Chicago, 1994
Proba o pereche de mănuși din piele, când se auzise strigată pe nume. Vocea aceea joasă, aproape ca o șoaptă răgușită, era unică. Nimeni nu-i rostise numele în felul acela. Niciodată. Se pomenise învăluită într-un sentiment de acasă.
Mina se întorsese. O nostalgie amestecată cu teamă plutea în aer și vântul tăios de ianuarie nu reușise s-o risipească.
Se apropiase de ea și, ca și cum s-ar fi văzut ultima dată cu o zi în urmă, Ivan îi luase mâna într-a lui și-i pusese și cealaltă mănușă.
Amândoi erau înalți, dar ea-i ajungea doar până la linia frunții.
— A trecut ceva, nu-i așa? îi surâse.
Trecuseră multe. Ceea ce trăise ea cu Ivan nu se potrivea în peisajul acesta. În mintea ei, el era mereu înconjurat de praf de pușcă, de frică, de țipete și de pericol. Minei greu i-ar fi venit să creadă că el putea exista în afara acelui univers. Și totuși…
Era a doua noapte consecutivă în care visa la Ivan, la întâlnirea lor neașteptată, la felul în care făcuseră dragoste în camera de hotel, la mirosul așternuturilor rămase goale după plecarea lui în primele ore ale zilei următoare.
— Ivan al tău a ucis. Și nu un om, nu doi, nu trei. Mulți. Tu-l vezi erou pentru că te-a salvat. Ești frumoasă, de aceea a făcut-o. Altfel nu s-ar fi ostenit. Acceptă asta.
— Am acceptat asta, răspunse netulburată și-și fixă privirea pe bărbatul cu păr șaten și ochelari, tolănit în fotoliu. Încerci să răsucești un cuțit real într-o rană ce există doar în imaginația ta.
Ochii ei de un galben verzui, încadrați de gene lungi și părul negru, pieptănat pe spate, o făceau să pară o pisică sălbatică.
— Ai fost o spioană pentru americani în timpul războiului, dar ai început să ți-o tragi cu Ivan. Sunt rușii mai buni la pat decât americanii?
— Ivan era.
— Trecem de la general la particular?
În patul lor erau acum trei. Ivan era acolo. Era între ei, era pe ea și era în ea. Micile gesturi o trădau, nu cele mari. Mina sorbea prea lung din cafea, privea prea mult în gol, înghițea prea des în sec și-i evita privirea. Nimic nu oglindea mai clar o trădare decât ochii ce se uitau mereu în altă parte. Dar nu Ivan era intrusul, ci el. Nu amantul era în plus, ci soțul.
James îi vorbea, dar cuvintele lui nu ajungeau la ea, treceau pe lângă urechile ei fără s-o atingă în vreun fel. Le înregistra, fără să le proceseze. Chipul lui Ivan prindea contur în mintea ei, devenea viu, atât de viu încât nu ar fi fost mai real nici dacă ar fi stat așezat pe fotoliul liber de lângă James.
***
Era anul 1988 și era noapte. Dincolo de geamurile aburite ningea. Ivan se mișca între coapsele ei, sărutându-i gura. Printre degetele ei albe răsăreau șuvițele lui aspre și drepte. De fiecare dată când se împingea în ea, Mina se legănă violent. Cu cât era mai brutal, cu atât mai bine se simțea. Părea că erau legați împreună de niște lanțuri invizibile, hrănindu-se unul din celălalt. Simțea că-i aparținea, iar asta o stimula, trimițându-i mici unde electrice pe șira spinării.
Fusese crescută de o mamă convinsă că femeile trebuiau să fie independente, să trăiască fără bărbați, deoarece „pe ăia nu te poți baza”. Cu cât i se spunea mai des că ea trebuia să fie puternică, cu atât mai tare-și dorea să fie vulnerabilă și ocrotită.
— Pentru asta ai fost trimisă, să te culci cu rușii, îi șopti Ivan la ureche, după ce se împinse în ea pentru ultima dată. Ești cu americanii.
Mina deschise gura, dar nu reuși să articuleze nimic. Buzele-i tremurau și totuși nu-i dădu drumul lui Ivan. Nu încercă să fugă, să-l împingă, să se apere, nimic. Se temea de ce i-ar putea face și tot la el căuta protecție – el s-o apere de el.
Însă acele lanțuri invizibile care legau trupurile lor goale nu se rupseră nici atunci.
— Știi ce-ar trebui să fac acum?
— Să mă omori, răspunse ea în șoaptă.
El clătină din cap, cu regret.
— Nu, mai rău. Să te predau șefilor. Dar tu știi la fel de bine ca mine că toți oamenii care se află acum în clădirea asta sunt sub mine. Pe moment, așadar, pot decide ce fac. Mi-am dat seama aproape de la bun început ce ești, și știam tot de la bun început că nu te voi putea ucide… și nici preda. Ești prea naivă pentru ceea ce ți s-a cerut să faci și nu te pricepi deloc. Te-ai prezentat ca Natașa, dar când te-am strigat pe nume a doua zi, nu te-ai întors. Nu am înghițit povestea ta cu „Sunt o prostituată și am nevoie să fiu apărată de un fost client”. Ai 23 de ani, ești americancă, dar născută din părinți slovaci. Ți-a fost simplu să înveți rusa știind slovaca.
Nu o predase, dar nici s-o păstreze prea mult pe lângă el nu putea… și nici nu voia. Mina, care-i dezvăluise adevăratul ei nume între timp, se ținuse după el ca un cățel și cu toate că teama n-o părăsea nici măcar o oră din zi, cu el era în siguranță. De fiecare dată când făceau dragoste și o trăgea de păr sau prindea de gât – fără s-o strângă, i se confirma că femeile din familia ei se înșelaseră. Câtă nevoie avea ea de un bărbat, mai ales de unul ca el! Cu cât tensiunea era mai intensă, cu cât pericolul din jur se făcea mai tare resimțit, cu atât mai tare se aprindea. Fusese puternică mereu. Prea puternică, prea independentă. Cu Ivan își permitea să piardă controlul, să i-l cedeze lui, pentru că era un bărbat adevărat, matur și capabil să aibă grijă de ea. Faptul că era ofițer în armata inamică își pierduse din importanță.
Dar nici el nu reușise să le prevadă pe toate. În acele din urmă se aflase despre ea și Ivan se pomenise cu mâinile legate. Toți știau că se culca cu ea și unii chiar șușoteau că bărbatul prinsese drag de ea, pentru că, spre deosebire de majoritatea colegilor săi, el nu era o brută bețivană, ci un ofițer de treizeci de ani, pe cât de manierat și de citit, pe atât de rece și distant. Dacă o ținea prin preajmă, sigur simțea că avea și altceva de oferit, nu doar ceea ce aveau toate. Ivan niciodată nu participa la chefurile și orgiile lor de grup.
Dar nu avusese de ales. La numai o zi după ce Mina plecase din port, fusese nevoit să trimită pe cineva s-o ucidă. Ar fi fost bătător la ochi dacă ar fi zis că va executa personal sarcina. Urcase însă în mașină și se luase după viitorul călău. Îl trimisese pe cel mai prost dintre toți, pe Valeri, care cel mai bine se simțea cu o bâtă în mână. Ajunsese când imbecilul rupea hainele de pe ea, răzând grosolan că „era mai mare” decât Ivan și-i promitea c-o să-i placă. Apoi se auzise un foc de armă și el căscase ochii, căzând greoi peste Mina.
Ivan o ajutase să se adune și o urcase în primul avion. De restul avea să se ocupe. Se pricepea să acopere.
— Dacă ne trădezi, Mina, o să te omor cu mâinile mele.
Ea încuviințase. Înțelesese, dar un val de căldură se ridicase din pântecul ei până spre gât, ca răspuns la imaginea care i se formase în minte. Apoi își zisese că era nebună.
***
James era o umbră pe lângă celălalt, cu toate că el depunea mai multe eforturi să-și mențină imaginea. Umbla la sală, își alegea vestimentația cu mare atenție și încerca să aibă un stil de viață cât mai echilibrat. Ivan sigur nu umbla la sală, Mina și-l amintea doar în bocanci și tricouri negre, fără model, și parcă o dată în uniformă. În ciuda acestei aparente neglijențe, avea un farmec masculin mai natural decât James.
— Știu că te-ai culcat cu el, dar pot uita.
— Nu ai fost niciodată teritorial, comentă Mina, cu un ușor dispreț. Ivan a fost.
— Ivan e de toate, oftă. Ivan e un criminal. A ucis mulți oameni în timpul războiului și nu pe toți din ordinele altora.
— Sunt convinsă.
— Te mai găsesc diseară sau pleci cu el?
Nu-i răspunse, dar în seara aceea n-o găsise. Telefonul agățat de perete răsună în sufragerie. James își șterse nasul cu mâneca și ridică receptorul. Era detectivul pe care-l plătise să-i urmărească soția în ziua în care se simțise suficient de nebun să facă asta.
Expresia lui se tot schimba. De la dezgustată, la surprinsă și, în cele din urmă, deveni îngrozită.
— Cum de nu m-am gândit la asta? clătină din cap, dezamăgit de sine. Întâlnirea aceea nu putea fi întâmplătoare. Ivan venise în America special pentru asta. Trebuie anunțată poliția.
Ivan o aștepta, rezemat de propria mașină, cu pumnii vârâți în geaca neagră de piele. Femeia înghiți în sec. În general, avea un libido foarte scăzut. Prea puțini bărbați reușeau s-o satisfacă. Toți i se păreau papă – lapte. De pe Ivan ar fi rupt hainele chiar acolo. Părul lui negru și neted era umed de la zăpadă și-i mai aluneca pe frunte.
— Unde mergem? îl întrebă direct, cu nerăbdarea unui copil.
Ivan se uită lung la ea.
— Soțul tău știe de întâlnirea noastă de acum trei zile?
—Nu, minți Mina, dar ea însăși era surprinsă că James aflase.
— Știe cineva că ești acum aici? Știe cineva de mine?
Clătină din cap.
Urcară apoi în mașină și Ivan conduse până la marginea unei păduri. Ștergătoarele abia făceau față ninsorii.
Bărbatul se dădu jos și o instrui și pe ea să facă la fel.
— Noi doi am avut o înțelegere, Mina.
Îl privi nedumerită și în clipa următoare în mâna lui se ivi o armă. O scosese de undeva din interiorul gecii.
— Nu doar că ai vorbit de-a lungul anilor despre misiunile noastre militare, ci mai ești și măritată cu un politician foarte interesat de crimele din anii 80.
— Nu știe de tine, îngăimă ea, dar dintr-odată arma cu țeava lustruită din mâna lui i se părea mult mai captivantă decât ochii aceia albaștri.
— Ai zis multe lucruri. Și în Europa, și când ai fost în State.
Îndreptă pistolul spre ea. Mina îl văzuse ucigând. De puține ori, căci Ivan nu voia ca ea să fie expusă la așa ceva sau, poate, nu voia să se pună într-o lumină proastă în fața ei. Niciodată nu-i tremurase mâna pe trăgaci. Asta o știa nu doar ea, ci toți din grupul acela. Acum îi tremura și-i tremura și vocea. Ezita și nu era obișnuit să ezite.
— O ucizi pe ea, te ucid pe tine. Lasă arma jos!
Mina recunoscu imediat vocea lui James. Pe lângă nuanța evidentă de autoritate se mai resimțea și o picătură de satisfacție personală. Toți trei rămaseră înghețați. Bărbații cu arma în mână și ea în așteptarea deznodământului. Nu avea de gând să facă vreo mișcare, dar presimți că nu mai era ea ținta, cu toate că una dintre arme era îndreptate spre ea. Ceva-i spunea că doar unul dintre ei avea să rămână în picioare. James sau Ivan. Iar ea ar fi fost dispusă să plece la brațul învingătorului. Asta dacă supraviețuia. Se întrebă dacă ar fi suficient să se folosească de sex pentru a rămâne vie. Se îndoia însă.
Dar scenariul ei melodramatic nu se împlini și Ivan lăsă brațul să-i alunece pe lângă corp.
— I-am tras-o nevestei tale.
Ivan pierduse, iar acest ultim comentariu era dovada supremă. Nu avea nimic altceva în mânecă.
James privi spre Mina care plângea în liniște și apoi își mută ochii pe el.
— Eu cu ea am trecut prin multe. Am fost alături de ea când i-a murit fratele, când a pierdut ambele sarcini. Ea a fost lângă mine când am schimbat cariera, când era să mor într-un accident de mașină… și multe altele. Tu doar atât poți spune: că te-ai culcat cu ea de câteva ori. Pe moment doare, recunosc, dar pe termen lung, ce importanță are? Urcă-n mașină, Mina!
Ea se supuse imediat, fără a-i mai arunca vreo privire celuilalt. La scurt timp, unul dintre polițiștii care-l însoțiseră pe James, îl încătușă pe Ivan. Mina își ștergea continuu lacrimile care nu mai secau. Nici nu observă când soțul i se alătură.
— Tot la el vei visa la noapte, zise cu o ușoară ironie.
— Da, șopti Mina, fără să-și miște buzele. L-am trădat ca să am din ce trăi când m-am întors în State.
— Încă-l iubești, dar… din nou: Ce importanță are? Ai rămas cu mine. E suficient. Vom trece și peste asta.
Guest post by Cynthia Orszag
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
