Semnale pe care ți le transmite corpul și cum să le interpretezi
Nu, nu ghicim în dureri, nu există o interpretare precisă și universală. Și totuși… Te doare. Ceva anume sau ceva nedefinit. Durerea e un simptom. Un semn că se petrece ceva în corpul tău, ceva de care n-ai avut idee până de curând, iar acum primești mesajul și încerci să îl descifrezi. Ei, hai, nu trebuie să fie ceva grav. Nu trebuie neapărat să doară. Poate te deranjează așa, un pic. Te mănâncă, simți nevoia să te scarpini, duci mâna la locul cu pricina, cauți ceva, vrei să înlături ceva. Ups, cine? Cine te mănâncă, ce vrei să înlături? Nu contează, mâna a găsit singură locul și acum citești în continuare, uitând de senzația care te-a întrerupt.
Da, câte un mesaj al corpului ne întrerupe uneori pentru că mintea ne prinde într-o mie și una de povești care nu ne lasă timp de conștientizare.
Doar că un simptom e uneori doar un vârf de iceberg. Iar dedesubt se află o poveste întreagă. Dacă avem răbdare să identificăm un simptom, el ne va spune ce se petrece cu noi. Pentru a-l descrie avem nevoie de două-trei limbaje diferite. Avem nevoie de cuvinte care descriu corpul în detalii clinice, iar limbajul acesta îl descifrăm făcându-ne analizele. Medicul ne poate traduce rezultatele analizelor pe limba noastră, iar traducerea sună așa: avem prea mult sau prea puțin dintr-o anumită substanță necesară; o parte dintre celulele noastre se înmulțesc, iar asta ne transmite că avem soldați de nădejde care ne apără de invadatori; un organ funcționează mai intens sau mai leneș decât ar trebui și are nevoie de ajutor pentru a regăsi dreapta măsură.
După ce aflăm asta, putem acționa, iar orice acțiune eliberează simptomul. După ce a transmis mesajul, simptomul poate să se retragă. Noi luăm medicamentul și asta aduce echilibrul de moment. Ei, da, mai trebuie să umblăm și la cauze și să avem grijă să nu revenim în același punct…
Acesta e limbajul clinic al corpului, dar uneori primim și alte mesaje. Unele metaforice, iar pentru acelea ne putem ajuta de dicționar sau ne putem pune niște întrebări simple, traducând metafora în realitate. De exemplu: „mă mănâncă” – cine? Există ceva sau cineva în viața mea cu care mă aflu în relație de pradă-prădător? „Mă apasă” – care e greutatea fizică, emoțională sau mentală pe care o simt pe umeri, care îmi îndoaie spatele sau s-a instalat pe inimă? Cum aș putea să o dau jos? Cum m-aș simți dacă mi-aș îndrepta spatele, dacă aș lăsa jos sacul greu, dacă aș găsi pe cineva cu care să împart povara?… sau dacă aș vorbi măcar cu cineva despre ea?
©Antonella Lucarella Masetti
Poate uneori aleg să port durerea mai departe pentru că e mai simplu să accept că m-am îmbolnăvit, decât să recunosc că n-am putut gestiona o situație anume din viața mea…
Așa că dacă auzim/ ne auzim povestind despre: durere, apăsare, arsură, presiune, blocaj, confuzie, greutate, dulce și amar, sau orice s-ar putea oglindi în același timp în minte, emoții și corp e semn că e nevoie să spunem povestea. Fiecare simptom, dincolo de interpretarea pe care o dau analizele medicale, are nevoie să-și spună și povestea; să fie auzit, ascultat, înțeles. Să fie descusut pe toate părțile. Și susținut, pentru a nu avea nevoie să se manifeste în forță.
Eu vă aștept să povestim, din 14 februarie, la cursul Poveştile trupului – explorări psihosomatice, la Fundația Calea Victoriei.
P.S. Un exemplu de manifestare în forță găsiți aici: inima frântă are un nume clinic și imaginea unui vas japonez: cardiomiopatia Takotsubo. Și speranța revenirii la forma normală.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
