Mădă Seghete are 36 de ani și este unul dintre partenerii unei afaceri americane care valorează 1 miliard de dolari. A plecat din România după examenul de Bacalaureat, cu o bursă integrală la Universitatea Cornell din SUA. Iar înainte de a avea succesul de piață cu compania Branch, a trecut prin câteva eșecuri menite să o dărâme. O poveste de succes, realistă, cu Mădă Seghete, Head of Marketing Branch.
Ce face Branch inovator astfel încât a câștigat încrederea atâtor investitori?
Dacă ești o companie care creează aplicații mobile încerci să îți conduci beneficiarii fie spre aplicații, fie spre web. Însă tu nu știi care dintre ei folosesc doar internetul și care numai aplicațiile. Iar dacă știi că au aplicațiile, nu vrei doar să le descarce, ci vrei să le și deschidă și să le folosească. De exemplu, dacă eu vreau să îți trimit informații despre un apartament în AIRBNB iar tu deschizi linkul, iar linkul este creat de Branch, noi decidem dacă te ducem către site sau către aplicație, iar dacă ai nevoie de aplicație te direcționăm către ea, se va deschide exact acolo unde voiai să ajungi și apoi o vei descărca. Totul pentru a îmbunătăți căutarea ta. (…)
Unii măsoară succesul în bani, alții în fapte. Cum stau lucrurile la tine?
Clar, nu se măsoară în bani.
Deși ești o tânără foarte bogată, dacă te gândești că ești partener într-o companie de 1 miliard de dolari.
Doar pe hârtie. Banii sunt ai companiei, nu ai mei. Nu sunt bani lichizi. E ciudat cum se uită oamenii la tine crezând că ești bogat, iar tu chiar nu ești. Într-o zi, când vom avea un IPO și îmi voi putea vinde partea de acțiuni, atunci poate voi fi foarte bogată.
Acum am un apartament mic în Palo Alto și lucrez 14-15 ore pe zi, m-am mutat la serviciu practic.
Succesul pentru mine ține de cât de mult impact pot să am asupra altora. Ce vreau eu este să îi ajutăm pe dezvoltatorii de aplicații cărora le este foarte greu să pătrundă pe o piață controlată de marile branduri. Dacă te uiți la câți oameni folosesc Facebook sau Instagram este aproape imposibil să pătrundă cu ceva nou. (…)
Practic i-ai uimit prin felul în care munceai? Asta este cheia succesului tău?
Mereu am avut note bune. Dar aș zice că succesul vine din faptul că nu renunț niciodată.
Hai să vorbim despre eșecuri. Cu trei ani înainte de a intra la Business School am aplicat, dar nu am intrat. Am așteptat ceva timp și am aplicat din nou, după ce m-am gândit mai bine și mi-am pus la punct toate detaliile. Și am reușit.
Înainte de a exista Branch a fost un an și jumătate de muncă grea și nereușite. Și nu am cedat. Chiar dacă a fost foarte, foarte greu. Eram obosiți, nu dormeam deloc, toți studenții din jurul nostru se duceau la petreceri, își făceau prieteni, iar noi munceam. Eșuam și o luam de la capăt. Ne simțeam mizerabil, nu aveam bani. Mike, unul dintre co-fondatori s-a mutat în garajul meu, apoi am început să lucrăm într-o casă mică, detestabilă, unde împărțeam toți aceeași baie minusculă. Dar nu conta, pentru că eu voiam să construiesc ceva și eram dispusă la toate sacrificiile necesare. Gândește-te că era cu atât mai greu cu cât știam că oricând puteam să găsi niște slujbe jenant de bine plătite. Dar nu asta ne doream.
Am făcut ce făcusem tot timpul: am găsit o soluție. Ca și până atunci: am terminat la Cornell, mi-am găsit job, apoi master, am avut revelația că pot deveni și eu antreprenor, din nou școală și apoi compania de azi. Totdeauna am avut plan de rezervă la plan de rezervă, pentru orice ar începe cu ”ce se întâmplă dacă…”. Dar niciodată nu m-am lăsat. (…)
Când ai fost ultima dată îndrăgostită?
Ce întrebare personală! N-am mai fost îndrăgostită demult. De doi ani. Muncesc mult. Sunt îndrăgostită de Branch. (râde)
Citește articolul integral aici.
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
