Frumuşico, acum, după ce mă văd obligat să mă întorc acolo unde te-am lăsat după ultima îmbrăţişare, sper să mă aştepţi cu poarta sărutului deschisă. Voi veni negreşit. Datoria trebuie plătită şi focul, stins cu… foc de artificii. Nimic nu mă va opri. Mi-am pus benzină, am mâncat bine, să nu fiu tot un tremur când ajung la poarta conjugală. Sper ca vinul ales de tine să fie unul potrivit. Pentru că va urma un prelungit joc erotic.
Ca de obicei, fix în punctele esenţiale mă voi opri. Tu vei înjura în gând, eu voi contempla frumuseţea ta. Eventual, poţi să simulezi, ca de obicei, eu mă voi preface mulţumit de performanţa imaginară, stârnită de prefăcutele ţipete. Voi adormi înaintea ta, tu vei fugi la baie şi, sub duşul fierbinte, vei termina ce începuse atât de bine.
Să fi fost vinul de vină? Cu siguranţă, vom căuta vinovaţi împreună. Tu vei continua să speri că, într-o zi, vei găsi licoarea perfectă, eu voi interpreta rolul zmeului care încă nu şi-a găsit înlocuitorul într-un făt frumos de ocazie.
Diseară, iubito, diseară vom repeta rolul ce ne-a fost hărăzit. Am devenit actorii perfecţi şi, din păcate, nu e nimeni în jurul nostru să aplaude. Tu mă priveşti cu milă, eu sunt plin de compasiune. Suntem exact la fel, avem aceleaşi nevoi, dar nu găsim finalizarea. Ipocrizia nu are loc în relaţia noastră, separat, amândoi găsim puterea să recunoaştem că trăim un coşmar. Împreună găsim puterea să trecem şi peste acest moment. Ce oare, iubito, ne-a adus aici?
Avem copii, aşa că nici doctorii nu mai înţeleg ce se întâmplă cu noi. S-au născut din dragostea noastră neterminată şi, chiar acum, zburdă între noi. Este acea clipă în care, deşi vinul mă ştie pe de rost, nu pot să-mi intru în rol. Aştept să se culce, aştept să vină noaptea, iubito, să fugim în camera de sus şi să adormim după patru minute. Probabil nici imaginaţia nu mai are curaj să viseze la mai mult.
Tinereţea a zburat din raza noastră de acţiune. Vitejia demult apusă a rămas doar în albumele de poze care ne mai şoptesc, din când în când, ce noapte întreagă, şi ce zbateri, şi ce culori ce nu s-au văzut niciodată! Jos şi sus, prin pat şi sprijiniţi de tocul uşii. Ah, ce amintiri şi, Doamne, câte numere de telefon am mai schimbat în viaţa asta până să te găsesc şi să rămân priponit lângă sufletul tău! Abia acum mi-am dat seama. A fost nevoie de aceste rânduri pentru ca noi să înţelegem că suntem suflete pereche şi că ele, sufletele, nu mai au nevoie de trupuri înfierbântate pentru a supravieţui împreună.
Dulcea mea, amara mea, aş vrea să ajung diseară să nu am nevoie de sticle de vin, să te ţin în braţe şi să fie suficient. Visuri, visuri, voi veni şi voi fi al tău încă patru sau poate doar trei minute… La sfârşit, vom pleca, iar camera – s-o închiriem tinereţii ce vine în urma noastră…
Guest post by Note Politicoase
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Țara în care nu te poți compromite
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
