Am dezbătut aici despre maeştrii online ai avatarurilor iubirii şi, aici, motivul pentru care aceştia n-au astâmpăr până nu-şi downloadează pe blog impresiile personale cu privire la duduia cea fiţoasă.
Ăsta e bâzdâcul lor: să zică despre iubire fără număr, fără număr!
Da’ de ce oare bâzdâcul altora e să citească pe bloguri despre iubire?
Sincer să fiu, am stat fix două secunde în cumpănă până am găsit răspunsul: apatia.
Să fim serioşi, nimeni nu citeşte un blog sperând să afle şmecheria din spatele iubirii. De fapt, nimeni nu e interesat să citească neapărat despre iubire. Nu are telenovelele, dacă-i pe d-astea? N-are un raft din bibliotecă plin cu Sandra Brown şi Danielle Steel?
Însă, ce să faci? Vii seara acasă, de multe ori obosită şi nervoasă şi, după ce trebăluieşti prin bucătărie, mai una-alta la telefon, la televizor, sau cu soţul, sau cu ăla micul care nu şi-a făcut temele, la final, înainte de culcare, cum ai cont de facebook, intri acolo şi te uiţi ba la pozele cu băieţelul naşilor, ba la Răzvan care s-a întors din vacanţa de la bulgari, ba citeşti un articol oarecare…
Iar aici, la articole online, ţin să precizez că femeile sunt programate cumva genetic ca, acolo unde zăresc în titlu cuvântul “iubire”, “dragoste”, “nefericire”, “singurătate” sau “lacrimi”, să intre automat în alertă, buricele degetelor să le tremure fără astâmpăr pe mouse şi să n-aibă stare până nu dau click să vadă care-i treaba cu “nefericirea” şi “lacrimile” respective.
Dacă n-o fac, se vor foi toată noaptea. Dar oare ce voia să spună cu “Nefericirea m-a făcut mai puternică”? se vor întreba ele prin somn. Iar a doua zi, în zori, după ce urează La Mulţi Ani! sărbătoriţilor zilei, vor trebui să repare gafa de aseară şi să afle cum a reuşit nefericirea să o facă pe X, care are 40 de ani, un copil şi e divorţată, mai puternică. Aha, deci d-asta, vor conchide ele când vor ajunge la ultima frază. Şi numai după aceea vor pleca la job, unde, în pauza de cafea, îşi vor anunţa colegele cum devin unele tipe puternice de pe urma ţepelor în dragoste.
Un titlu precum “Prea multe lacrimi am vărsat aşteptându-l” va propulsa instant pe genialul inventator al titlului în topul celor mai accesate site-uri/bloguri din ziua respectivă. Chiar dacă, în interiorul articolului, autorul va scrie doar că el vrea să închirieze o garsonieră în Drumul Taberei.
Revenind. Iubirea, în media online, funcţionează din inerţie, la fel ca interesul pentru reţetele de budincă şi destinaţiile turistice, iar lumea preferă blogurile care tratează acest subiect în loc a citi “Ana Karenina” pentru că 1) a renunţat de mult să mai citească (mă refer la lecturi serioase) şi 2) pentru că satisfacţia cititului de cursă lungă implică o concentrare ce a pierdut teren masiv în faţa vitezei cu care se derulează viaţa sub ochii noştri şi a nerăbdării de a avea totul acum.
Cititul a devenit o îndeletnicire atât de extraordinară că mulţi simt nevoia să se pozeze cu cărţile pe care le citesc, spre a fi crezuţi sau pentru a ieşi în evidenţă. Nu pot să-mi imaginez părinţii fotografiindu-se cu cărţile pe care le citeau. Fiindcă, pe vremea lor, nu era cool să citeşti, era doar firesc.
Prin urmare, dacă peste câţiva ani, superficialitatea şi vulgaritatea vor dicta în unanimitate în România, iar la conducerea ţării vor fi nişte reprezentanţi de seamă ai acestor curente, asta va fi şi din pricină că, la ora actuală, multe persoane vor să afle de pe net de ce iubirea nu e ca-n poveşti în loc să afle, din bibliotecă, de ce iubirea dintre Ana şi Vronski nu a dăinuit.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
