Orgile Walcker sunt minunile-coroană ale orgilor secolului XIX. Nuremberg-ul a găzduit două orgi Walcker, ambele realizări unice, surprinzătoare ale vremii: una se afla în sinagogă și a fost distrusă în noaptea de groază, Kristallnacht; a doua a fost clădită în catedrală și la acea vreme era coroana tuturor orgilor având 200 de registre manuale, față de 74, numărul mediu de registre deja devenit obișnuit.
Hitler era fascinat de orga Walcker din Nuremberg. La congresul nazist a cerut ca orga Walcker să dea tonul. A fost distrusă în bombardamentele asupra Nurembergului, iar omul care ar fi știut să o refacă, murise în 1948. Se zice că performanța ei n-a mai fost atinsă vreodată. Cea mai mare orgă a secolului XIX și cea mai complexă a dispărut fără șansa de a putea fi reconstruită așa cum o gândise Eberhard Friedrich Walcker. O înregistrare din 1936 și câteva fotografii – inclusiv cea în care Hitler meditează ascultând orga Walcker cântând, după cum presupun unii, ne dau doar o vagă idee despre ceea ce a fost die Walcker Orgel.
Aventura orgilor Walcker a pornit dintr-o suburbie a Stuttgart-ului, făurite de oameni simpli, foarte simpli și s-a transmis prin două generații. N-a contat nici vârsta și nici statutul social al primului Walcker, ci pasiunea lui pentru acest instrument-rege. Inovația în numărul de registre fabulos, versatilitatea și claritatea sunetului lor cristalin, complexitatea nemaiîntâlnite până atunci au purtat orgile Walcker într-un periplu european și transatlantic care a fascinat până și Vaticanul.
Ca o pată de culoare, o orgă Walcker a poposit și în România. În 1911, Oscar Walcker instalează o orgă cu 33 de registre, în București, la comanda reginei Carmen Silva, potrivit informațiilor furnizate de documentele de arhivă ale Walckerbau. Însă, de-a lungul vremii, puține orgi Walcker au supraviețuit, trecând la un loc cu bisericile în care au fost așezate pe sub tăvălugul nemilos al istoriei, dintr-un capăt în altul al Europei. Fără ca vreuna din orgile Walcker care au supraviețuit timpului să mai egaleze performanța celor din sinagoga și din catedrala din Nuremberg, câteva dintre ele pot fi auzite totuși și astăzi în: catedrala din Riga, catedrala St. Paul din Strasbourg, Boston Music Hall, Palau de la Musica Catlana în Barcelona sau în Biserica Votivă din Viena (Maximilianplatz). Aceasta din urmă este considerată un monument al sunetului în lume, ca urmare, se spune, a intervențiilor pe care Walcker le-a făcut asupra instrumentului inițial.
O orgă Walcker a supraviețuit în ultima „biserică nazistă” din Mariendorf-Berlin și este folosită și astăzi, putând fi auzită în concertele memoriale și în puținele înregistrări publice de pe canalul Youtube.
O idee despre cum suna „die Walcker Orgel” montată în Kongresshalle Nuremberg, ne putem face ascultând o înregistrare din 1936, nu foarte clară, însă. Unele surse indică cum că aceasta doar ar fi urmat să devină adevărata capodopera lui Walcker, dacă ar fi fost terminată. Ea ar fi trebuit să ajungă să dispună de 5 manuale, 220 de registre și 16.013 tuburi. Un instrument-gigant pe care l-ar fi întrecut ceva mai târziu doar orga din Atlanta (Statele Unite ale Americii), proiectată de senatorul Emerson L. Richards, care a avut nevoie de trei ingineri și care dispune de: 1.255 registre și 33.112 tuburi. Totuși, deși încă aceasta din urmă este considerată cea mai mare orgă din lume, nu egalează inovațiile în sunet și în complexitatea atinsă de orgile lui Friedrich Walcker dispărute în Nurembergul pârjolit de război.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
