Deși pare trist, și chiar este, ce urmează să citiți este un apel de responsabilizare gândit în termeni de soluții. Cu atenția pe viața noastră, de unde mai putem inspira și pe alții care e posibil să nu aibă curaj sau resursele noastre.
Abuzul este un subiect care mă interesează și în care mă implic cât pot, risc oricât, atât timp cât omul vrea să mă bag în viața lui și mă simt neputincioasă ori victorioasă, în funcție de context. Am avut niște cazuri care pe cât erau de dificile, pe atât de bine s-au rezolvat și m-am simțit împăcată și recunoscătoare. Azi, e cu neputință.
La categoria asta de care sunt eu interesată intră abuzul în cuplurile pe care le invidiați majoritatea, fără să le cunoașteți povestea reală din spate.
În timp ce suntem îngroziți de violuri, crime și dăm cu bolovanii în agresori (sau posibili agresori, că deja devenim paranoici și aruncăm cu pietre în tot ce mișcă), adevăratele abuzuri (sau începuturile lor) se petrec în familiile noastre ori în apropierea noastră.
În relații găsim de la abuzuri subtile cu șantaj emoțional până la abuzuri de putere și control ambalate sub aparența intențiilor bune, apoi violență (verbală sau fizică), dar la astea majoritatea lumii tace.
1. Acum câteva luni, o clientă din Spania, cu care lucram pe Skype, a murit în bătaie. Mama ei m-a sunat plângând că ea a convins-o să renunțe la terapie și să șadă pe curu’ ei lângă soț. A șezut. De tot. Și atunci mama ei îmi cerea să fac terapie cu ea, să treacă peste moartea fiicei. N-am putut și i-am recomandat un coleg.
2. La începutul acestui an, am mai avut un caz de abuz. Ușurel în aparență, dar am simțit din prima cât de grav e, căci era abuz finuț cât timp ea era așa cum voia el. Și deja îi era greu să mai tacă, să mai fie ascultătoare și cuminte cum zicea el, deci și bătăile erau tot mai dese.
În primă fază, mă interesează siguranța femeii. Dacă are bani puși deoparte, dacă are unde să se ducă, dacă nu îi zic ce variante știu eu, cum e copilul (dacă există), ce face cu el, ce poate pierde și cât timp avem la dispoziție pentru a lucra încet, cu cap, cu riscuri cât mai mici.
După câteva ședințe care au mers cât de cât bine, femeia a venit la mine cu o poveste ce mi-era clar că nu-i a ei. Că pentru copil ar trebui să rămână cu soțul ei, că oricât de șobolan e, până la urmă e un tată bun, că dacă face și el terapie poate nu o mai bate. I-am spus adevărul și i-am spus și că astea nu sunt cuvintele ei. A recunoscut că prietenii ei și maică-sa au convins-o că e mai bine să-și vadă de casă. M-am întristat, am mai vorbit cu ea încă trei ore, cu speranța că-i inspir ceva. A plecat plângând, mi-a zis că toată lumea ar judeca-o dacă ar divorța sau ar pleca. Nu a mai venit.
Astăzi, mă sună mă-sa plângând. Că azi-noapte a bătut-o iar pe fiica ei. De data asta a bătut-o bine, s-a lovit la cap și a murit pe loc. Apoi mi-a scris și un mesaj care m-a făcut să am un gust și mai amar. Nu știu ce voi face Duminică, pentru că unele lucruri îmi depășesc orice putere.
Acum, spuneți-mi, vă rog, că-i mai bine pentru copil să rămână împreună. Spuneți-mi că nu contează nițică manipulare, un pic de control și o palmă. Spuneți-mi cât de important e ce zice lumea, dacă pleci de lângă soț. Cât contează ce imagine perfectă de cuplu aveți pe Facebook? Și vă rog luați în considerare că ambele cazuri de mai sus erau oameni care păreau fericiți, femei invidiate de multe alte femei care visau o poveste așa romantică și un soț așa frumos. Ambele femei se temeau de ce va spune lumea și încă-și puneau poze drăguțe pe Facebook.
E cu neputință, ziceam. Și mă simt neputincioasă că nu pot să trag de nimeni sau să fac mai mult, căci oricând fac asta gestul meu e interpretat ca obsesie, interes propriu etc. și cei din jurul acestor femei ori mă acuză (ceea ce nu-i problemă așa mare), ori le conving să stea pe curu’ lor că așa trebe (și asta deja e nașpa). Și atunci mă retrag în neputința mea, mai responsabilă pentru grija pe care trebuie să o am în viața mea proprie. Cu atenția pe mine, pe raportările mele și ce pot, ce știu. Ceea ce vă recomand și vouă.
Înainte să vreți să schimbați bărbații, lumea, oamenii din jur, universul și ce nu vă place, vedeți cum puteți aduna putere, echilibru și inspirație în viața personală. Nu vă șocați de abuzurile astea. Sunt mari, deci evidente. Dar sunt altele mărunte în viața noastră, unde avem controlul și forța să facem ceva. Oricât de șocante sau de întristat ar fi cazurile astea, să ne păstrăm energia pentru viață, să nu o dăm pe acuze, furie și altele.
Cel mai mare abuz posibil e tăcerea, rigiditatea în reguli, convingeri, atitudini și nepăsarea.
Guest post by Psiholog (contactele, prin redacție)
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
