Azi m-am trezit cu zâmbetul pe chip și-n suflet. Te-am visat. Aș fi vrut să adorm la loc, să continue acea stare de bine.
Eram noi doi. Printre coloanele acelea mari, perfecte, impunătoare de la intrarea principală a liceului, pe unde nu prea se circula. Nici măcar profesorii nu o foloseau. Și apoi scările acelea atât de largi, atât de fastuoase, care duceau la etajul I, unde era cancelaria. Era ca într-un palat. Partea aceea a clădirii m-a fascinat dintotdeauna.
Mă simțeam prințesă. Eu așa definesc fericirea, starea de a mă simți prințesă.
Eram lângă o coloană dintr-aceea tăcută și rece care cu siguranță îmi păstra secretul.
Încercai să mă îmbrățișezi. Deși îmi doream cu toată puterea ființei atingerea ta, rațiunea îmi spunea: “Nu! Nu e voie aici”. Și încercam delicat să te resping. Doar faptul că îmi atingeai mâinile cu atâta blândețe, mă făcea să plutesc. Îți apropiai fața de părul meu și mă acopereai cu mici sărutări. Mai știi? La tâmplă îmi plăcea… Îmi dădeai o senzaţie de siguranţă. Prea real să fie vis. Prea frumos să fie adevărat.
Citiţi şi Am trăit senzaţii. Pot să spun doar atât?… Senzaţii!
Bună dimineața! În realitate n-a fost niciodată aşa. Nu te cunoşteam pe vremea aceea. Şi nu s-a întâmplat nici în tinerețe asta, cu vreun Făt Frumos. Mintea a selectat ce a vrut ea, în somn.
Iar eu acum selectez: “Fugi și fă cafeaua!” 🙂
Guest post by Omidee
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
