Departe, în timpul de început, lumea se afla în echilibru între nevoi și resurse. În Eden.
Până a intervenit lăcomia și omenirea a căzut din Eden. Pentru că păcatul originar este, în fond, lăcomia. Lui Adam nu-i mai ajungeau toate resursele raiului, deși erau toate, aparent, conforme cu nevoile lui. Nu, lui îi trebuia și fructul pomului binelui și răului, nu pentru că cine știe ce gust grozav avea sau cine știe ce chestii făcea. Nu, îi trebuia pentru că nu era al lui, ci al altcuiva, iar acel altcineva i-a interzis expres să-l atingă. Că Eva l-a îmboldit la asta, nu este decât o simplă ilustrare a unui motiv relațional veșnic. În majoritatea cuplurilor, bărbatul face în general ceea ce femeia vrea, dar nu poate, fie din lipsă de curaj, fie din lipsă de abilități, fie pentru a nu avea responsabilitate directă. De unde și ”cherchez la femme”, de câte ori este o situație complicată în viață, mai ales în politică.
Lăcomia este un corolar al foamei atavice constante. Lăcomia este un imbold evolutiv, deoarece te face să mănânci mai mult decât ai nevoie și să procreezi mai mult decât ai nevoie și să ai lucruri mai multe decât ai nevoie. Pentru asta trebuie să înveți să fii mai bun decât ceilalți competitori pentru aceleași resurse sau chiar să creezi resurse noi, dar la dispoziția ta. Doar că în acest proces nu mai încape moralitatea, deoarece moralitatea este un atenuator restrictiv de opțiuni acționabile și un ghid evoluționist puternic dependent social. Cu cât mai puternică lăcomia, cu atât mai slabă moralitatea și viceversa.
©Tim Bruckner
Societatea omenească a reușit, în țările dezvoltate, să controleze imboldurile primare ale lăcomiei prin măsuri, uneori, de o duritate extremă, fie prin sisteme sociale cu puternic sentiment comunitar, fie prin sisteme juridice dure, fie prin aplicarea crudă aproape ad-litteram a unor percepte și practici religioase. Firesc, blocarea lăcomiei sau măcar ținerea ei sub control a început să aibă efecte economice și sociale benefice la nivelul societăților și statelor respective.
Statutul incert de subordonare al Principatelor Unite și, evident, al ținuturilor transilvane către feluriți pofticioși instituționalizați (Înalta Poartă, Imperiul Țarist, Polonia, Austro-Ungaria, Imperiul Prusac) a permis o dezvoltare liberă a poftelor lumești. ”Pohta ce-am pohtit” reflectă bine o stare de transformare în voința de a face fiecare ce vrea din lăcomia de a avea. Nici după unire și nici chiar după mai marea unire tot nu ne-am pus pirostriile cu legea înfrânării. Am continuat să trăim tot cu țiitoarea Lăcomie. Iar influențele ungurești, rusești și nemțești mai rău au făcut decît să ajute. Pentru că acolo unde domnește Lăcomia, Ispita, Furtul, Dezbinarea și Trădarea sunt libere la exprimare. Și tot așa am rămas. Și ele tot așa s-au bucurat.
Apoi a venit așa-zisul comunism. În fapt, o înțelegere rudimentară a unor principii de egalitate socială, grefate de lacomii noului val pe o moralitate strâmbă, atee, în care valorile sunt acoperite de non-valori, iar altruismul social de lăcomia indivizilor cățărători pe spinări îndoite, fie cu biciul, fie din credulitate, fie din lăcomia promisiunilor.
În sfîrșit, după asasinarea buimacă a exponenților răului celui mare al lumii noi, a venit și eliberarea de sub copita comuniștilor nomeclaturiști. Sau așa părea atunci.
Marea Prosteală Televizată din decembrie 1989 și Cretinismul Avansat Mediatic de azi demonstrează mai mult decât oricând că lăcomia este doar un lanț de dominouri care are nevoie doar de un prim imbold. Acest lanț nu este întrerupt nici de vreo piesă rușinată care face pasul în afară nici de vreo piesă puternic ancorată în cinste, nici de vreo stâncă de justiție peste care lăcomia nu poate trece. Din acest lanț facem toți parte, fie pe fluxul principal, fie pe fluxurile secundare. Nu suntem în stare să trăim fără lăcomia manifestă, fără fala de a avea mai mult decât alții și de a arăta altora cât de șmecheri suntem noi și cât de bine ne ”descurcăm”, cu lege sau fără lege, cu morală sau fără morală.
Vina principală este la noi. Nu ne mai ajunge nimic. Suntem atât de orbiți de lăcomia de a avea, că nu mai vedem nimic pe marginea drumului vieții. Chestii simple si frumoase cum ar fi iubirea de femeie, de copii, de rude și de prieteni, veselia neșoptită și râsul nestrunit reverberat în lume, mâncarea gătită cu sufletul și vinul turnat neopintit din inima prea-plină, cartea citită cu voce tare și cu intonație, filmul chicotit în gașcă miștocară sau asfințitul cumințind nebunia vieții în brațe calde și moi…
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Lumânările ard până la capăt. Și sufletul odată cu ele
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
