Am ştiut mereu că voi fi medic, unul cu bisturiul în mână.
Am cochetat îndelung cu chirurgia, dar m-a cucerit definitiv obstetrica, aşa că în urmă cu 22 de ani am păşit pe drumul pe care îl continui şi astăzi în obstetrică si ginecologie.
Îmi iubesc cu ardoare meseria, mă inspiră şi mă obligă fiecare caz, fiecare poveste în parte. Unora din pacientele mele le-am promis că le voi spune povestea, aşa, fără pretenţii, ca un doctor scriitor de rezultate, protocoale operatorii şi reţete.
Poate că povestea lor va schimba ceva, în fiecare din noi, şi ne va face sa acceptăm că avem nevoie de educaţie, indiferent de vârstă.
Când viaţa înmugureşte plăpând în pântecele mamei, spionăm ecografic fătul, pipăindu-şi fiecare părticică a trupului său firav şi îi savurăm fiecare gest. Şi deja elaborăm planuri: cum va creşte, ce educaţie va primi, ce greşeli cu siguranţa nu va face pentru că ştim prin ce am trecut noi şi îl vom avertiza la vreme.
Ne dăm acordul cu privire la educaţia sexuală a copiilor noştrii: de la ce vârstă, cine, cât, cum şi ce trebuie să le vorbească şi uităm că un comentariu nepotrivit al unui coleg de şcoală, o vorbă sau un gest deocheat al unui anonim pe stradă pot influenţa dureros de mult evoluţia unui adolescent care nu are obişnuinţa şi curajul dialogului cu cei apropiaţi.
Nimeni nu deţine cheia universală a educaţiei, dar acceptând că educaţia copiilor de astăzi începe cu reeducarea părinţilor, facem un mare pas înainte.
Fiecare vârstă are povestea ei…
15 ani
Când asistenta mea se agită cu telefonul în mână şi, cu o figură încurcată, îmi spune că trebuie să vorbesc la telefon, aşa fac.
O voce disperată se face auzită: „doamna doctor, trebuie neapărat să mă ajutaţi, fiica mea de 15 ani este gravidă, un nenorocit şi-a bătut joc de ea, vreau să îi daţi o tabletă fără să ştie şi să nu mai fie gravidă…” Mi-ar prinde bine să am asemenea puteri magice, dar pentru că sunt un doctor normal, alegem calea clasică de lămurire a situaţiei, o consultaţie.
Ajung amândouă la cabinet şi se aşează ca pe cuie pe scaunele din faţa mea.
Eu nu judec pe nimeni, niciodată. Nu e treaba mea, şi sunt doctor de suficientă veme ca să ştiu şi să le spun pacienţilor care îmi trec pragul că nici alţii nu sunt îndreptaţiţi să o facă doar de amorul artei.
E mai simplu să întreb eu. Te-a obligat partenerul tău să aveţi contact sexual?ai avut o experienţa neplăcută? te-ai protejat? partenerul tău este minor? Cum toate răspunsurile au fost negative, am continuat cu o întrebare adresată mamei: ce educație sexuală i-aţi oferit fiicei dumneavoastră? I-am spus să nu facă sex, este prea mică.
Altcineva a fost de altă părere. O sarcină nu e o prăjitură pe care o guşti şi dacă nu îţi place o returnezi pentru că eşti prea mică şi nu ai ştiut că nu e pe gustul tău.
Cine răspunde legal pentru deciziile tale, cine îţi este acum alături şi ar prefera dacă se poate să sufere în locul tău? MAMA.
Ce au învăţat? Că dragostea nu ţine loc de educaţie sau de contracepţie.
Că orice experienţă neplăcută prin care trecem poate avea o valoare inestimabilă, poate fi şansa noastră de a discerne între bine şi rău, de a crea punţi de legătură cu oamenii de lângă noi de care ne despart prăpăstii de prejudecăţi şi de tabu-uri.
Că prietenul cel mai de nădejde, discret, modest şi sigur, rămâne prezervativul.
18 ani
După o oră de poveşti cu noţiuni elementare de educaţie sanitară, sexuală, pe care am susţinut-o în faţa elevilor a trei clase de liceu, când am ajuns la capitolul vaccinare împotriva cancerului de col uterin, am avut parte de o primă întrebare: ce este acela col uterin.
Am apreciat onestitatea domnişoarei şi am realizat cu tristeţe că ea face parte din acea categorie bună de pacienţi care întreabă, chiar şi în ceasul al doisprezecelea, ce nu înţeleg. Pentru cei prezenţi am avut la dispoziţie tablă, cretă, timp, disponibilitate.
Ce facem cu restul?
21 de ani
Nu e neobişnuit cînd o pacientă drăguţă şi timidă se plânge de dureri vaginale la ceva timp după debutul vieţii sexuale.
Neobişnuit este că spune că o doare foarte tare şi îi dau dreptate când în loc de imaginea roz, frumoasă şi luminoasă a vaginului, văd o zonă alb cenuşie, cartonată, care nu se potriveşte cu nimic din ce am citit şi învățat până acum.
De la Aspirină, îmi explică domnişoara. Mi-a spus o colegă că este foarte bună pentru contracepţie, ea o foloseşte de fiecare dată. Nici nu ştiţi câte colege o folosesc…
Şi nu ai simţit că te doare foarte tare, că arde? Ba da, dar am crezut că aşa își face efectul…
Cu tratament, din fericire, a scăpat fără complcaţii severe, însă clar, trebuie completat în prospectul de la Aspirină: nu se administrează pe cale vaginală.
40 de ani
Cristina e blondă, cu ochi verzi, uluitor de frumoşi, vine dintr-un sat pierdut de lume, din judeţul Sibiu.
Nu o supără nimic, dar stă doar o săptămână acasă şi nu vrea să plece fără să îşi facă controlul ginecologic. A fost operată la 23 ani pentru un cancer de col, dar acum e bine, a făcut şi raze, şi chimio. La început a fost mai greu, că a lăsat-o bărbatul când a văzut cât e de bolavă, şi a fost singură cu trei copii.
A avut mare noroc că a găsit de lucru în Germania, în agricultură. Dacă îi spun eu că e bine, pleacă liniştită la lucru, şi dacă pot să îi spun ce să facă să nu i se mai umfle mâinile de la atâta muncă, ar fi grozav.
Înainte de a pleca, mi-a spus cu mândrie: săptămâna viitoare vine fiica mea de 17 ani la dumneavoastră la control, să o învăţaţi de toate.
De fiecare dată când mi-e greu, mă gândesc la Cristina, la curajul şi determinarea cu care şi-a luat viaţa în mâini, la dragostea, devotamentul şi înţelepciunea cu care îşi creşte copiii.
47 de ani
După trei luni de sângerare neregulată, cu consolări din partea vecinelor că au şi ele aceleaşi probleme, la insistenţele fiicei, vine la control.
Sângeraţi la contact sexual? Da, de câteva luni. Şi ce ați făcut? Nu am mai făcut sex. Când vă spălaţi în vagin, aţi obsevat că s-a schimbat colul, că nu mai este cum îl ştiaţi? A, da, de mai demult.
Trist şi adevărat. Ne preocupă mai mult dacă hainele pe care le cumpărăm vor avea success în club sau vor fi invidiate de vecina de strană la slujba de duminică decât propria noastră sănătate.
Cancerul de col uterin e o boală gravă care poate fi prevenită, care poate fi depistată în timp util, care poate fi tratată.
Respectul faţă de propria persoană, faţă de starea de sănătate se cultivă în copilărie şi se păstrează tot restul vieţii, cea mai de preţ moştenire pe care o vom transmite mai departe celor dragi, celor pe care îi vrem sănătoşi până la adânci bătrâneţi.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Bolile cu transmitere sexuală – o mare problemă în lipsa educației
Un mesaj de la Catherine, Prințesa de Wales
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
