Problema nu este totuși coafura, ci cu ce se aliniază ea. Pentru că intuiția colectivă percepe coafura politicienelor noastre în linie cu declarațiile. Și ele chiar rimează.
Astăzi, nu avem în față cazul uluitor al genialei lipsite de gust. (Iertați-mi referințele și extrapolările, dar sînt o veche, dau exemple de care-mi vin.) Catinca Ralea, bunăoară, ar fi fost bună de reper. Nu puteai trece lesne peste argumentele ei și nu-ți venea să te legi de un element de înfățișare. (De căutat.) De aceea, într-o țară machistă, în care nu ai soluții destule pentru violența domestică și nu ești premiant la disciplina în cauză, nu ține așa ușor fitece dovadă de autenticitate a promovării femeii. Pentru cine are un pic de ureche muzicală: statutul și devenirea politică a mironosițelor gabriela firea, ecaterina andronescu, rovana plumb, nu mai vorbesc de mai reținutele (și laicele) renate weber, alina gorghiu, raluca turcan ori adriana săftoiu nu-s de luat în seamă.
Pornind de la asta, de ce e îndoielnic că vom ieși în stradă în numărul necesar, cu atitudinea celor care nu mai sprijină așa ceva? Pentru că ne-am plasat atenția în diverse dispecerate: biserică sau media, bunăoară. De la ele așteptăm informație certă și coordonare. Las biserica deoparte. Mă iau de media. Sigur, e evident că zațul de jurnaliști populari se transformă în căuzași. Dar amintiți-vă că, în ’89, actori și artiști folclorici iubiți au fost în primele rînduri. Au exprimat excelent emoția, preaplinul. Apoi, au captalizat șiret, nu eroic: și-au luat merite, proprietăți, funcții administrative, făcînd trasferul de imagine spre angajatorii lor conjuncturali. Nu au mai întruchipat, ci s-au erijat în conducători și, ulterior, în garanți. Ei erau doar expresivi, flămînzi și atît. Cauza mare s-a ponosit odată cu textul.
Acum, vocile de televiziune – supranumiți jurnaliști. Mă uitam la tvr, realitatea tv, la digitv – problema lor nu este că se întîmplă o aberație politică, ci, mai degrabă, că se întîmplă fără concursul lor, fără avizul și cizelările imaginate de ei, fără distribuție pentru ei. Atîta debușeu de aluzie, metaforă, memorie personală și hăhăială poate copleși o lume. Știința și resursa vie a conducerii țării e la un braț distanță. Buna intenție și patriotismul țipă că nu sînt lăsate să intre în rol. O cocoțăm pe vasilica, în vreme ce cosmin gușă e în viață.
E bine de constatat și urmărit peisajul media în orice moment, căci nu este inutil. Susțin că trebuie reformat, din temelii, dar ca să reformezi trebuie să știi ce ai și ce-ți trebuie.
Despre ziua de mîine, că aici voiam să ajung. Calculele politice, conform manualelor și judecăților trecute prin ciur & dîrmon, spun despre Iohannis că nu trebuie să ezite: are de acceptat propunerea psd, ca să conserve un ultim bastion al democrației (debile) românești la Cotroceni, îndepărtînd perspectiva suspendării. Nu, președintele nu trebuie să acționeze principial și să pună o bornă memorabilă, printr-un discurs logic și etic de respingere a următoarei propuneri psd de prim ministru. Președintele nostru cel îndelete (cum ar fi spus un bun prieten de-al meu) trebuie să acționeze suplu, soios, isteț și, vai, neprincipial – că asta-i politica: răul tot mai mic.
Doar că mulțimea – aia care plînge după educație, șosele, spitale, monarhie – tînjește după principialitate, un pic de azimut ori sacrificiu de dragul ei, în condițiile în care niciun partid nu mai conține o ideologie, nicio urmă de reper; niciun partid nu mai poate aspira la încredere și cheltuiește inutil pe campanii electorale, căci majoritatea nu-și mai pierde vremea cu exprimarea votului. Dacă mulțimea aia, majoritatea aia care se macină virtual și real, așteaptă semnul corect, necesar pe care să-l sprijine? Ipoteza asta nici nu intră în analiză, nu-i așa?
Nu-i nici despre dragnea cu bombonica, nici despre vasilica – prim ministra, nici despre iohannis a lu’ carmen, mazăre, sri-ul fără secrete și fără iq prodigios, bica, norica, eba, genunchele lui plm de la educație și întreg ansamblul tutelor lui ”decît” – nu-i despre toți ăștia. E despre bătaia fețelor nevăzute și presupuse din spatele acestor paiațe, bătaia consilierilor și experimentelor de aparență democratică versus bătălia noastră, a gloatei plătioare și cumpărătoare de idei tranchilizante expirate. Această responsabilitate trebuie luată și purtată odată pînă la capăt, pentru o logică comună și adecvată timpului. Nu putem bîntui la nesfîrșit, lăcrîmînd cînd de rîs, cînd de plîns, cînd de plictiseală, cînd de disperarea lui Cioran.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
