În ziua aceea mă simţeam singură. Şi parcă mi-era frig. Aveam nevoie să fiu între oameni, iar paşii m-au purtat spre gara oraşului, o clădire impunătoare, din oţel şi sticlă. M-am făcut mică, pe una dintre băncile peronului, cu senzaţia vie că aştept ceva, între două trenuri. În jurul meu, aşa cum sperasem, mulţi oameni într-un du-te-vino fluid.
Sunete. Nu percepeam decât plescăitul interminabil al paşilor pe dalele de ciment, fâșâitul hainelor în mers grăbit şi zumzăitul miilor de voci care se întretăiau, alcătuind o pânză de păianjen în centrul căreia mă resemnasem, unica victimă. Din când în când, şuieratul ascuţit, prelung al vreunui tren.
Culori. Oamenii erau îmbrăcaţi în multe culori – vii pentru vacanţe, şterse – pentru călătoriile din obligaţie.
Miresme. Din cele poate 1000 câte putem detecta, din învălmăşeala de arome şi senzaţii olfactive, simţeam din când în când o adiere mai puternică…
Aşa m-am simţit învăluită dintr-o dată de aromă de iasomie şi portocală într-o combinaţie delicată, insistenţă, cu tonalităţi de ghimbir, vanilie şi lemn de santal… Femeia trecea uşor prin faţa mea, iar esenţa răscolitoare a parfumului său, înainte de a se pierde în mulţime, îmi învie în minte… seara balului de absolvire.
Purtam cea mai frumoasă rochie albastră pe care o văzusem vreodată. Mă simţeam puternică şi delicată, atrăgătoare şi sfioasă. Şi asta pentru că vântul îmi zbicea pielea şi părul pe care avusesem grijă acasă să-l perii cu parfum. Parfumul interzis. Sora mea mai mare îl primise cadou şi îl folosea doar la cele mai speciale ocazii. Iar pentru mine balul era, cu siguranţă, cea mai specială, aşa că era inevitabil să nu mă îmbăt pe furiş cu câteva picături din magia seducătoare a unuia dintre cele mai sexi parfumuri. În seara aceea am strălucit, plutind ore în şir pe văpaia muzicii, a inimii şi a parfumului.
M-am trezit din reverie tresărind. Foarte aproape de mine, câţiva soldaţi în pas cadenţat se îndreptau spre trenul gata de plecare. Miresmele se amestecă într-o copleşitoare loterie olfactivă şi… din nou iasomie. Mere şi note lemnoase. Vanilie, amber şi mosc. Femeia, între două vârste, frumoasă şi elegantă, se opreşte o clipă pentru a-şi consulta ceasul. Clipa aceea creşte şi-mi acaparează simţurile, aducând-o în prim plan pe… mama.
…Se grăbea. Întârziase mult pentru că şi atunci îmi era urât singură şi mă prefăcusem bolnavă. Îmi părea rău că trebuia să o mint, dar mă bucurăm că este atât de aproape de mine. Parfumul ei cald, feminin, puternic mă învăluia dulce dându-mi o stare de plutire. Eram fericită că-i plăcuse cadoul pe care i-l alesesem cu mare drag, o alegere îndrăzneaţă. Mama însă, văzându-mă zâmbind relaxată, mi-a intuit trucul. Nu s-a supărat. A plecat certându-mă ştrengăreşte cu degetul.
Aveam senzaţia că mă aflu în mijlocul unui vârtej. Simţurile mele ascuţite prindeau detalii. Un sunet îndepărtat de vioară, probabil vreun muzicant rătăcind pe cărările unui destin potrivnic, o boare înmiresmată de afară, natura încă nu-şi scuturaseră povara grea şi dulce a florilor de mai, o culoare puternică, îndepărtată, alunecând uşor şi distinct printre toate celelalte.
Şi atunci… a fost momentul lui. Citric, aromat şi amar. Aspru şi proaspăt. Nucşoară, cedru, mosc, lemn de santal şi licheni. Inconfundabil. Unic. Nu ştiam dacă îmi este adus de către efluviile pielii unei femei sau a unui bărbat. Pentru mine însă era… Parfumul! M-au fermecat de-a lungul timpului nenumărate alte arome şi combinaţii – florale, orientale, lemnoase, chypre… fiecare cu istoria lui, fiecare modificându-mi percepţia asupra lumii, fiecare creând stări şi senzaţii inedite. Le-am folosit cu drag, ce-i drept mai degrabă în consens cu sufletul meu decât cu ocaziile sau anotimpurile. Însă niciodată vreun parfum nu a reuşit să mă răscolească atât de mult.
…1994. Anul lansării lui. Îmi plăceau revistele de modă. Le răsfoiam curioasă, admirând paginile cu reclame, mai ales pe cele cu mostre parfumate. Atunci l-am simţit pentru prima dată. Am tras avid aer în piept şi l-am ţinut acolo câteva secunde nesfârşite, refuzând să-i mai dau drumul. Eram surprinsă. Uimită. Cucerită. Am rupt pagina şi am păstrat-o mult timp după ce parfumul impregnat în textura specială a foii se topise. Prima sticluţa a fost un cadou. Un cadou pe care mi l-am făcut mie. Tenta sa aspră mă încuraja. Mă simţeam puternică, energică şi, în ciuda contrastului, feminină şi atrăgătoare. Este parfumul care mă definea, alungându-mi demonii.
Şi acum, după mult timp scurs între mine şi tulburătoarea sa forţă de a emoţiona, îl simţeam atât de puternic, atât de aproape. Am rămas nemişcată, neînţelegând de ce nu-l mai am, suferind ca după o pierdere… Mi-am dat seama că mi-l doresc iar, că mă simt mai bine în pielea mea dacă-l port şi mi-am promis să mi-l dăruiesc iar.
Apoi am sărit brusc în picioare, cu o mișcare dezordonată, că o descărcare electrică. Misterioasa şi neînţeleasa mea aşteptare luase sfârşit prin această ruptură de ritm. M-am întors să privesc cu reproş către persoana al cărei parfum mă tulburase.
Aproape că ne-am ciocnit, surprinzându-ne reciproc în posturi ilare. El a bâjbâit ceva, înroşindu-se, iar parfumul său deveni dintr-o dată şi mai puternic. Inexplicabil, m-a bufnit râsul, însă o lacrimă şerpuia vinovată pe obraz.
Şi astfel a început povestea noastră, neașteptată, nechemată…
Citiţi şi
Charlie Chaplin și Oona O’Neill – o dragoste considerată imposibilă, dar care a biruit timpul
Cele mai bune cadouri de 8 Martie pentru a face o femeie fericită
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
