Miracolul vieții începe din momentul în care îți pui în gând: „Îmi doresc un copil!”. Universul pune în mișcare mecanisme imperceptibile si, mai devreme sau mai tarziu, vei porni în călătoria celor nouă luni de sarcină.
Dacă te gândești să rămâi însărcinată sau dacă testul de sarcină îți arată deja două liniuțe, atunci este esențial să ai grijă de sănătatea ta cât mai bine cu putință. Copilul tău se bazează pe tine pentru a avea cel mai bun start în viață!
O vizită medicală este necesară chiar dacă nu ești încă însărcinată. În cadrul consultației este bine să abordezi orice problemă de sănătate și să soliciți sfaturi medicale avizate cu privire la pașii pe care îi ai de urmat pentru prevenirea riscurilor în sarcină.
O dietă sănătoasă, bogată în acizi grasi, este extrem de folositoare atât pentru tine, cât și pentru viitorul tău copil. Consumă multe legume, fructe și cereale integrale (pâine integrală, paste integrale, fulgi de ovăz). Ai grijă să mănânci multe alimente bogate în calciu: iaurt, brânzeturi, broccoli, conopidă. De asemenea, proteinele de calitate nu trebuie să lipsească din dietă: carne de pui, curcan, pește. Proteinele și calciul sunt importante pentru fertilitate. Evită consumul de mâncăruri grase, carne roșie, care favorizează inflamația, un factor asociat cu infertilitatea.
Acidul folic este un nutrient important înainte de a fi însărcinată, precum și în primele 3 luni de sarcină. Sunt necesare 400 de micrograme de acid folic pe zi, provenind din alimentatie si suplimente alimentare. Acidul folic sau folatul are rolul de a preveni aparitia defectelor de tub neural și a altor malformații la copil. Deficitul de acid folic poate duce la pierderea sarcinii, la dezvoltarea incompletă a coloanei vertebrale (spina bifida) sau a creierului. Printre alimentele care conțin acid folic sunt legumele cu frunze verzi, leguminoasele, citricele, alunele, broccoli, cerealele integrale.
Dormi suficient, odihneste-te 7-9 ore pe noapte. Controlează-ți stresul la care esti supusă, prioritizează îndatoririle legate de muncă și lucrurile care țin de familie. Învață să stabilești limite și să spui „Nu” cererilor care îți consumă timp și energie.
Fă mișcare pentru a-ți tonifia corpul și a-ți face plinul de energie. Exercițiile fizice te ajută atât la restabilirea unui echilibru general, cât și a echilibrului hormonal. Printre multe efecte negative ale sedentarismului se numără și infertilitatea, spun medicii. De aceea, dacă vrei să ai mai multe șanse de a obține sarcina mult dorită, străduiește-te să faci cel puțin 30 de minute de activitate fizică pe zi.
Rezolvă-ți problemele de sănătate care te-ar putea afecta în decursul sarcinii. Dacă ești predispusă la diabet, vorbește cu medicul despre monitorizarea glicemiei. Dacă tensiunea arterială oscilează, întreabă medicul ce posibilități de tratament există. Dacă ai probleme cu greutatea, încearcă să ajungi la limite normale ale greutății prin metode recomandate de un medic nutriționist. Atentie! În niciun caz nu trebuie să ții diete drastice, pentru că acestea dăunează fertilității. Află dacă în familia ta au apărut anumite probleme de sănătate si spune-i medicului despre eventualele boli familiale. Respectă recomandarea medicului de a-ți verifica starea de sănătate prin analize medicale pentru depistarea unor boli infecțioase: hepatita B sau C, citomegalovirus, rujeola, rubeola, toxoplasmoza, HIV, sifilis.
De asemenea, informează-ți medicul cu privire la medicamentele pe care le iei si află dacă sunt sigure în timpul sarcinii.
Sănătatea partenerului este importantă pentru conceperea unui copil sănătos. Încurajează-l pe viitorul tătic să aibă grijă de sănătatea lui, să mănânce sănătos, să limiteze cantitatea de alcool, să renunțe la fumat pentru a evita pancreatita. Ar fi util să efectueze o spermogramă pentru a vedea dacă există sau nu o problemă legată de fertilitate.
Citiţi şi
Stresul matern în timpul sarcinii la femei – Cum afectează sănătatea reproductivă?
Măsuri de prim-ajutor și prevenție în cazul accidentărilor din sfera ortopedică
Femeile smart poartă ceasuri smart
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.