Acum câțiva ani, un puști dintr-un orășel sudamerican a pufnit în râs când a auzit că n-am cont Facebook. Între timp am intrat în rândul lumii din cătunul global albastru cu alb.
Fiindcă e un loc permisiv, unde toată lumea e pricepută, pasionată, isteață, informată și arată bine îmi îngădui, deci, cu generozitate, o trecere în revistă – incompletă dar pricepută, pasionată, isteață, informată și nurlie – a comportamentelor tipice care ne populează cea mai cunoscută carte care nu e carte, în funcție de subiectele preferate. Care nu sunt mutual exclusive, deși am observat că fiecare are o predilecție pentru o anume temă. Interesant e că tema predilectă pe Facebook nu se suprapune, de cele mai multe ori, pe temele predilecte din afara Facebook.
Celălalt motiv pentru care am purces la întocmirea listei e lungimea ei. Respectiv e o listă relativ scurtă. Alt lucru pe care l-am învățat de la facebook: să pari priceput, isteț, pasionat, informat și sexy, dar fără să te obosești prea tare.
Buuun, așadar:
Opinii politice. De obicei stau ori de-o parte ori de alta a unei scale de valori, de culori ori de simpatii politice, rareori spre niciodată la mijloc sau în afara ei. Pretext de ciufuleală și competiție, un fel de succedaneu de Dinamo-Steaua din vremurile bune, posturile cu conținut politic generează comentarii masive și degenerează în răfuieli verbale personale cu indivizi pe care nu i-ai văzut niciodată la față. Miza, se pare, e să ai dreptate. Încă nu mi-e clar dacă dreptatea trebuie să aibă mereu același obiect (personaj, culoare politică etc) – cum ar fi în caul Dinamo-Steaua – sau obiectul nu e relevant. Tind să cred că nu, dar nu mă credeți pe cuvânt.
Copilașul meu, spicul grâului. Comportamentul predilect este postarea de tone de poze cu copilașii producție proprie. Dacă mămica sau tăticul are mai mult de un copilaș, tonele se multiplică prin factorul număr de copilași. De obicei poza de utilizator este tot o imagine cu copilașul, într-un cult al personalității pe care și Mao ar fi gelos. Înlocuim copilașul cu iubitul/iubita și avem o subcategorie de comportament FB care, din fericire, durează mai puțin decât îi ia copilașului să crească și să impună ceva respect. Precursoarele pozelor cu copilași sunt pozele cu nunți, cum bine știm încă dinaintea epocii Facebook.
Animăluțe simpatice. Câini, pisici, papagali (șerpi și marmote mai rar) care au norocul să aibă un stăpân posesor de cont facebook se trezesc, pe neanunțatelea, cu albume personale care le dau în vileag pe toate zidurile internetului cele mai intime apucături. Ca și stăpânii, animalele sunt surprinse în posturi considerate simpatice, nu când se trezesc dimineața cu ochii umflați sau când se duc la budă. Totuși marja de toleranță e mai laxă aici, pentru că tindem să considerăm simpatic la animale și copii ceea ce la noi ni se pare scandalos sau penibil.
EU. Aici e simplu, și subiectul mai la îndemână și mai docil decât copilașii și animalele. Eu la mare, eu la munte, eu cu ochelari de soare, eu într-o mașină luxoasă de împrumut. Eu în avion, eu de mână cu Sagrada Familia, eu la terasă, eu pe roz, eu pe negru, eu cu iubi, eu în maniera Andy Warhol. Și pe componente: mâna mea, piciorul meu, ochiul meu, părul meu, și ușor extins spre proprietăți – pălăria mea, brățara mea, eu cu iubi. Impresionant nu e atât numărul de comentarii la posturi, cât numărul de prieteni FB.
Chuck Norris. Mă enervează, dar trebuie să-i dau categorie separată. Chuck Norris încercuiește periodic FB, de fiecare dată e teribil de arogant, iar noi, în loc să ne revoltăm de atâta autosuficiență, râdem. Cred că Chuck Norris este expresia nevoii de tirani a comunității sătești FB. Pentru o vreme a intrat aici și povestea statuii omului cu lupoaica de la Muzeul Național de Istorie, dar pe poziția opusă, de tiranizat.
Meticulozitatea snoabă. Posturi despre gramatică și scriere corectă. Posturi despre „să mai citim și noi o carte, inculților”. Posturi pretențioase despre filme de artă, personaje și evenimente semi-obscure, mișcări de nișă. În general posturi despre „eu sunt cult, dar măcar tu ești prost”.
Salvați tot. Dacă apare ceva de salvat pe FB, salvatorul e pe poziție. Îndeletnicirea asta impresionează prin cantitatea de „Share”-uri, denotând un solid sentiment de apartenență la grup și un grad mare de solidaritate virtuală. Uneori, nu e suficient să salvezi, mai trebuie să-i și cerți pe cei care nu salvează, nesimțiții. Salvarea nu e discriminatoare și nu stă prea bine cu documentarea. Dacă un Vlăduț, o Miți sau un Grivei e dat ca bun de salvat, fie el real sau inventat (salvatorul nu stă să încrucișeze sursele) vinovăția se ia de mână cu narcisismul și împing mai departe povestea, doar doar o rezolvă careva și ies toți împingătorii cu conștiința împăcată.
Militantismul. Comportament similar salvatorilor, doar că mai agresiv, și cu o doză mai mare de narcisism. Dacă intri în polemică, n-ai nicio șansă, și trebuie să recunoști că militantul are dreptate. Altfel te scoate din listă, doamne ferește.
Solicitările de jocuri. Poate cel mai transparent comportament FB, solicitările la jocuri se apropie cel mai mult de identificarea comportamentului real cu cel virtual FB. Adică, știi clar că cineva care ți-a trimis o solicitare la Bubble Saga se joacă Bubble Saga în viața reală. Asta nu le face mai puțin sâcâitoare pentru noi, ăștialalți, care ne ocupăm cu chestii mai serioase cum ar fi o întorsătură șmecheră de frază într-un comentariu la un post, o poză cu un citat din Einstein sau o remarcă ostentativ spontană ca de pildă „X este acum la Vama Veche cu Y, Z și K”, sau „of, în sfârșit am ajuns la cabană…”.
Trolling. Trollerii sunt enervanți dacă nu știi că sunt trolleri și amuzanți când știi. Ca să faci trolling trebuie să fii conștient de ceea ce faci. Dacă nu ești, nu faci trolling ci polemică. Trollerul postează mai rar, el este prin excelență comentator. Scopul lui e să se distreze că te-ai enervat. E corespondentul virtual al băiatului care le trăgea de cozi pe fetițe, al ăluia care îți punea piedică atunci când te întorceai de la tablă, al celui care toarnă gaz pe foc de amorul artei și uneori de plictiseală. Totuși, e greu să fii un troller bun, e o activitate care cere ceva inteligență ca să fie dusă la perfecțiune.
Narcisismul rafinat. Apucătură FB manifestată de cei care își adaugă „prieteni” cu lopata, și apoi se plâng că trebuie să-și epureze lista, plină de inculți și de golani și, în general, de tipi care nu-s de aceeași părere.
Manipularea. Se întâmplă, de exemplu, atunci când un troller decide să posteze ceva. Postul are un potențial de controversă semnificativ, astfel încât comentariile pro și contra să curgă pe kilometri de ziduri binare. După ce a postat, de obicei manipulatorul nu intervine cu comentarii, preferând să observe, chicotind diabolic, cum se păruiește lumea sub postul său. OK, asta e o speculație care-mi aparține.
Victimele manipulării. Păi, sunt ăia de se păruiesc de obicei pe sub posturi.
Întelepciunea universală. Fiecare zi e o minunăție, dacă te-ai lua după posturile din înțelepciunea universală. Și fiecare om un zeu. Și totul ne e la îndemână, pentru că suntem înțelepți, buni, nu ne ieșim niciodată din sărite, îl înțelegem și-l iubim pe aproapele, realitatea e rarefiată până la ozonul pur al spiritualizării. Virtuale. Imagini feerice și citate din marii înțelepți ai omenirii. O oarecare doză de misticism. De obicei o mare doză de optimism, uneori de naivitate, alteori o preferință pentru teoriile conspirației. Mantre, tantre, copy-paste din Osho, atâta iubire dulce că ar duce în faliment toate fabricile de ciocolată. Deprindere lăudabilă, dar care, atunci când e practicată doar pe FB, nu e decât o formă de escapism. Noroc că pe alocuri mai apar păruieli inefabile pe teme de metafizică, cât să nu ne simțim chiar umiliți de propria incapacitate de ascensiune spirituală.
Stalking. Inacceptabil în viața reală, acceptabil pe FB, unde toți suntem urmăritori și urmăriți de comun acord. În manifestarea inofensivă, stalkerul FB nu postează, nu comentează, ci doar urmărește ce fac ceilalți. În cazurile obsesive, aveți grijă ce poze cu voi puneți, câte informații personale împrăștiați pe ziduri și cu cine vă „împrieteniți”.
Manufactura și artizanatul. Un comportament similar solicitării de jocuri prin apropierea de activitățile reale, dar mai puțin agasant pentru ceilalți. Manifestarea e simplă: omul face un cercel, o poșetă, o rochie și hopa sus cu ea pe facebook, să admirăm și noi. Poate să și cumpărăm.
Depozitul de adevăr. E câte unul care le știe chiar pe toate. Ca și trollerul, e comentator prin excelență dar, spre deosebire de troller, se ia în serios. Tot spre deosebire de troller, postează tot atâta cât comentează. Are o opinie despre orice, și opinia lui este adevărul. Uneori încearcă să fie sarcastic, dar nu-i prea iese. Ca subcategorie, aș introduce aici comportamentul contestatar și vânătoarea de controverse, manifestări relativ inofensive ale tendiței de mai sus.
Bășcălia. Posturi cu bancuri, glume, poze și zicători haioase. Adeseori postatorul își place propriul post. Narcisism naiv, benign, abundență de scrieri pe ziduri. Dependență de subiectul Chuck Norris. Comportament cu succes garantat la like-uri, prin slaba implicare a ego-ului și universalitatea umorului. Posturi mult mai populare decât cele din categoria „meticulozitatea snoabă”.
Comportamentul FB-dependent. Cross breed din toate comportamentele de mai sus. Vânează like-uri, comentarii, intră în dispute, e omniprezent. Despre cei care manifestă acest comportament nu-ți poți da seama când nu sunt conectați la contul FB și cam ce fac în intervalul ăla. De regulă, dacă îi ai în listă, încerci de pomană să conversezi cu ei prin mesagerie, fiindcă tocmai sunt ocupați să posteze ceva și nu-ți vor răspunde.
Cum spuneam, din listă lipsesc multe alte tipuri, însă am vorbit doar din experiență. Deocamdată n-am printre prietenii FB niciun sinucigaș FB, n-am asistat la nicio căsătorie oficiată pe FB, n-am nășit niciun copilaș născut pe FB. Dacă aveți completări, nu vă sfiiți.
Citiţi şi
Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?
What’s Love Got to Do with It?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
