Prietenia nu este ceva ce ni se oferă de prea multe ori în viaţă şi nici nu e un dar pentru totdeauna. Uneori, ceea ce ni s-a părut că era prietenie nu a fost decât dorinţa de a crede că ar fi fost aşa ceva, care ne-a şi împiedicat altfel să clarificăm lucrurile atunci când ar fi fost cazul, care ne-a şi ţinut până acum într-un fel de ambiguitate a relaţiilor nu tocmai confortabilă.
Un important avantaj al prieteniei, dincolo de alte aspecte poate mai legate de viaţa propriu-zisă, este simplul fapt de a avea cu cine sta de vorbă. Să nu ai cu cine vorbi e moarte curată. Banal de adevărat, nimic de zis, totuşi cu o singură condiţie: reciprocitate. Pentru că de la un moment dat unii înţeleg prietenia să stai să-i asculţi ore întregi fără să-i întrerupi sau să-i contrazici – chiar dacă emit vrute şi nevrute cu acel ingenuu aer solemn la tot pasul şi se află permanent într-o inadecvare, prin subiect şi manieră, faţă de timp, loc şi împrejurări. Pentru că unii încep, printr-un misterios proces de transformare, să vadă lucrurile numai din pătrăţica lor, despre care ajung să şi creadă că e singura perspectivă validă. Să nu fie în stare să se privească un pic dinafară, prin ochii celorlalţi, să fie atât de siguri pe ei încât să uite că nu toată lumea le împărtăşeşte întotdeauna părerile şi că ar fi cazul să verifice din când în când chestiunea aceasta, toate devin serioase bariere în relaţiile cu ceilalţi, un punct nevralgic în fapt al vieţii noastre din prezent.
Bine-bine, dar chiar şi aceste situaţii îşi pot afla rezolvarea. Nu jucăm în filme cu gaguri tâmpite, ci trăim nişte realităţi perfect umane în simplitatea lor. Poate că ar fi cazul, adică, să le spunem cinstit-prieteneşte acestor persoane despre nepotriviri şi inadecvări, tocmai ca să fie aduse lucrurile în termeni mai limpezi, să ştie că noi ştim, să vadă că noi vedem, să afle că nouă ne pasă. Nu prea avem chef să facem asta. Pur şi simplu pentru că ştim că se supără repede. Îi cunoaştem prea bine. Intră imediat în muţenia lor supărăcioasă şi, mai mult, ne trec pe lista lor nescrisă de persoane cu care nu mai vor să vorbească, pentru că ei nu au ezitări. Încă nu vrem asta, ştiind cât de uşor te poţi certa cu cineva şi cât de greu e să menţii o prietenie.
Tot prietenie este în ochii lor şi să ignore ceea ce suntem noi ca persoane şi ceea ce facem în această viaţă, să nu aibă nici măcar o singură dată vreun cuvinţel sau vreo întrebare măruntă despre vreo chestie pe care chiar am realizat-o. Ne-am luat un frigider nou? Şi ce dacă… E normal, ce atâtea discuţii? Am reuşit la un examen? A, dar ce e aşa extraordinar în asta ca să şi merite o cafea? Toată lumea susţine şi trece (sau nu trece) examene. Mai mult, am reuşit să publicăm o carte? A, păi nu asta fac scriitorii? Nu scriu ei cărţi? Avem cumva pretenţia ca şi prietenii să ne citească scrierile şi poate chiar să ne spună o impresie?
Greşit. Nu de asta sunt prietenii. Prietenii există ca să-i ascultăm noi pe ei şi deloc ca să ne asculte ei pe noi. Cât priveşte nevoile noastre de recunoaştere şi receptare, treaba noastră cum ni le rezolvăm. Să ne venim în fire! Ne-a spus cineva cumva că viaţa e uşoară? Nu. Şi atunci? Să nu mai umplem lumea cu nemulţumirile şi frustrările noastre! Să ne maturizăm! Încă n-am înţeles că unora le place să se asculte doar pe ei înşişi vorbind şi să se vadă doar pe ei înşişi mişcându-se prin viaţă? Nu? Păcat! Bine am venit în lumea reală! Noi, ăştia de partea victimos-sentimentală, nu prea existăm. Şi nici părerile noastre. Esenţial e să poată ei să-şi spună încruntatele puncte de vedere şi să ne atenţioneze supărăcioşi şi cu superioritate, de fiecare dată când încercăm să plasăm şi noi o replică măruntă în mijlocul discursului lor important, că nu e momentul să intervenim. Nu ne e clar că nu e frumos să-i întrerupem?
Bine-bine, încercăm noi să mergem mai departe cu nişte gânduri mărunte, toţi trecem prin astfel de situaţii, toţi avem surprize de la oameni pe care i-am cultivat ani şi ani, dacă nu ca pe nişte prieteni, măcar ca pe nişte apropiaţi, se întâmplă… Plus că timpul rezolvă lucrurile, asperităţile se mai netezesc de azi pe mâine, stângăciile de comunicare se mai corectează. Da, e adevărat, numai că prietenii aceştia (despre care începe să ne fie şi nouă limpede că sunt cam închipuiţi) au devenit cei care chiar pun lucrurile la punct, cei care lămuresc şi oferă explicaţii, care ştiu dinainte totul, care judecă şi pun etichete. Iar amănuntul acesta începe să devină (chiar şi pentru noi „fraiereştenii”) un pic cam supărător, trebuie să recunoaştem.
Şi atunci ne întrebăm… Nu cumva ne alegem greşit prietenii? Suntem oare masochişti şi nu ne dăm seama? Încet, încet, începem să ne prindem că e ceva în neregulă în toată povestea, dar încă nu ştim ce să facem, nu ştim să punem capăt, să punem punct, să tăiem nordul gordian. Nu avem atâta tărie. Sperăm numai că vom ieşi cumva-cumva şi din acest impas. Deocamdată nu facem nimic. Nu, încă nu luăm nicio decizie. Nici nu suntem în stare. Frica de schimbare? Neîncredere în propria persoană? Câte un pic din fiecare. Începem doar să ne uităm mai cu atenţie la comportamentul lor şi să judecăm, da, cu maturitatea pe care se pare că începem s-o deprindem şi noi, fie şi în doze mici, că doar nu suntem naivii (fraierii?) de serviciu. Sau suntem? Nici nu mai contează , pentru că preferăm până la urmă, ca învinşi, consolarea unor posibile explicaţii mai la îndemână…
Cine ştie? Poate că e omeneşte să persistăm într-un fel de speranţă că lucrurile se vor îndrepta şi să trecem cu vederea gesturi aiurea, poate că e firesc ca prieteniile vechi, despre care credeam că sunt prietenii adevărate, să devină de la un timp altceva (pentru că oamenii se schimbă, nu mai sunt ceea ce au fost sau pentru că abia acum vedem şi noi ceea ce exista în neregulă încă de la început însă am închis ochii mereu cu gândul de a oferi o şansă îmbunătăţirii situaţiei), poate că e timpul să recunoaştem că suntem prea slabi ca să luăm hotărâri radicale şi că nici nu pricepem la oameni. Iar dacă rămânem din toată povestea fie şi numai cu această înţelegere, nici nu ar fi puţin, pentru că ar fi, poate, singurul lucru în stare să ne dea puterea de a zâmbi şi de a merge mai departe.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
Ai fi flatată sau ofensată dacă ai afla ce face înainte de întâlnirea cu tine?
10 greșeli pe care nu le mai facem în pat după o anumită vârstă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
