Dau să citesc o impresie de călătorie despre cetatea eternă a unui bun amic, în timp ce trag cu ochiul la prichindosul de un an și șapte luni. E la faza când deschide toate ușile, deci, adio, stat într-o cameră și adio, citit, doar dacă îl țin ocupat cu o activitate atrăgătoare! Îmi zic, reușesc, e o impresie de citit doar, nu un studiu în germană despre depersonalizarea eului la Kant! Ce poate fi atât de dificil!? Piciul e în toane bune, a tras și o gură de latte macchiato din cana mea, nu, nu încurcase cănile, cât timp cugetasem eu pe toaletă, iar acum a luat garderoba în stăpânire: haine cărate dintr-un colț în altul, sandale lăsate fără curele, papuci de casă încurcați. Bun, citesc primele rânduri, atentă fiind și la zgomotul de la garderobă. E tot acolo, deschide ușa de la intrare, dar e blocată cu lanțul, așa că nu mai poate ieși. M-am asigurat dinainte, l-am scapat azi dimineață de vreo trei ori pe hol și trăsese niște „hallo”-uri vecinilor, mai ceva ca „hallo”-ul lui Beyonce. De mai era cineva de trezit, se trezise cu siguranță, îmi zic eu în gând!
Deci, ușa de la intrare, baricadată, garderoba asediată! Nu-l mai aud, la un moment dat. Întrerup cititul, mă duc să verific, trecuse în camera copiilor, veioza era pe post de pușcă sau de ceva, oricum, cu care se putea trage. Totul în regulă până acum, se va plictisi și de tras cu veioza, și de aprins și stins lumina. Fug să mai citesc încă vreo câtvea rânduri. Lectura mă prinde, mă desprind repede la un moment dat, că iar nu mai aud nimic. Mă duc să verfic, pruncul trecuse în baie. O, nu! Numai aici nu. Ușa de la baie nu o mai pot încuia! Am o imaginație bogată cu ce pot face copiii mici cu peria de curățat toaleta. Mi se întoarce stomacul, nu, nu a mâncat nimic, nu a gustat nimic, arunca hartie igienică în toaletă, tocmai terminase rola și luase peria ca să apese mai bine hârtia. Îi explic domișorului, a câta oară!?, ce și cum e cu toaleta, rezolv treaba cu hârtia igienică, îl aduc în sufragerie și-i arăt undița. „Poate vrei să mergi la pescuit”, zic. Îi găsisem peștișorul naufragiat după scaunul din dormitor, printre hainele puse vraiște pe el, după ce îl căutasem câteva zile bune. Un băț de care am legat o bucată de sfoară, la capăt un cârlig de plastic luat de la eticheta ciorapilor de damă. Gata invenția și încântarea a fost pe măsură! Căutăm și o găleată în care să pună peștii și în felul acesta mi-a mai câștigat alte câtvea minute de citit!
Între timp, îl schimbasem de două ori de caca și-l lăsasem în curu gol, că deh, îmi zisesem că acum a făcut tot ce a avut de făcut. La un moment dat, aud un fel de clipoceală, mă gândesc că a vărsat un pahar cu apă pe pardosea și acum face plici-placi cu mâinile prin ea! Iar întrerup cititul, ah, un regat pentru citit o impresie! Mă duc să văd care e treaba cu apa. De data asta, prichindosul se mutase în bucătărie, făcuse pișu și bineînțeles că pescuia din baltă, cu mâinile, că undița era prea sofisticată pentru astfel de activități! Bine că-s ardeleancă! Cu același calm, iau copilul, îl spăl, de data nu mai risc și-i pun pampers, rezolv treaba cu bucătăria și mă gândesc la o altă activitate. „Poate vrei să te uiți într-o carte, uite, asta cu aricii”! Ia cartea, o răsfoiește, repetă și el niște cuvinte, timp în care mai citesc câtvea rânduri. Îmi sare în cârcă, mă trage de nas, de gură, repetând și el: naaas, guuuă, dinți, ochii! Nu ochiiiii, zic eu, de organele astea am nevoie pentru citit! Sigur, joaca nu se întrerupe. E ora prânzului. Iar papa, caca, călărit! La masă, sacrific câtvea minute pentru citit. Culmea, copilul nu prea vrea să mănânce, prin urmare nu prea pot citi! Îmi fac un ceai verde cu amestec de păducel, bun pentru palpitații la inimă. Las cana pe masă să-i aduc și copilului niște apă din bucătărie. Greșită mișcare! Până să mă întoc eu în grabă, el dăduse peste cap o dușcă bună din ceaiul verde cu amestec de păducel! Ah, potop de sentimente de vinovăție: cât de neatentă pot fi, dacă era fierbinte și se ardea, dacă bea toată cana, dacă și de dimineață dădea peste cap toată cana cu latte macchiato etc.? Un șir nesfârșit de astfel de sentimente și am închis resemnată laptop-ul. Îl iau în brațe pe prichindos și constat că făcuse a treia oară caca. Ce impresii de vacanță, ce călătorii, domnule, care cetate eternă! Uite, aici, entertainment, lecturi rafinate despre arici care au dat o petrecere pe o barcă cu pânze, despre cum ursul a plecat la pescuit și tigrul l-a rugat să-i scrie o scrisoare:
„Dragă tigrule, te rog să cureți cartofi și ceapă și să le pui la fiert. Eu mă întorc diseară acasă, poate o să prind un pește! Lasă gândurile despre vid. Evreica aia, franțuzoaica, n-avea nicio treabă cu mâncarea și nici cu ștersul la cur. Singura sfâșiere ca să accepți un vid în tine însuți e să uiți de foame și de crescut copii! Dacă nu uiți, ești terminat! Mor!”
E după-amiază, casa e vraiște, cel mic a treminat de tras cu arcul, de aranjat mașina de pompieri, de citit „Greutatea și harul”, și-a pus pălăria de soare pe cap, a venit și m-a pupat pe mână și mi-a dat o bezea: Tschuess! Pa, gata, la treabă, până acum am dormit.
Pe Mihaela o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
