Știm cu toții că mare mai e diferența între teorie și practică. Și mai știm că “profesioniștii de pe Facebook” s-au transformat, peste noapte, din virusologi în adevărați strategi în ale războiului.
Mare e grădina Facebook-ului! Eu, una, încurajez dezbaterile chiar și pe rețelele de socializare. Citesc, cu admirație, postările bine și decent argumentate și cu deznădejde pe cele agresive și jignitoare. Și constat că nu numai după, dar și înainte de război, mulți viteji se arată. Sper să n-aflăm niciodată cum ar fi în timpul lui!
Aflăm, îngroziți, ce se întâmplă chiar după granița noastră. Din fericire, mulți români au dat dovadă de solidaritate față de semenii noștri ucraineni, aflați la necaz, așteptându-i la graniță cu mâncare, ceai cald, ba chiar punându-le case la dispoziție. Admirabil! Numai de Sărbătorile de iarnă am mai văzut români așa de implicați în acte caritabile. Doar că, din păcate, oameni săraci nu sunt doar de Crăciun…
În ceea ce privește solidaritatea susținută pe Facebook, ea a fost de-a dreptul… de 2 lei. Dacă în urmă cu doar câteva zile rețelele sociale erau pline de mesaje “Nu mai cumpărați de la ruși!/ Nu mai alimentați din benzinăriile Lukoil!”, iată că aseară s-a stârnit o panică generală din cauza scumpirii carburantului cu… 2 lei, că s-a uitat complet de solidaritatea față de frații noștri oropsiți. Vorba aia: „Mai aproape dinții ca părinții.”
Practic, aseară, benzina a fost „noua hârtie igienică.” Ciudat mai reacționează oamenii la stres! Dacă trendul, la începutului pandemiei Covid a fost hârtia igienică, drojdia și spirtul, iată că frica de război creează isteria benzinei, a banilor cash și a pașapoartelor.
Solidaritatea pe Facebook mai înseamnă și dorința vitejească a unora de a porni cel de al treilea război mondial, singura soluție, în accepțiunea lor, de a avea pace. Oricât de antagonic ar părea.
Dacă vreun “postac”, din contră, susține pacea prin negociere, e considerat instant admirator al lui Putin, hulit și blocat cu poftă. Ah, de-am putea da „block” și la război…
Tot zilele trecute, o mămică aflată peste mări și țări povestea ce istovitor a fost să se lupte… pe Facebook cu așa zișii putiniști. Încheiase ziua victorioasă. Adversarii ei căzuseră pe capete pe câmpul de luptă de pe computerul personal, fiind, cu toții nimiciți de un simplu click. Odată dușmanii dispăruți, aceștia au fost jigniți și mai cu spor, că și așa nu mai puteau să riposteze.
Mai povestea cum a răsuflat ușurată, în timp ce-și privea băiețelul de 10 ani dormind liniștit, simțindu-se norocoasă și chiar puțin vinovată față de mămicile ucrainence. Mă întreb, dacă ar mai fi trăit în România și, să zicem, băiețelul ei ar fi avut doar cu 10 ani mai mult (că știți, al naibii mai zboară timpul…), ar mai fi răsuflat așa ușurată?! Ar mai fi așteptat cu atâta nerăbdare războiul salvator, aducător de pace?! Și-ar fi trimis băiatul la luptă cu aceeași detașare cu care învățaserăm noi, când eram mici, că ar fi făcut-o mama lui Ștefan cel Mare?!
Insist, să nu fiu înțeleasă greșit. Îl condamn pe Putin, așa cum condamn vărsarea de sânge, pe care nu-mi imaginam s-o mai trăim în vremuri moderne. Și susțin și admir solidaritatea românilor față de refugiați. Doar mă întreb, câți dintre solidarii de pe Facebook au fost ieri la coadă la benzină? Și câți la pașapoarte?
Ramona este autoarea cărții Nu mai caut succesul.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Portret de țară în pragul tulburelului
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
