În ţara asta străină locuieşte de peste zece ani. Prinse repejor la cap că aici nu se trăieşte ca-n sânul lui Dumnezeu, aṣa cum cred cei de-acasă sau cum ea însăṣi visase înainte de-a lua drumul pribegiei. Mereu o auzi zicând că trebuie să munceşti pe brânci ca să ajungi cel puṭin de unde ai plecat, să câştigi încrederea şi respectul vecinilor, colegilor ori al prietenilor pe care ṭi-i faci pe tărâmul nou. O succesiune de căderi şi ridicări, unele mai dureroase, mai intense şi mai marcante decât altele înṭesau viaṭa Ramonei. Dar înṭelese bine din lecṭiile pe care le primise că ce nu omoară întăreşte şi abia după toate astea mai poţi vorbi şi despre confort. Uneori se plângea de lipsa de căldură a băştinaşilor în mijlocul cărora trăia ṣi muncea, de zgârcenia lor de vorbe. Dar cum Dumnezeu o dăruise cu o fire cinstită, nu ezita niciodată să afirme că sunt, în mare parte, un popor democratic: deschişi imigranţilor, competenţelor lor, că vin ei din India, Canada sau România. Asta în general; de excepṭii, nu se încumeta să vorbească.
Femeie trecută de mult de prima tinereṭe, Ramonei nu-i trecu niciodată prin cap să-ṣi abandoneze visul de a-ṣi profesa meseria pe care de mică o îndrăgise – aceea de profesoară. O perioadă se îndoise că va mai ajunge vreodată să intre într-o clasă, în ṭara asta unde se vorbesc vreo trei limbi, să scrie pe tablă, să se mânjească de cretă sau să cânte colinde cu elevii în prag de vacanṭă de Crăciun. Dar, după ce s-a luat voiniceṣte la trântă cu limba locului, care sună cam ca niṣte pietre ce lovesc un perete, după ce i-a pus hamul ca unui tarpan, a gândit că deja, aruncată în luptă, nu se mai poate retrage din ring; s-a încumetat ṣi ṣi-a trimis CV-ul la mai multe ṣcoli. A început prin a preda franceza într-o ṣcoală primară, apoi îṣi găsi niṣte cursuri chiar de limba română. Preda româna străinilor într-un centru de limbi moderne afiliat unei mari universităţi, cea mai veche din Ţările de Jos, cu începuturi prin evul mediu.
La primul curs, se prezentă ca o elevă nouă într-o clasă plină de băieṭi: când trecu prima dată pragul amfiteatrului unde avea să predea şi unde, cu câteva minute înainte, studenţii de la facultatea de ştiinţe pedagogice nu încetau să pună întrebări profesorului, o emoţie sufocantă o strângea de gât. Au întârziat vreo două minute şi s-a simtit niţel jenată de scuzele excesiv de politicoase ale unui ditamai profesorul universitar. L-a privit sfielnic ṣi cu o oarecare mirare; nu-ṣi putea explica cum de bărbatul din faţa ei, emanând parfum de ştiinţă, o trata atât de prietenos. Deh, ṣi-a zis, ţi-a remarcat stângăcia de începător.
După câṭiva ani, lucrurile s-au mai schimbat. Însă acum un an, vorbind la un curs despre profesii, a rămas stană de piatră pentru câteva secunde bune, când unul din studenţi i-a spus că este profesor de lingvinstică comparată la catedra de limbi romanice a universităţii. S-a produs un gol în mintea ei şi, dacă nu era să fi trebuit să-l asculte pe următorul cursant, ar fi privit încă galeş şi neputincios la cel care făcea eforturi să-i explice că „profesia mea este profesor de ăăă… dau lecţie …ăăă… mai multe limbi ca româna, franceza, spaniola… ăăă… muncesc cu studenţi… ăăă… la universitate”. Era numai al treilea curs de româna şi studentul său, care vorbea toate limbile romanice în afară de română, explica. În româneşte! Na, ṣi-a zis, a ajuns oul să înveţe găina! Să zici că asta nu-i provocare?
La fiecare curs se ducea cu sentimentul că în fiecare clipă putea să se prăbușească interior, nu-ṣi găsea cuvintele, uneori evita să-l numească pe studentul X să răspundă. Domnul profesor universitar de la catedra de limbi romanice nu era însă de ieri, de azi. Omul a simţit stinghereala ei. Nu numai că era cel mai politicos, cel mai silitor (fără a mai vorbi de progresele uimitoare pe care le făcea de la un curs la altul), cel mai punctual cursant al său, ci ştia să-i aprecieze eforturile pe care le făcea pentru a-ṣi mulţumi studenţii. În timpul pauzelor îi vorbea despre experienţele şi contactele pe care le-a avut cu România. Soţia sa, de altfel o bună colegă de-a Ramonei, era ṣi ea tot o imigrantă. Aveau subiecte de discuţie comune şi astfel femeia a depăşit stresul acela care nu o lăsa să respire. Atmosfera cursului devenise destinsă, pauzele relaxante. Mai greu a fost cu examenele orale. Nu e uşor să fii evaluatorul unui profesor universitar de lingvistică comparată! Dar a trecut şi peste asta, tot cu ajutorul domnului profesor. Cu aceeaşi politeţe elegantă răspundea la toate întrebările, fără să facă o singură dată caz, prin gesturi sau vorbe, de poziţia sa. Ce uşurată a respirat după primul examen oral!
A trecut astfel un an: cursuri, examene, petreceri în clasă cu studenţii, ieşiri. Sfârşit de an academic şi, din nou, o surpriză plăcută. La sfârşit de an există obiceiul ca profesorii să meargă cu studenţii la restaurant, moment în care li se mulţumeşte şi li se oferă o atenţie: o carte, un buchet de flori, o ciocolată – simbol de apreciere şi mulţumire. Ajunsă acasă, Ramona găsi o felicitare cu o caligrafie impecabilă :
„Stimată Doamnă Profesoară,
Mulṭumim pentru cursul de limba română care a fost foarte interesant ṣi mulṭumim pentru răbdarea dumneavoastră!”
Studentul de excepţie al Ramonei nu se dezise nici de această dată. Ramona îi răspunse cu recunoṣtinṭă în gând: Domnule Profesor, mărinimia dumneavoastră, Omul care sunteţi, mi-a dat curaj să fiu eu însămi şi astfel am reuşit, poate, să fiu o profesoară bună! Eu vă mulţumesc!
Din punctul acela, Ramona începu să privească mai atent în jur şi, mai ales, să privească mai atent la ea însăşi. Înţelese că a privi mereu în sus cere energia de a ţine capul ridicat, bine înţepenit pe gât. E o încordare a muşchilor ce-ţi oferă la schimb o frumuseţe clară, senină, lupta eternă şi zadarnică a norilor cu nemăriginirea albastră a cerului. Dar câtă intenţie şi organizare, câtă voinţă îţi trebuie să te uiţi la fiecare fir de iarbă, câtă răbdare să-i înţelegi fiecare tânguire în vânt şi veştejirea toamna…
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Enzime digestive vs. probiotice: care sunt diferențele?
Patru semne că ești afectat de căldură și remediile recomandate
Oare atât merit? Câteva cuvinte îngrămădite pe o foaie A4, ruptă neglijent de la jumătate?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
