La 25 de ani, 1.60 și o peniță, purtând o poveste de iubire nemărginită și tumultuoasă de opt ani, poate și mai bine, simt nevoia să împărtășesc emoții, trăiri, celor care au trecut sau trec printr-o asemănătoare poveste…
Când eram copil, visul meu măreț de pe atunci era unul diferit. Nu îmi doream să fiu prințesă, doctor, profesor sau mai știu eu ce… al meu nu era altul decât să fiu MAMĂ, o mamă tânără, frumoasă, cu un soț minunat, locuind într-o casă ferită de nebunie și haos. Acum am crescut, am trăit și retrăit tot felul de emoții. Nu am crezut că voi fi capabilă să mă și îndrăgostesc (păcat că mi-am dat seama cam târziu)… Dar fără să știu când, și cum, inevitabilul s-a întâmplat. M-am îndrăgostit, l-am iubit și îl iubesc până ce nu-mi va mai bate inima-n piept. Prima iubire, prima iubire e aceea adevărată, acea iubire care îți trezește furnicături în stomac și care nu îți va da pace niciodată. Acea iubire care te va urmări mereu. El, bărbatul în care m-am regăsit, M., lângă el eram adevărata eu, lângă el eram cine voiam, eram un copil, o prietenă, o iubită sau un crush. După o sumedenie de întâmplări plăcute sau uneori mai puțin plăcute, a ales să plece, tind să cred că altă variantă nu prea era. Bine a făcut, săracul, nu știu cum a rezistat atât pe lângă un astfel de prototip de ființă umană. Am suferit eu ca un câine din padoc după el, deși îmi asum faptul că greșeala a fost a mea. Când totul era bine, alegeam să fug, fugeam deoarece îmi era teamă și plecam fără să spun măcar ,,adio, dar revin curând’’. Mi se spune că sunt inabordabilă! Pe dracu… Am bătut mii de kilometri pentru el, și aș mai bate milioane, dar nu mai am către cine. Tipa asta la care crezi că ajungi greu e, de fapt, atât de simplă și de complicată în același timp…
M-am întors, dar nu am mai avut la cine, el nu a mai fost acolo, a venit vremea lui să plece, dar pentru totdeauna. A trecut ceva timp, nu mult, dar pare o viață. Încă îmi mai reproșez faptul că „mi-am pierdut trenul’’, am rămas a nimănui. O fată care în ochii multora este inabordabilă, prea fițoasă să vorbească cu tine, ei spun că ea are prea mulți pretendenți, mulți care și-ar rupe gâtul pentru ea, dar ei nu știu că și inabordabila, superficiala și fițoasa ar mânca pământul dacă acel cineva ar chema-o. A trecut un an și încă tresar când primesc un mesaj, mă aștept să fie de la el, uneori îmi mai scrie, mă mișcă din toți rărunchii, i-aș spune că îl ador, că îmi e dor de el și că nu mă văd lângă altcineva. Dar nu, îi răspund superficial și sec, să pară că toate sentimentele s-au ofilit, au murit odată cu plecarea lui. Aș tipa din măduva oaselor, parcă i-aș spune că nu, nu mă pot învăța fără tine, nu știu să cresc fără tine, te aștept acasă și te iubesc. Dar orgoliul de femeie, superficialitatea și imaginea creată de femeia la care nu poți ajunge m-a acaparat, mi-a creat o crustă puternică și rece în același timp.
Tu care ești acolo, știu că mă vei iubi la fel cum te voi iubi eu, necondiționat, nemărginit și până la infinit, dar separat.
Guest post by Diana P.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Portret de țară în pragul tulburelului
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
