Unul dintre cei mai imprevizibili cineaști coreeni adaptează pentru marele ecran romanul Fingersmith al britanicei Sarah Waters și transferă acțiunea din Anglia victoriană în Coreea începutului de secol XX, când această țară se afla sub dominație japoneză. Rezultatul… thrillerul The Handmaiden – o poveste cinematografică plină de erotism și mister.
Așadar, în Coreea anilor ’30 – în plină ocupaţie japoneză – o tânără fată este angajată de o bogată moştenitoare coreeană, Hideko, care trăieşte retrasă într-o imensă locuinţă, la ţară, condusă de unchiul ei. Sookee este angajată în serviciul moştenitoarei Hideko, care trăieşte o viaţă retrasă pe acea proprietate luxoasă, alături de unchiul ei, Kouzuki/Jin-woong Jo, un bărbat tiranic. Deși misterul pare total, secretul tinerei scânteiază ca un licurici: frumoasa Sookee nu este decât o hoață de buzunare, recrutată de Fujiwara, un șarlatan care se dădea drept conte. Ținta lui finală era aceea de a ajunge în brațele frumoasei moștenitoare, scop atins cu ușurință prin mijlocirea acțiunii de prea supusa slujnică a lui Hideko. Totul părea că decurge conform planului, până la un punct, până când între cele două femei se leagă o relaţie mai specială, încărcată de erotism.
Cunoscut pe plan mondial grație celebrului său film – Old Boy (Marele Premiu la Festivalul de Film de la Cannes, în 2004) – cineastul Park Chan-wook lasă, deocamdată, deoparte „băieții în vârstă” și se concentrează asupra „fetelor în floare” și cultivă la maximum ambiguitatea. Acest maestru al celei de-a șaptea arte s-a impus, de-a lungul carierei (Sympathy for Mister Vengeance, Lady Vengeance, Old Boy) prin malițiozitate și printr-o doză de perversitate a scenariilor. Combinând, cu pricepere, miasma sulfuroasă cu cele mai senzuale parfumuri, acest expert în rafinate răzbunări ne invită, de astă-dată, să iscodim tainicele povești din vremea ocupanților din Țara Soarelui Răsare și prezintă uimitoare, exotice, tablouri vivante. Un grup de coreence, cu bebeșuși în brațe, se feresc din calea soldaților, adăpostindu-se și de ploaia musonică feroce. Cine erau aceste biete făpturi?
Precum un expert în haïkido, cineastul se folosește de energia acestor interogații ivite în mintea spectatorului și întinde false piste. Își construiește filmul pe structura unui labirint din sticlă, în care mai toate certitudinile se năruie atunci când ajungi lângă „fata morgana”. The Handmaiden poate fi văzut și ca un imens puzzle, dar și ca un ceasornic al unei mașinării infernale.
Meandrele intrigii acestui thriller istoric tulbură mintea, dar recompensează privitorul oferindu-i șansa de-a trage cu ochiul în această Coree japonizată, unde limbajul dublu face deliciul dialogurilor. Conacul din prim-planul acțiunii se transformă într-o imensă „casă a păpușilor” care adăpostește rafinate, dar odioase, în egală măsură, capcane. Spațiile magnifice, mobilierul, țesăturile, costumațiile și obiectele din decor sunt într-o perfectă armonie cu diafana frumusețe a celor două eroine, aflate într-o vicioasă relație. Lăsând deoparte romanul unei aventuri, filmul devine pânza/stampa pe care două actrițe coreence vor trasa accentele carnale ce nu necesită subtitrare. Realizatorul conjugă regia și diabolicul scenariu despre dorință și despre manipulare și livrează un thriller de zile mari. Park Chan-wook exploatează ingenios codurile genului și etalează un exercițiu stilistic ce poate, cu ușurință, provoca frisoane. În ceea ce privește istorioara derulată, nu există multe neclarități, dar un singur mister dăinuie în mintea privitorilor: motivația personajelor. Se poate deduce, în acest caz, că realizatorul a utilizat mecanica thriller-ului pentru a evidenția mai clar confruntările de ordin social. Raporturile dintre personajele implicate în acel joc, văzut ca o relație amoroasă, vor aduce mai multă lumină asupra principalilor actanți ai complotului. Profitorii de pe urma colaborării cu japonezii, burghezii parveniți, căutau peste tot numai privilegii. Bogata Hideko a fost formată doar cu scopul de-a deveni sclava sexuală a unchiului ei, pe când Sookee rămâne cantonată în rolul de pion dintr-un plan mai complicat. Tot acest decorum este folosit doar pentru a releva o violență teribilă. Deși, se regăsesc, ici-colo, câteva iruperi burlești, văzute ca o formă de ironie, farsa domină.
Demonstrația în trei timpi/trei părți etalează un soi de manierism (asumat) al cineastului și unele reflexe operatorice pentru a reda ingredientele necesare: fetișism, violență, sex, amor. Întreaga regie indică faptul că personajele ascund, sub o aparență ademenitoare, suflete înnegrite. În acest straniu dispozitiv, moartea și sexualitatea se conjugă împreună, iar adevărul se află departe de locul în care pretinde că există. În contextul anexării Coreei la Japonia, aparențele sunt mereu… înșelătoare. Aristocrații japonezi sunt, în realitate, coreeni naturalizați printr-o strategie abuzivă. Pretins cultivați și iubitori ai literelor, aceștia din urmă nu se intereseau decât de luxură și de scrierile Marchizului de Sade sau ale altor autori japonezi de același gen. Pentru a obține averi și prestigiu, coreenii nu aveau altă cale decât complotul și furtul. În această tramă sadică și cinică, rămâne o singură „șansă”/salvare pentru Sookee și Hideko: pasiunea. Practic, pasiunea amuroasă sau, mai bine-zis, bogăția și desfrânarea, jalonează întreg sistemul din The Handmaiden. Scenele dintre Hideko și Sookee – premisele idilei lor – sunt fermecătoare și emoționante, cu resorturi asemenătoare celor din La vie d’Adèle (premiat la Cannes, în 2013). Din păcate, mai toate secretele (inclusiv misteriosul subsol) țin de evidență; ne rămân, însă, imagini uimitoare și costume frumoase, cât și un final melodramatic emoționant. Sunt demne de admirat excepționalele performanțe ale actrițelor Kim Min-Hee și Kim Tae-ri, cât și posibila alegorie (din scena safică finală) a unei reconcilieri între Coreea și Japonia, în pofida tuturor diferendelor de odinioară.
The Handmaiden invită spectatorul la o hoinăreală printr-o exotică piesă în trei acte despre contradicții sociale, excese și înavuțire, în care personajele manipulează și sunt manipulate – rând pe rând – încercând să ne conducă, fiecare, spre propiul său adevăr.
Regizor: Chan-wook Park
Scriitor: Sarah Waters
Scenarist: Seo-Kyung Chung
Compozitor: Yeong-wook Jo
Operator: Chung-hoon Chung
Producător: Syd Lim, Chan-wook Park
Monteur: Jae-Bum Kim, Sang-Beom Kim
Distribuţia:
Jung-woo Ha (Count)
Min-Hee Kim (Hideko)
Jin-woong Jo (Kouzuki)
Tae Ri Kim (Sookee)
Hae-suk Kim (Butler)
Durata: 2h25
Premii, nominalizări, selecţii:
Cannes (2016) – Palme D’Or , nominalizat: Chan-wook Park
Data premierei: 18 noiembrie 2016
Citiţi şi
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
