De când se știa, era împotriva aventurilor, cu atât mai mult dacă era vorba de aventuri de-o noapte, acele one night stand… Amalia era fată serioasă, absolventă de Litere, cu un job la fel de serios într-o corporație oarecare, ceea ce-i reducea timpul personal la maxim. De aceea, majoritatea interacțiunilor ei sociale, când nu se întâmplau pe net și atunci doar cu câtva prietene, aveau loc la serviciu. În bucătăria strâmtă a departamentului lor, în pauza de masă, fetele de la marketing, vesele ca niște vrăbiuțe, cochetau cu băieții de la IT, mereu puși pe șotii nu tocmai inocente. Numai ea nu făcea parte din nicio gașcă – era asistenta managerului – dar asta nu o împiedica să se amestece printre ceilalți și să răspundă, reținut, desigur, tuturor. Dacă ar fi fost după ea, nu ar fi ieșit însă din spatele monitorului, dar teama că s-ar fi putut izola și rămâne singură fusese, până la urmă, mai puternică decât timiditatea.
Visa – cum altfel? – în clișee, la un tânăr la fel de timid și atent ca ea, frumos precum o fată mare și dispus s-o curteze ca la carte, cel puțin câteva luni și alături de care să devină femeie numai după ce el îi va fi pus pe deget inelul de logodnă.
Când venise Adrian, noul coleg de la IT, tânăr, dar deja trecut prin viață, cu privire directă, la capătul căreia te împungeau direct în suflet doi ochi negri și jucăuși, cu părul rebel, alură de rocker și cu un tatuaj delicat în formă de pasăre în zbor (poate prea delicat pentru un bărbat) undeva la încheietura mâinii stângi, Amalia încă mai visa în gol, fără să vadă și fără să înțeleagă nici măcar cele câteva apropouri pe care, de-a lungul timpului, i le făcuseră, mai mult accidental, unul sau altul.
Adrian scanase rapid pe toată lumea și înțelesese în câteva zile cum stă treaba și care este ierarhia (cea informală, despre care nimeni nu vorbește deschis, dar pe care toată lumea o respectă instinctiv) și hotărâse să se situeze drept în vârful ei. Iar pentru asta organiză o petrecere „ca să ne cunoaștem mai bine”, chiar la el acasă, unde invitase pe toată lumea, inclusiv pe ea, ea cea căreia încă nu reușise să-i pună nicio etichetă.
Amalia se hotărâse să meargă și se răzgândise de câteva ori, însă, până la urmă, ajunsese la concluzia că este mai înțelept să se ducă, să nu facă notă discordantă și nu cumva să-și dea seama cineva că, în definitiv, nu este decât o inadaptată.
La petrecere, băutură aleasă, pentru toate gusturile, câteva aperitive minimaliste, muzică surpinzător de bună și nicio inhibiție. Toate flirturile din timpul zilei se materializau acum în dansuri lascive, indiferent de ritmurile ce se auzeau din boxe, sau în îmbrățișări furate. Numai ea, stingheră, mutând paharul de pe o masă pe alta, nu reușise să lege cu nimeni nici măcar două vorbe și aproape că-ncepuse să-i pară rău că venise, gândindu-se că, până la urmă, oricât s-ar strădui, nu va putea să se integreze cu adevărat niciodată în această lume veselă și schimbătoare, când se simți, prin semi-întuneric, țintuită de privirile lui intense. Se emoționă brusc, fără motiv și fără să-i vină să creadă că ea l-ar putea interesa pe Adrian, pe care deja colegele îl admirau și-l bârfeau cu avânt, dar nu avu timp să se recompună, căci mâna lui fermă și caldă o cuprinse după mijloc și, fără preaviz, o târî printre celelalte cupluri ce dansau pe o melodie veche, desuet de romantică. O strânse în brațe și dansară schimbând nu câteva cuvinte, ci câțiva fiori. În următoarele ore au fost nedezlipiți. Ea credea că visează, era fericită cum nu mai fusese vreodată și cum nici măcar că nu-și închipuise că ar putea fi, căci această fericire aproape carnală pe care îmbrățișarea și ulterior sărutările lui i-o produceau nu se compara sub nicio formă cu cea pe care și-o imaginase ea, cuminte și aseptică.
După câteva cocktailuri – dintre care cel cu cafea devenise pe loc preferatul ei – visul ei demodat nu mai avea puls. În schimb, al ei o luase razna. Îl simțea cum i se zbate în tâmple, mai cu seamă atunci când el începuse să o sărute cu patimă, fără să se mai oprească…. Nici nu știa când rămăseseră singuri, nici nu știa când devenise exagerat de îndrăzneață și când mâinile ei caste plecaseră singure în explorare… Un cocktail de senzații îi curgea acum prin vene în loc de sânge, timpul se abolise pentru ei, dorința preluase controlul, iar ea i se abandonase cu oarece uimire, nerecunoscându-se.
A doua zi de dimineață, s-a trezit într-o cămașă bărbătească, învelită cu grijă cu o pătură ușoară, pe canapeaua din livingul ce găzduise petrecerea din seara precedentă. Treptat, amintirile au început să se așeze fiecare la locul ei și, la lumina zilei, redevenise ea, cea dintotdeauna, așa că primul gând coerent a fost să dispară de acolo, îngrozită că cedase atât de repede și de ușor, practic, unui necunoscut.
– continuă aici –
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
