De la o vreme, Facebook mă tot îndeamnă, enervant, să-mi desemnez „prietenii apropiați”. Analizând numele propuse de computer, am avut o mare surpriză: nici urmă de potriveală cu lista mea, în caz că aș face una. La început am fost chiar nedumerită de sugestii. Apoi am înțeles. Un program alesese persoanele cu care interacționez virtual cel mai des. Numărând like-uri, tag-urile și comentariile, stabilise o ierarhie a „prieteniei”. Dar prietenia nu se măsoară așa.
Facebook mi-a identificat amici simpatici, colegi de breaslă, oameni de care mă leagă interese și pasiuni comune. Nu i-a găsit însă pe cei cu care împart lucruri mult mai importante: amintiri fundamentale, confidențe delicate, acceptare necondiționată. Nu e de mirare, comunicăm virtual destul de rar. De fapt, uneori se poate întâmpla să ne pierdem din vedere cu lunile. Dar marile prietenii nu au nevoie de actualizări frecvente, timpul lucrează oricum în favoarea lor. Putem să nu vorbim un an întreg, când ne reîntâlnim ni se pare că ne-am despărțit cu o zi înainte. Știm că, orice s-ar fi întâmplat între timp în viețile noastre, rămânem la fel de nelimitat disponibili unii pentru alții. Ne suntem sprijin și refugiu la greu, prima soluție în caz de forță majoră.
Rețelele de socializare au introdus o viziune superficială și stahanovistă asupra prieteniei. E o capcană primejdioasă. Nu veți afla cine vă sunt prietenii apropiați studiind statisticile stupide ale Facebook. Întrebați-vă mai degrabă pe cine ați suna la trei dimineața, în caz că vă e rău.
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Ce înseamnă să te simți copleșit
Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
