Propunerea României la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin

2 September 2016

Din 9 septembrie intră pe marile ecrane propunerea României la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin, pelicula regizorului Cristi Puiu „SIERANEVADA”.

Sieranevada Still 2

Între 8 şi 18 septembrie în Moldova, Ardeal și Banat vor avea loc 30 de proiecții de gală ale celui de-al patrulea lungmetraj regizat de Cristian Puiu din a cărui distribuţie fac parte actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu şi Bogdan Dumitrache.

Sieranevada Still 1

Acțiunea din „SIERANEVADA” are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo și la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor.

„SIERANEVADA” este o producție Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films.

POSTER OFICIAL

Detalii aici.



Citiţi şi

Fundația Alexandrion anunță laureații celei de-a XI-a ediții a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu

Înapoi în anii nopților magice

Oliver Sacks, fermecător și instructiv – Fluviul conștiinței (zece eseuri)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro