Am scris cu drag, în două rânduri, despre Carmen Iohannis și am așteptat cu emoție chiar momentul apariției ei în postura de primă doamnă en titre. Presa a calificat, aproape fără excepție, apariția ei ca fiind elegantă și fără cusur, în ciuda inadecvării evidente a ținutei la solemnitatea ceremoniei de învestitură a soțului ei și Președintelui nostru.
Odată ajunși în înalte poziții, aleșilor le scade drastic numărul gradelor de libertate în cel puțin trei direcții – limbaj, purtări, vestimentație – și orice “scăpare” este grabnic taxată, sobru și obiectiv (în rubrici mondene semnate de analiști de stil credibili) sau la fel de necruțător, dar nu întotdeauna obiectiv (în stitlul tabloid). Exită un cod vestimentar și pentru consoarte, care devin din simple soții, având o profesie oarecare, prime doamne ale unei țări, care cere imperios în contexte oficiale ținute care să nu lase la dezgolite brațele mai sus de mijlocul antebrațelor ori picioarele mai sus de genunchi, oricât de frumoase ar fi și brațele, și picioarele. Aici a greșit prima noastră doamnă și încurajarea unei gafe de către o presă fie neștiutoare, fie lingușitoare, fie indulgentă din rațiuni de “primă dată” face imense deservicii. Nonconformismul își poate avea locul oriunde în altă parte, mai puțin în lumea în care ești aspru judecat pentru orice abatere de la reguli. Or, noi nu suntem încă în poziția de-a le impune pe-ale noastre, oricât de originali ne-am dovedit până acum în chestiuni mult mai importante (democrație, capitalism).
Aveți mai jos câteva exemple de peste Ocean, direcție în care privește cu admirație Carmen Iohannis. Doar că, deși Michelle Obama părea modelul, asemănările sunt mai multe cu dr. Jill Biden, soția vicepreședintelui SUA.
Dacă înainte de a deveni prima doamnă a țării, scurtimea ținutelor ori adecvarea lor la ocazie rămâneau o alegere personală fără consecințe, acum chiar se cer mici modificări de stil care să facă diferența între o ținută de cocktail de după amiază și una pentru o ocazie solemnă, urmărită de milioane de români la televizor.
Și la penuria de modele existentă, simțeam nevoia să apară o primă doamnă care să inspire tot ceea ce nu ne mai inspiră de multă vreme aproape nimeni din spațiul public, inundat de kitsch și lipsit de maniere. Câteva trimiteri în istoria recentă la alte ceremonii de învestitură ne arată unde a greșit Carmen.
Iunie 1973, Rita Childers asistă la depunerea jurământului soțului ei, Erskine Hamilton Childers, ca președinte al Irlandei.
Ianuarie 2013, repetiție pentru ceremonia de depunerea a jurământului de către Barack Obama pentru al doilea mandat.
Ianuarie, 2009, primul mandat al lui Barack Obama. Împreună cu Michelle, fostul președinte, George Bush, și Laura Bush.
Bill și Hillary Clinton, 2o ianuarie 1997, la festivitatea învestirii pentru a doua oară ca Președintele SUA
Palatul Cotroceni, ceremonia de predare-primire a puterii.
Prima recepție oferită de noul Președinte la Palatul Cotroceni, câteva ore mai târziu.
Înțelegem că și pentru profesoara de engleză de la un liceu sibian a fost o surpriză alegerea soțului ei pentru funcția cea mai înaltă în stat, cum a fost pentru multă lume. Știm că n-a existat timpul pentru a intra în noul rol, că nu e deloc simplă această schimbare a stilului de viață, că e un stres care poate copleși. De aceea credem că i se cuvine o perioadă de grație, acele 100 de zile valabile și pentru Președinte în America, în care să găsească cele mai potrivite soluții pentru a evita gafele vestimentare. Mai ales pentru că vor urma mult mai multe ocazii decât oricând până acum pentru o primă doamnă de a fi amfitrioană sau oaspete alături de Președinte.
Succes, Carmen, pentru că vrem să ne mândrim cu tine! 🙂
Citiţi şi
Despre farmecul burghez al discreției
Fotografia lipsă de la Inauguration Day 2021 și cum s-au purtat niște Prime Doamne
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
