Nu, nu poate să te repare aceeaşi persoană care te-a stricat. Chiar nu. Îmi pare rău. Nu merge aşa. Am crezut că se poate. Şi tu ai crezut că se poate. Ba îmi argumentai vehement acest aspect, dorindu-ţi chiar tu să fie adevărat. Probabil că îţi doreai să te convingi pe tine, nu pe mine. Fiindcă ai fi dat orice şi ai fi spus orice atunci. Şi ai fi crezut orice. Dar nu te-am condamnat niciodată pentru cine eşti sau pentru ce simţi. Şi nici nu o voi face, îţi promit. Nu am nici de ce să te iert, aşa că nu îţi cere iertare. Dar, te rog, ca de acum înainte să nu mai faci. Bine? Te rog să mă laşi să îmi revin, să îmi văd de drumul meu. Îţi promit că nu o să te uit. Nici pe tine şi nici momentele noastre împreună. Tu, în schimb, îmi vei promite că nu vei târî prin noroi ceea ce a fost. Că vei merge mai departe frumos, cu capul sus şi cu inima deschisă.
Ştiu că următoarea ta iubită va trebui să mă cunoască pe mine ca să te înţeleagă. Şi viceversa; dar, te rog, promite-mi că vei încerca să îi dai inima ta deschisă. Curată. Frumoasă şi pură. Cea pe care o ştiu eu. Ştiu că nu îi vei putea da ceea ce mi-ai dat mie. Dă-i în schimb tot ce nu mi-ai oferit mie. Dă-i celelalte părţi bune ale tale. Şi mai promite-mi că dacă nu vei putea, vei pleca. N-o vei răni. Învaţă din greşelile tale. Şi eu mi-am propus să învăţ din trecut. Şi o fac pas cu pas. Nu mai lupt, am învăţat că trebuie să mă opresc.
Acum câteva luni mă întrebam când a încetat să ne mai pese, când am încetat să ne iubim, când am uitat că unul în braţele celuilalt înseamnă acasă. Acum două săptămâni mi-am dat seama că ţie nu ţi-a păsat niciodată. Acum o săptămâna, că ţi-a păsat şi că acum mă minţi. Şi probabil că îţi pasă în continuare. Şi iubirea chiar era în ochii tăi, în alinturi, în dezmierdări şi în modul în care mă ţineai de ambele mâini şi îmi sărutai ambii obraji. Dar toate astea sunt irelevante, am trecut de pragul în care mă întrebăm de atâtea ori ce simţi şi ce crezi încât uitam ce simt şi ce cred eu. Acum mă interesează ce faci.
Eu, acum, sunt produsul unui lung şir de experienţe. Peste o lună, voi fi produsul unui şir şi mai lung. Evoluez. Sunt produsul iubirii neîmpărtăşite. Sunt produsul lucrurilor în care cred şi pentru care lupt. Sunt produsul dezamăgirilor, dar, mai ales, sunt produsul revenirilor.
Promite-mi că nu te vei întoarce. E singurul lucru pe care mi l-ai promite de când ne cunoaştem şi, cred, singura promisiune pe care ai fi capabil să o respecţi. Şi probabil că te întrebi de ce de fiecare dată când scriu îţi cer să nu te întorci. E foarte simplu… Fiindcă e singurul lucru de care mă tem.
Guest post by Casandra Pascu
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
