Dragă Marilena,
Întotdeauna m-a emoționat până la lacrimi dragostea necondiționată a femeilor, puterea lor de a se preda total iubirii, capacitatea lor de a dărui și a se dărui din tot sufletul, naturalețea cu care înțeleg să se sacrifice pentru bărbatul lor iubit, jertfa de sine și punerea pe primul plan a dorințelor partenerului și nu a celor proprii. Citindu-ți rândurile, mă încearcă o caldă candoare și nu pot, sincer, nu pot, să nu te compar cu alte femei care m-au dezamăgit prin felul lor de a fi. Nu vreau să mi-o iei în nume de rău, dar sunt surate de-ale tale care nu știu ce înseamnă aceste trăiri sublime.
Sunt unele femei, nu foarte multe, bănuiesc, care, din prima clipă când întâlnesc un bărbat, nu sunt în stare, sărmanele, să își descopere treptat misterele în fața acestuia și să le descopere treptat pe ale lui. Aceste nefericite pare că au pierdut întreagă vrajă a vieții, plăcerea descoperirii celuilalt și nu mai pot (dacă au putut vreodată?!) să iubească sincer. Iubirea li se rezumă la o logică de precupeață, ieșită la piață (sau mall) pentru a prinde ceva la ofertă: trei legături de pătrunjel la un leu sau discount de 50% la Douglas. Același lucru! Important e să prindă azi o ofertă, o promoție, o reducere! Mâine e o altă zi!
Mai sunt și alte cazuri, în care precupeața, mai școlită în cadru instituțional sau de viață, devine un fel de contabilă, economistă a emoțiilor, care știe exact ce anume cât face și, nu în ultimul rând, știe ce vrea! Le poți recunoaște din prima, de cum deschid buzele! Întotdeauna primul cuvânt rostit, cuvântul magic, cu repetiție mantrică este: VREAU! De regulă poziționarea este clară, iar premisa de bază de la care se pornește este spusă răspicat: Vreau o relație serioasă! (Să fie clar pentru tot ghiolbanul, că nu ne… fichi, fichi, așaa…). După ce bărbatul încearcă să dea un răspuns mulțumitor, pe care crede că vrea să îl audă nefericita interlocutoare, dacă acesta primește notă de trecere, urmează întrebarea de baraj: Cu ce te ocupi? Aici șansele de descalificare ale bărbatului sunt invers proporționale cu veniturile… Dacă răspunsul este considerat inadecvat așteptărilor, dispare absolut orice interes de a mai căuta prin labirinturile sufletești ale bărbatului. A devenit complet neinteresant, agasant, chiar și nesimțit, pentru că a avut necuviința de a se apropia nepregătit pentru o asemenea intersectare în viață. Ia dă-te la o parte, fecioraș, fă loc altuia, care poate-i mai ”serios” ca tine? Îți bați joc de timpul meu? Am alte treburi mai importante de făcut!
Mai este încă o specie de femeie – devoratoarea supremă, care a trecut și de stadiul de contabilă/economistă și s-a transformat într-un inginer-arhitect-proiectant super profesionist. Precum proiectanții Burj Khallifa, care știu să îți pună pe hârtie totul, exact, milimetric, de la ce adâncime să pună fundația în nisipuri, până la mișcarea curenților de aer în interior, seismologie, artă, simbolistică, eficiență de marketing, tot, tot, tot, așa sunt unele femei. Ele sunt în stare să îți pună pe hârtie, să-ți descrie și să îți deseneze portretul robot al bărbatului ideal, cu aceeași seninătate de profesionist care le știe pe poate, le combină cum vrea și alege fix ceea ce trebuie, pentru că știe exact care sunt marjele și parametrii între care poate jongla pentru ca această clădire “relație”) să reziste. Și are chiar puterea de a demonstra, de la prima abatare, dacă vrea, că se poate constitui oricând în pânza freatică, cutremurul sau tornada ce poate dărâma oricând clădirea-relație. Și o face! Pentru că așa VREA ea! VREA să se încadreze TOTUL în parametrii dictați cu voioșie sau nu mai VREA NIMIC! Tertium non datur!
Sunt mulți bărbați… Dar, mai bine să mă includ și pe mine… Suntem mulți bărbați, care (deh, asta e soarta!) nu ne încadram între limitele trasate mai mult sau mai puțin explicit de către reprezentantele sexului frumos. De multe ori le depășim, pentru că, omenește, nu este posibil altfel. Nu putem face din viața noastră o permanentă echilibristică pentru a corespunde unui ideal trasat de altcineva. Ne trezim, de foarte multe ori, că, indiferent cum facem, tot nu e bine. Mersul pe sârmă nu ne iese întotdeauna! Ne este greu să știm că suntem iubiți (chiar ne vine greu a și crede asta!) doar pentru că suntem aici așa, așa, și-așa, dincolo – nici prea-prea, nici foarte-foarte, pe acolo doar atât, prin față cu fundă și prin spate cu rotocoale. Chiar nu le putem potrivi în așa fel încât mereu, dar mereu, să bată subțirimea lungimii cu grosimea lățimii…
Să nu îți faci griji! Nu ne prăpădim! Știm deja demult cum stă treaba… Știm că trebuie să facem față unui pomelnic foarte exact și lung, lung, luuung de “așa da, așa nu” pentru ca femeia să poată spune că se simtă atrasă de noi. Mai știm și că nouă nu trebuie nici măcar să ne treacă prin cap așa ceva, ci trebuie doar să existăm într-o stare, așa…, de confuzie buimacă, în care să nu știm a spune ce ne-a atras mai întâi sau mai exact la femeia cu care stăm. S-o luăm așa, fără întrebări, iute, iute și cu totul: minte, trup și suflet. Și da, știm și faptul că toate astea nu înseamnă că femeile amintite ar fi mofturoase sau fițoase. În niciun caz! Sunt doar pretențioase! Numai bine!
Și tu poți scrie pe Catchy! Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Trei lucruri pe care se întemeiază o relație de cuplu sănătoasă
Cum ieși dintr-o relație în care te simți anulată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.