari ca să lucreze pe cont propriu să poată prăda nestingheriţi de principiile morale: fiecare îi jefuia pe credincioşii religiei adversare.
Da, arestările făcute încep să creeze cel puţin iluzia unei clase politice mai curate. Eu, fiind născută-n zodia Tomii şi recent convertită la un scepticism general feroce, aştept ca arestările să fie urmate de condamnări cu executare şi mai ales de acţiuni concertate de confiscare a bunurilor dobândite prin mijloace necinstite, indiferent sub numele cărei Mătuşi din Clanul Tamarelor au fost dosite. Sau în mormântul căreia au fost ascunse.
Personal consider că mai e mult până la curăţarea clasei politice. Nu de alta, dar accesul în politică are nişte reguli teribil de mafiote stabilite de acei tătuci din eşalonul doi al puterii comuniste. Care îşi doriseră cu disperare puterea, dar care s-au temut prea tare pentru epidermele lor pentru a declanşa un puci onest şi care s-au ”învârtit” numai, asumându-şi beneficiile morţii unor idealişti. Mulţi, dar neorientaţi politic, proşti, dar mulţi. Deci numai buni de condus. Oamenii ajunşi atunci la putere erau şantajabili fiindcă trecutul lor era puţin diferit de imaculat. Aşa că au realizat extrem de repede că a permite să se ridice la nivel de conducere cineva neşantajabil ar aduce cu sine şi sfârşitul lor şi au creat un perpetuum mobile perfect: nu poţi ajunge sus dacă nu eşti şantajabil, ai ajuns sus şi-ţi doreşti să păstrezi privilegiile, îţi alegi urmaşi şantajabili.
E posibil ca eu să mă înşel şi să fie începutul unei primăveri româneşti care debutează după datină cu o curăţenie lună. Mi-aş dori să mă înşel.
Şi fiindcă sunt suficient de optimistă am creionat mintal după ce criterii aş dori să fie aleşi viitorii politicieni.
– Mă lasă rece pe cine şi câte persoane iubesc, dar aş dori să am o imagine clară asupra modului în care relaţionează cu banul.
– Mă lasă rece motivele pentru care a ales o doctrină sau alta, dar să se ţină de doctrina aia până în pânzele albe. Nu cred în convertirile peste noapte.
– Să vină la tribună cu un program managerial clar şi bine definit. Nu mă interesează dacă n-are decât un punct. Ba chiar aş zice că mă atrage ideea. Însă la finalul mandatului să vină în faţa tribunei şi să demonstreze cu dovezi irefutabile ce a făcut, cât din obiectiv şi-a îndeplinit şi care au fost motivele eşecurilor. Iar dacă nu şi-a îndeplinit sub 80% din ce şi-a propus să returneze toate beneficiile avute pe timpul mandatului şi să dispară în cel mai profund anonimat!
Citiţi şi
Domnul Iisus, domnul Eminescu și domnul Georgescu
După Iohannis. Țara nenorocită prin metoda „Neamțul”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
