În zilele pline de romantism ale vieţii, Dumnezeu se înfăţişează asemenea unui tată bun, care, înţelept în uitarea de sine, se dăruieşte copiilor săi cu dragostea de care va fi fost capabil de la însăşi crearea lumii. Sunt zile de har, înlăuntrul cărora sufletul omului se simte aşezat la adăpost de durerile de nepriceput ale vieţii. Zile care merită a fi luate la pas, bătute bine cu poticnirea, cu lipsa de grabă, cu zăbovirea îndelungată asupra fiecărei clipe, a fiecărui orizont, a fiecărei bătăi de inimă. Sunt zile rare ale vieţii, vetuste la înfăţişare, care, mai târziu, se vor pierde în memoria subterană a inimii, lăsând sufletului o palidă senzaţie a vremii în care se simţea iubit şi ocrotit de Dumnezeu. Ca şi cum Dumnezeu s-ar fi retras din viaţa sufletului tău, precum un mal care se prăbuşeşte, lăsând în urmă o senzaţie de plin gol, precum atunci când, piciorul fiindu-ţi cangrenat şi ulterior amputat, tu îl simţi încă viu, parte din tine, uneori atât de real, de-ţi vine să-l pipăi. O falsă memorie, o rămăşiţă a Zilei Sale, o vreme în care viaţa părea a se lăsa pătrunsă de împlinirea visurilor tale.
Capela Sixtină
În zilele de fiere ale vieţii, Dumnezeu se dezînfăţişează asemenea unui tată vitreg, prezent prin absenţă, motivată, de altminteri, de marea pildă a lui Iov, care ne învaţă că, uneori, Dumnezeu loveşte pe cei dragi lui, spre a-i smeri cu trupul şi cu inima, readucându-i la viaţă cu conştiinţa că omul nu îşi aparţine, că El este autoritarul şi arbitrarul proprietar al sufletului omenesc, Dumnezeul care transcende mintea umană şi fărâma de înţelegere poposită în sufleţelul individului pe urmele unei palide confesiuni ale Domnului, a unei revelaţii de moment. Câte frământări, câte dureri şi zbateri inutile de suflet, ce rost uriaş de îngrijorări şi încruntări, cortegii întregi de vorbe întunecate sau de gânduri nepotrivite – toate ar fi elegant eludate în dimineaţa în care ţi-ai da seama că tot ceea ce ai şi eşti nu ţi se datorează, carevasăzică nu-ţi aparţine, şi asta nu pentru că nu vei fi depus infinite eforturi spre a fi, spre a izbuti să fii ceea ce eşti, ceea ce ai devenit şi ceea ce vei fi într-o bună zi, dar, în ciuda eforturilor tale nemiloase, pentru că Dumnezeu este cel care a aşezat în tine taina, graţia şi graniţa a ceea ce eşti, a ceea ce devii, a capacităţii şi sforţării tale de fiinţă.
Cât timp eşti pe culmea existenţei, câtă vreme succesul şi admiraţia lumii te vizitează, sufletul este înclinat să creadă că totul i se datorează lui, că tu, omul, eşti artizanul tuturor lucrurilor, fiind măsura exclusivă a momentului tău de triumf. Dar, ce să vezi, mai devreme sau mai târziu, asupra ta, cu surâs blajin şi înţelegător, coboară un suflu al destrămării – uneori prin sănătatea care te ia la întrebări, alteori printr-o părăsire nepotrivită sau o fiinţă care ţi-a plecat mult prea devreme din prezenţa trupului şi a inimii. Şi atunci, minune: o mie de gânduri sosesc, privind rostul a tot şi a toate, mânii proletare şi întrebări cu ştaif rodite din mintea ta şcolită la „oxford”.
Ce binecuvântare în sufletul băbuţei analfabete care îşi va fi purtat traiul, o viaţă întreagă, în poala lui Dumnezeu, fără compoziţii metafizice triumfătoare, dar în zarea unei împăcări sufleteşti şi a liniştii care purcede din Cer şi care, doar ea, binecuvintează deplin sufletul nostru naufragiat în largul patimilor fără-de-nume şi fără-de-număr.
Proprietarul de suflete rămâne în Legea Sa, dincolo de priceperile noastre de moment, ţesând întâmplări spre a ne da de ştire că suntem o ploaie de vară în urma căreia Cerul se înseninează şi soarele prinde a coace aerul cu o şi mai îndârjită voinţă.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
