(Volumul întâi: Homosexualii și politicienii, studiu comparativ)
Deci, vorba intelectualului român de succes- „deci”: expun aici, virtual, (dar și în orice dialog real), POZIȚIA MEA despre homosexualitate.
Nu promovez, nu huiduiesc, nu conving, nu vreau să dărâm. Expun EXACT ceea ce gândesc și simt. Iar întrebării, nu o dată rostite:
– Dacă ar fi copilul tău homosexual, tot așa ai vorbi?
îi răspund:
– Atunci aș face-o și mai și!! Aș face campanie organizată pentru a le susține drepturile!
De ce aș face-o “și mai și”? Fiindcă într-un clinci, o angoasă a vieții tale, când jumătate de omenire ți-e potrivnică, dacă nici mama nu ți se alătură… aceea nu e mamă. Sau, parafrazat, “mama aceea nu-s eu”.
Ați observat în ani, cred/sper, că nu m-am așezat EXPLICIT, public, nici de partea, nici contra lui “Constantinescu- Băsescu- sau Iliescu”, (tocmai rimează!). Și nici n-am înfierat structurile centrale ale Uniunii Scriitorilor, ale Ministerului Sănătății, sau n-am distribuit pe FB știrile cu fraude, cu Elena Udrea încarcerată, dezvăluiri despre mită etc. Consider că, unul care scrie și este citit, n-ar trebui să distribuie sec vești, fără a-și asuma, argumentat, o poziție față de acea știre. Pro sau contra. Iar eu am încercat să nu mă bag acolo unde subiectul declanșează patimi mari. Și am crezut, (mai CRED!!) în rostul profesioniștilor legii de a da verdicte, sau în forța mulțimii de a vota.
Îmi ziceam:
– Otilia, dacă intervii doar în campanie, devii penibilă. Ai ceva de transmis? Fă-o în cei 4 ani dintre votări! Concret. Meticulos. Nu retoric, nu pe ultima sută de metri, bătând grațios și dezorganizat câmpii. Eventual spărgând pahare la cârciumă, în capul opozanților.
Și a mai trecut o zi… și tot n-am făcut-o… deși puteam.
Atunci, după încă 4 ani sau câți or fi trecut, la noile alegeri, am știut că NU AM NICIUN DREPT să judec sau să îndemn la “fără cinci”, de parcă aș fi răzeș. Fiindcă n-am fost răzeș 4 ani în care am mîncat rahat sau am tăcut. Deci m-am dus la vot în liniște și gata. De dus la vot, m-am dus însă de fiecare dată!
Nu așa fac astăzi, când mă situez public și clar, fără dubii, de partea drepturilor, a nevoilor, a dramelor sau a anxietății homosexualilor. Nu tac. Ba mă și bag când subiectul e fierbinte.
Am prieteni homosexuali, nu puțini, de ambe sexe. Ore povestite împreună, nopți la șuete. Și scena, gândul care mă domină, este următoarea declarație a unuia dintre ei. Băiat. Avea 20 de ani pe-atunci, eu vreo 40.
– Otilia, uită-te-n ochii mei! Și încearcă să te pui în situația mea. În clasa a cincea, când tu îl iubeai pe Zoli de la flaut, eu iubeam băieței. Fără încă să înțeleg ce mi se întâmplă, nu aveam habar ce-i sexul fizic, orgasmul, erecția. Pur și simplu, așa cum tu te emoționai să te placă Zoli la banchet, eu mă echipam tot pentru “un Zoli”, deși știam că sunt băiat. Mă urmărești?? Încerci să înțelegi cât eram de nedumerit?
Am urmărit atent și da… m-am transpus în locul lui și nu… NICIODATĂ n-am să consider o inversiune a naturii “statistic normale”, ca perversiune, sau boală transmisibilă, sau pericol social.
Mai există un argument heterosexual, des scos pe piață:
– Da, okay, dar să și-o tragă între ei, să nu facă festivaluri în rochițe, ei, bărboși. Și să nu ne pervertească copiii. (Aici se mai pot băga citate din Biblie, ca să adâncești ideea!!)
Răspund:
- Niciun copil heterosexual nu va fi pervertit de un “homosexual în rochiță”, fiindcă gena, cromozomul, hormonul, îl vor îndrepta spre sexul opus, chiar fără să vrea. Eu m-am îndrăgostit într-a cincea de Zoli flautistul, nu fiindcă mama îl iubea pe tata. Putea mama iubi pe mătușa vecinei, că mie tot lângă Zoli mi se accelera inimioara, sau roșeam. Venea DIN mine.
- Ăia care fac festivaluri în rochițe, sunt doar a milioana parte dintre aceia care tac acasă, îmbrăcați obișnuit și sufocați de un adevăr care nu ar trebui să le fie dramă. N-ar avea de ce să fie, dacă noi ceilalți i-am accepta și iubi așa cum sunt.
- Transfer patima chibiților retorici, de la subiectul homosexualității, la politică. Haznaua mediatizării, a expunerii publice e aceeași. Să zicem că aș fi, politic, de partea lui X-președinte. Păi în campanie, nici jdă mii dă opozanți cu balonașe colorate, masați într-un stadion tixit și puși de Y, nu-mi vor schimba opinia. Așadar, parada travestiților rujați, cu tocuri, nu va face din mine lesbiană.
CONCLUZIE – mă situez EXPLICIT de partea drepturilor și acceptării homosexualilor. Iar dansurile din buric cu travestiți le așez, ca semnificație, lângă cele din buricurile blond- heterosexuale la bară. Sau lângă ovațiile comuniste cu PCR pe pancarde. E tot aia. Spectacol.
Băsescu m-a pierdut irecuparabil, fix în ziua în care a ajuns EBA europarlamentar. Nicio altă cauză n-a avut în mine efectul aceleia! Consideram că ofensează milioane de tineri români instruiți, olimpici internaționali, cu retorică impecabilă. N-am habar cât l-a pierdut în aceeași zi și pe fiul meu adult, știu doar că l-am educat de mic să-și asume/argumenteze opțiunile. Apoi a devenit liber să aleagă. În tot cazul, el este azi hetero, nu fiindcă i-am acoperit eu ochii cu palma, când treceau doi homosexali pe lângă el, ci fiindcă AȘA S-A NĂSCUT. Iar “băsist” este sau nu este, (rasisim am discutat noi pe tema asta, avem multe chestii mai interesante de dezbătut!), deci e băsist sau nu, fiindcă are discernământul pe care i l-am cultivat atunci când eram datoare s-o fac. Nu fiindcă l-am ferit de adevăruri, prezentându-i-le alterate de subiectivismul meu pătimaș sau prăfuit.
Mă fac oare clară?? Sper.
Deși, pân la urmă, nu vreau să vă lămuresc ca să îmi dați dreptate. Doar îmi asum public, fără neliniști, o convingere. Una de nezdruncinat, fiindcă argumentele heterosexualilor fanatic- homofobi, le știu pe de rost.
PS1. Mai ales că una dintre cele mai dragi prietene ale mele e homosexual! Ea cu iubitele ei, eu cu “bărbații mei”și povestim împreună de nu-i drept. Deci… nici Papa, nici PROTV, nici FB, nici nimic, în afara propriei mele logici și simțiri!
PS2. Mai ales că heterosexualitatea mea îmi ajunge… eu chiar n-am nevoie să ponegresc 2-3 homosexuali ca să mă simt mai femeie.
PS3. Aia cu “ptiu, bleaaah” cum și-o trag homosexualii bărbați, (zic gurile rele că la femei mai treacă-meargă…):
Noa, hai, că nici noi “heteriștii” nu ne-o tragem numa din creiere sau citind poeme pe câmpii verzi cu margarete. Dacă ne-am privi filmați din afară, trăgându-ne-o heterosexual, (chiar clasic!), tot “ptiu, bleah” ne-ar veni să zicem, în afara unei pelicule regizate artistic. Asta fiindcă, din start, folosim “în proiect” scule dintr-o dotare anatomică “ptiu, bleah”.
PS4. Lăsați-o naibii și vă vedeți de “ptiu- bleah-ul” vost’! Eu așa fac, și mi-i EXTREM de bine. Repet, MULT mai tare am suferit când Băse a lăsat garda și nu și-a oprit fiica din europarlamentariat. Tata, de era președinte iar eu ciripeam pe-acas’ că vreau la europarlamentare, îmi trăgea două palme, și-mi zicea:
– Stai pe fundu tău și nu te băga în samă până-s eu la cârmă, că ne faci neamu’ de rahat. Zici că suntem Ceușeștii… cu toată familia la amvon! Stai în banca ta!
Și stăteam cuminte-n bancă, fiindcă n-aveam de ales, chit că vorbesc fluent româna și leg rapid idei.
Așadar, le spun contestatarilor HETEROSEXUALI, de astă dată matern:
– Vezi-ți de heterosexualitatea ta, cum te descurci cu ea, (că o grămadă clachează!!). Și lasă-i naibii pe ăia cu penis-pene roz și sutien, care fac campanie homo. Nu despre ei vorbim. Nici campania portocalie sau roșie sau galbenă la alegeri, nu-i mai bună! Iar dreptul de a se exprima homosexual (când el s-a născut homosexual!!), nu diferă cu nimic de drepturile altor minorități umane!
Aci mă opresc, altminteri mă înfurii și de furie aș putea face gafe scrise.
Pe Otilia o găsiți cu totul aici.
Dar și aici. 
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
