Vania Limban este prima moașă independentă din România. A asistat la zeci de nașteri. Acum mai bine de 30 de ani a terminat o școală postliceală ce o certifica drept asistentă de obstetrică-ginecologie, însă, chiar de atunci a știut că meseria ei va însemna mult mai mult.
A ajuns la școala post liceală din întâmplare, pentru că nu a intrat la Facultatea de Medicină, însă și-a făcut un scop din a lucra la sala de nașteri. După ani de muncă, a înțeles cât de important este rolul unei moașe. Deși era asistentă șefă sala de nașteri la Spitalul Universitar, a lăsat totul și a ieșit din sistemul medical de stat, devenind astfel moașă independentă
Una dintre marile păreri de rău este că, după ce s-a implicat activ în înființarea Facultății de Moașe, această meserie pare să se stingă din cauza unui sistem găunos: statul nu a scos posturi de moașe și nici nu a completat legea cu normele de practică așa cum a promis, lucru care a făcut ca cele care au ieșit de pe băncile școlii să nu aibă unde profesa în România.
Vania se zbate acum cu toate resursele sale ca această profesie să nu fie uitată și ca tinerele care termină facultatea să poată profesa în România, nu în străinătate.
Eu am vrut să-i aflu povestea dincolo de ce se spune și ce se știe, am vrut să știu cine este și cum a ajuns moașa numărul 1 din România născută și educată într-o perioadă nu tocmai fericită numită perioada decrețeilor.
(…)
Cum ați ajuns moașă?
Întâmplător, ca să fiu sinceră. Am dat la Facultatea de Medicină, nu am intrat și părinții mi-au spus „acasă nu stai”. Atunci era o mare rușine să stai acasă un an de zile dacă nu intrai la facultate. Așa că am analizat oportunitățile pe care le-aș avea în conexiune cu faptul că aș fi vrut să încerc anul următor la Medicină și am găsit o școală postliceală care avea o secție de obstetrică ginecologie. Nu mă tenta în nici un fel școala postliceală, dar văzând secția de obstetrică-ginecologie despre care nu aveam nici cea mai mică idee, habar nu aveam ce înseamnă, dar pentru că suna foarte ciudat am zis: „La chestia asta mă înscriu”. Așa am ajuns să iau prima dată contact cu profesia. La momentul acela, nu mai existau școli de moașe în România, existau doar școli postliceale pentru asistente de obstetrică-ginecologie.
(…)
Știu că ați pus și bazele înființării facultății de moașe, nu?
Da, am fost activ implicată la acel moment. Am pus inițial bazele Asociației Moașelor din România, iar aceasta a dus la finalizarea înființării Facultății de Moașe, pornind de la directivele Uniune Europene. Am pus la punct, într-un context mai larg, evident, legislația pentru moașe, studiile pentru moașe și, nu în ultimul rând, adoptarea titulaturii de „moașă” pentru această profesionistă.
Dacă te vei uita în lume, în fiecare țară, această profesie are o denumire specifică. Pentru România, titulatura specifică era de moașă, însă, după ce am consultat colegele, nimeni nu voia, sub nici o formă, să adoptăm această titulatură pentru că în România, la momentul respectiv, acea titulatură era dată acelor femei care terminaseră acea școală profesională de moașe.
(…)
Dar ați avut vreo zi în care ați plâns de fericire?
Fiecare naștere e un moment extrem de emoționant. Dar țin minte că am avut o gravidă cu sarcină gemelară și în astfel de cazuri, de obicei se făcea operație cezariană. Mama nu-și dorea sub nicio formă operație, dar la consult, medicul i-a spus: „Draga mea, o fetiță vine cu capul, cealaltă vine cu fundulețul. Dacă erau amândouă cu capul în jos, se puteau naște natural”. A ieșit de acolo disperată și eu simțeam că trebuie să-i spun ceva. Așa că am luat-o deoparte și i-am zis: „Uite, știi ce? Eu am tot citit diferite lucruri și cred că dacă în fiecare seară, cu palmele pe burtică vorbiți cu fetele voastre, lucrurile se vor schimba. Vezi care e cu fundulețul și vorbește cu ea, spune-i că vrei să naști natural și că dacă ea se întoarce cu capul, mama ar putea să nască natural”. Nu o să vă vină să credeți: într-o dimineață, când ieșeam din tura de noapte, ne-au anunțat că ne vine o urgență gemelară, în travaliu și cu dilatație. Fetița care era cu fundulețul se întorsese cu capul în jos, iar mama le-a născut pe amândouă natural. Eu cred foarte mult în legătura care se creează între mamă și copil în perioada sarcinii, iar putea gândului este extraordinar de mare.
(…)
Vi s-a întâmplat vreodată să moșiți pe nepusă masă, fără să fiți în spital?
Nu, pentru că la noi nu este posibil acest lucru. Însă, unul dintre momentele impresionante din istoria mea de moașă a fost o naștere prematură, la 20 și ceva de săptămâni. La prima vedere se considera că e avorton. Mama era o doctoriță, am moșit-o, și pentru că bebelușul era avorton, urma să-l punem într-o cutiuță și apoi să-l trimitem la anatomie patologică. Nouă ne spusese preotul ca în astfel de situații să-i dăm noi copilului botezul. Fătul arăta într-adevăr ca un avorton, însă avea semne vitale. Aveam într-o sticlă apă sfințită și i-am dat copilului botezul. Am înfășat bine fetița, am ținut-o la căldură și acum îmi vine să plâng când îmi amintesc. Fetița trăiește, ulterior nu a avut nici o problemă. A fost un miracol.
Eu am botezat-o, anul acesta împlinește 18 ani și mă voi vedea cu ea.
Dar ați apucat să moșiți vreo femeie la a cărei naștere ați asistat?
Încă nu. Dar mi s-a întâmplat, în anii de după Revoluție, să moșesc o doamnă care nu avea pe nimeni, nici soț, nici aparținători. După naștere m-a întrebat dacă poate să-i pună fetiței numele meu. După niște ani, cred că acum vreo 4 ani m-a căutat această Vania, a venit să mă vadă, era director artistic la un teatru independent. E o femeie deosebită.
Acum câțiva ani m-a mai căutat o fetiță pe a cărei mamă am ajutat-o să o adopte. Mama ei era stilistă, îmi aranja mie părul și pentru că nu putea să aibă copii, încerca să adopte. În urmă cu ceva ani altfel stătea treaba cu adopțiile, iar eu i-am spus că dacă se naște vreo fetiță a cărei mamă o abandonează în spital, o voi anunța. Și așa a adoptat-o pe fiica ei care ulterior aflând, a venit să mă cunoască.
Au fost niște experiențe care m-au marcat foarte mult. Eu zic că în profesia asta trebuie să ai o bună pregătire profesională, dar să ai și har.
Citește tot articolul aici.
Citiţi şi
