Premiile Gerovital Luxury 2019

25 December 2019

FARMECul femeilor moderne trece prin recipiente mici cu puteri mari în care se află invențiile GEROVITAL

Moș Crăciun s-a gândit la femeile catchy și a scos din sacul lui

trei seturi a câte două produse de înfrumusețare dintre cele mai performante.

Ne citește și el, da!, și a aflat că vrem să ne simplificăm viața, că am început să abordăm minimalist înfrumusețarea, că ne place “dieta” de îngrijire a pielii care se bazează pe utilizarea a mai puţine ingrediente, dar mai eficiente. Iată cadourile!

 I 1+4

 II 2+5

 III 3+6

1. Fiolele cu Acid Hialuronic din gama Gerovital H3 Evolution (56 lei), (gama cu cea mai mare concentrație de acid hialuronic – de 5% în Fiolele cu Acid Hialuronic, și de 6% în Serul concentrat).

Fiolele cosmetice au fost foarte bine primite de femei pentru că au fost asociate cu ideea de concentrat, din care e nevoie de foarte puțin pentru a-și produce efectele. Cu ideea de esențe valoroase păstrate în recipiente mici. Cu ideea de puțin și bun – aveau dozajul perfect pentru restabilirea rapidă a optimului mereu amenințat de agresorii văzuți și nevăzuți din mediu și de lipsa timpului. Dar și cu ideea de prospețime asigurată de etanșeitatea unei fiole și absența totală a aerului după umplere.

2. Serul concentrat (66 lei) 

3. Programul intensiv de îngrijire (106 lei) este un kit cu șapte fiole, fiecare cu acțiune complementară pentru îngrijirea tenului matur, specifice rutinei particulare a fiecărei zile din săptămână.

  1. Luni – Oxigenare
  2. Marţi – Exfoliere cu AHA
  3. Miercuri – Antirid
  4. Joi – Lifting
  5. Vineri – Oxigenare
  6. Sâmbătă – Antirid
  7. Duminică – Vitaminizare

Hipoalergenic. Fără parabeni. Testat dermatologic.

Din gama GEROVITAL LUXURY  avem o selecție de trei produse de vârf :

4. Cremă atenuare riduri spf 15 (242 lei)

5. Picătura pentru hidratare zilnică  (169 lei)

6. Ulei miraculos pentru față (194 lei)

Ce trebuie să faci pentru a intra în concurs

Ne spui ce înseamnă “lux” când vorbim de îngrijirea pielii.

REGULAMENT

1. Dai LIKE paginii Farmec.

2. Dai SHARE concursului pe pagina ta de Facebook.

3. Te înscrii cu un comentariu de forma:

numărul de ordine. numele întreg, comentariul tău și linkul de la postarea de pe pagina ta.

(Atenție! Setează pe „public” postarea, pentru a putea fi văzută și de organizator.)

DESFĂȘURARE

Concursul „Premiile GEROVITAL Luxury  2019” începe pe 25 decembrie 2019 ora 10 și se va încheia pe 31 ianuarie 2019, la ora 23:59.

Pe 1 ianuarie 2019, la ora 12, cu ajutorul random.org, se va face tragerea la sorți a celor trei câștigătoare dintre numerele de ordine obținute la înscriere.

Câștigătoarele vor fi anunțate imediat după validare (verificarea like-urilor pe pagina FARMEC și a share-ului concursului pe pagina proprie) pe pagina de Facebook a revistei Catchy, pe adresa de email cu care s-au înscris în concurs și printr-un update la acest articol. Partenerul S.C. Farmec S.A. va lua legătura cu câștigătoarele pentru toate detaliile legate de expedierea premiilor după reînceperea activității în noul an.

Vă mulțumim pentru participare și vă urăm tuturor

Crăciun fericit

și un 2020 norocos!

La mulți ani!

1 ianuarie 2020, bună dimineața la prânz! Bine v-am regăsit! 🙂

Am făcut extragerile și dintre cele 18 participante validate au ieșit în ordine următoarele câștigătoare:

premiul I – numărul 4, Mădălina Dumitrache

premiul II – numărul 17, Sandra Deaconu

premiul III – numărul 10, Florentina Niță

Felicitări!

Mulțumim tuturor pentru participare și să aveți un 2020 glorios cu cel puțin 366 motive de bucurie! 🙂



Citiţi şi

Stella est amoureuse / Stella In Love

Anca, Camelia, Liana, Maria, Lucia și Daniela – învingătoarele fotografiate de Mihaela Noroc

Aideviațamea!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Carolina Cazacu / 31 December 2019 20:06

    18. Carolina Cazacu. Luxul inseamna sa folosesti creme de calitate, cu efecte rapid vizibile. https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=233532220968751&id=100029359234693

    Reply
  2. Sandra D. / 31 December 2019 16:52

    17. Sandra Deaconu. Lux inseamna curatare in profunzime si hidratare zilnica.

    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1718994941569644&id=100003774631171

    Reply
  3. Grigore Nicoleta / 31 December 2019 10:37

    16. Grigore Nicoleta.
    Gerovital este cea mai buna marca de dermatocosmetice, imi doresc sa castig, pielea mea va fi incantata!
    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3181184345229745&id=100000146310680

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro