În timp ce noi ne petrecem zilele în teorii ale conspirației și negări vehemente ale științei, în lume niște oameni merg neabătut înainte pe drumul greu al cunoașterii. Ca să înțelegem de unde venim și unde vom pleca. Să înțelegem, puțin câte puțin, de ce ni se întâmplă lucrurile care nu au explicație. Pentru că ea există, asta e o certitudine, doar că noi și când ajungem în preajma ei, nefiind oameni de știință, în loc să folosim partea luminoasă a creierului și să primim provocarea, o folosim pe cea întunecată și cu fiecare refuz de a înțelege și procesa informațiile noi mai facem un pas înapoi spre peșteră.
Deunăzi, domnul Mihai Șora, această inteligență vie și lucidă, a mai aruncat o nadă inteligenței noastre. O preiau și mă încred că veți rezona. Mie aceste vești îmi confirmă credința că Dumnezeu este un mare creier. 🙂 Sper să trăiesc destul să înțeleg mai bine asta. ceea ce vă doresc și vouă.
“Este – de departe – articolul cel mai interesant pe care l-am citit în ultima vreme. Poate și pentru că am așteptat toată viața ca cineva să concretizeze măsurătorile despre este vorba în acest studiu și am visat la ele de când eram copil.
O analogie între sistemul neuronal al creierului uman și rețeaua cosmică a galaxiilor a făcut, intuitiv, oricine, chiar și numai accidental, în absența instrumentarului matematic ori a calculelor fizice propriu-zise; este un tip de modelizare pe care îl avem cu toții la îndemână, ca ființe gânditoare ce dezvoltă, de-a lungul timpului, mecanisme interpretative, analitice și comparative.
Aici, însă, similitudinea este susținută de date cantitative, plecând de la proprietățile morfologice și capacitatea de auto-organizare a celor două sisteme, despre care Franco Vazza (astrofizician) și Alberto Feletti (neurochirurg) susțin că ar funcționa după principii asemănătoare, în ciuda scării de mărime diferite și a „desfășurătorului“ sub incidența căruia se află fiecare.
Avem, așadar, creierul uman – 1500 de centimetri cubi, 1,4 kilograme, pe de o parte – și Universul, pe de alta, cu cei peste 880000 de miliarde de miliarde de kilometri în diametru (câți au fost aproximați până astăzi), pe de alta. Ca să încerci un exercițiu comparativ al celor două structuri, înlături, mai întâi, masa „inutilă“, cea care are un rol „pasiv“, să spunem, atât în creier, cât și în Universul observabil, și obții prima asemănare tulburătoare: procentul de 75% – lichid cerebral, în cazul creierului, energie întunecată, în Cosmos.
Rețeaua neuronală și rețeaua cosmică
(sursa aceasta semnalată de omul de știință Nassim Haramein, urmărit de aproape 900k de pământeni, este mai recentă și confirmă că universul pare să urmeze un model auto-organizatoric folosind proprietățile holografiei și ale fractalilor. Mai simplu, ca să nu ne înnodăm neuronii totuși, asta înseamnă că orice subunitate a unui sistem conține informații despre întreg sau are același nivel de complexitate.)
Studiezi apoi felul în care se distribuie fluctuațiile în interiorul rețelei neuronale, pe o scară cuprinsă între un micrometru și 0,1 milimetri, la nivelul creierului, respectiv 5 milioane și 500 de milioane de ani-lumină, în Univers. Microscopul și telescopul îți permit, astăzi, să faci măsurători de mare precizie, să observi analogii morfologice care nu par să aibă nimic întâmplător. Nu orice sistem poate fi comparat cu un altul, ne învață științele; or – tocmai în virtutea acestei axiome (și ținând cont de ea) – asemănările dintre rețeaua neuronală și cea cosmică sunt impresionante, chiar și pentru cercetători versați precum Vazza și Feletti.
În imagine sunt hărțile de contrast ale densității materiei pentru cerebel (sus), cortex cerebral (la mijloc) și rețeaua cosmică (jos).
Articolul a apărut în noiembrie 2020 în ”Frontiers in Physics” și poate fi citit la această adresă.
Acum, cu măsurătorile (supape de siguranță) la dispoziție, putem filosofa despre ceea ce ne depășește, ne cuprinde și ne susține ca ființe libere, dotate cu discernământ.”
Mihai Șora
Au urmat comentariile, o bucurie să le citești. Am reținut sugestia de a vedea opera unui neuroscientist.
Dr. Greg Dunn își folosește cunoștințele în neuroștiințe pentru a crea minunate opere de artă care celebrează creierul. Picturile sunt dedicate neurologilor, psihologilor, psihiatrilor și neurochirurgilor care explorează frumusețea, misterul și anatomia creierului. Și, mai important, aceste creații sunt dedicate fiecăruia dintre noi care se bucură de această prețioasă posesie chiar în momentul în care citește această frază. 🙂
Citiţi şi
Ce sunt legile atracției și cum funcționează ele pentru tine
