Încercați să vă imaginați o scară între două etaje, pe care stau, ca sardinele în cutie, vreo sută de oameni. La capătul scării este un culoar de șapte metri. unde mai sunt vreo patruzeci de indivizi. La capătul culoarului este o cameră pe care scrie Secție de Votare. Este ora 20.
Deși o mulțime de oameni, tăcerea este apăsătoare. Oamenii sunt obosiții. Cei de pe scară au stat deja în stradă cinci -șase ore.
Fac și refac calcule: dacă ne mișcăm cu o treaptă la fiecare cinci minute ajungem în capătul coridorului într-o oră. Imposibil să votăm până la închiderea secțiilor. Mulțimea avansează sacadat, treaptă cu treptă. Și fiecare treaptă este o victorie. Am ajuns pe coridor. Îmi ard tălpile. Uneori abia găsești loc să pui ambele picioare . Lumea începe să împingă. Se simte panica.
Trece o familie cu un copil de doi -trei ani care țipă. ”Avem prioritate!” și-și fac loc cu coatele. Mă enervez, dar dorința lor să voteze mă impresionează. Par să fie gitani. ”Sunt plătiți să intre în față cu copiii, ca să voteze PSD” comentează lumea. Nu-i cred, dar refac calculul. Am avansat mai rapid.
Până la nouă ajungem la ușă. Imposibil să mai votăm. Dar nu pleacă nimeni. Suntem în fața ușii. Cineva ne face semn să intrăm. Este ora nouă fără un minut. Împingem și suntem înăuntru. Stupoare! Cel puțin treizeci de oameni la două cabine. Țiganii cu copil sunt în cabină.
”Trebuie să închidem!” Cele trei doamne aflate la un birou, arată jalnic. Figuri obosite, disperate. ”Trebuie să închidem” strigă una din doamne. Cea care pare să fie șefa biroului ezită. Îi simt zbuciumul. ”Nu!” Se ridică și vine spre ușă. Ne cere buletinele. ”Toți cei care sunteți în sală veți vota!”. Deschide ușa și împinge înăuntru câți oameni poate. Suntem claie peste grămadă, aerul este irespirabil. Votăm. Votăm USR.
În drum spre casă, pe autostradă, simt oboseală. Este mai degrabă epuizare. Locuim la cincizeci de kilometri de Toulouse. Dar undeva, venind de foarte departe, simt fericirea inundându-mi celulele. Treizeci de ani de așteptare și în sfârșit o lumină, o speranță covârșitoare. Rezultatele, târziu în noapte și somnul izbăvitor. Adorm cu gândul la România.
Diaspora a votat USR în mare măsură. O lume nouă se ivește….
Cu două zile în urmă, am căutat o pagina USR. Scria acolo că pagina este doar pentru încurajări la adresa liderilor USR Plus, nu se acceptă critici. Am postat o chemare la compromis cu PNL la Timișoara, spre binele României. Scriam că inamicul este PSD. Am fost insultat, înjurat, făcut în toate felurile Apoi mi-au blocat accesul la ”dezbatere”. Am crezut că a dat un tren peste mine.
Nu-mi pare rău de votul de la Europene. Îmi pare rău de noaptea de după, când am mușcat încă o dată din mărul naivității, crezând că un grup de oameni imaculați vor cu adevărat o Românie altfel, cu politicieni apropiați de cetățeni, capabili să le accepte opiniile, chiar critice. Dar cine sunt eu să cer altceva decât îmi pot oferi semenii mei? Nici Mandela, nici Luther King nu au lăsat o lume mai bună după ce și-au încheiat conturile. Corneliu Coposu a fost huiduit de aceiași români pentru care a stat șaptesprezece ani în temnițele comuniste. Regele Mihai a fost alungat a doua oară de același popor, pe care l-a iubit. Iar noi, simpli cetățeni ai unei republici despădurite, ne-am ales doar cu o pagină de partid pe care se primesc doar osanale. Ce noapte magică acum un an și ce crudă trezire la realitate!
În aceeași notă a dezamăgirii, citiți și părerea lui Alex Tocilescu.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Timișoara și Sibiul, două destinații de city break
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Părintele Ionuț Blidar și enoriașii srilankezi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
