Eu ştiu că te îmbraci, te machiezi şi îţi ciufulești sau cuminţeşti buclele pentru tine. Ca să-ţi placă ţie de tine, să te simţi bine în pielea ta. Ca să ai încredere în tine şi ca să capeţi curaj. Dar dacă nimeni nu întoarce capul, dacă nimeni nici nu tresare, nici nu-ţi zâmbeşte, dacă şuvoiul de lume se desparte în dreptul tău ca în faţa unui obstacol şi-şi adună apoi mersul dinapoia ta, lăsându-te într-o oază de singurătate şi de tristeţe, vreau să-mi spui dacă mai contează că ai îmbrăcat cea mai frumoasă rochie, pe sub care ţi-ai pus cea mai fină lenjerie.
Tot aud în jurul meu, că “nu pentru alţii, ci pentru tine”. Şi sunt de acord. Teoretic, aşa este. Practic, însă, mă îndoiesc. Aplombul pe care ţi-l dau hainele, coafura, atitudinea, eleganţa sunt ca să te scoată în evidenţă. Şi nu în evidenţa ta. Ca să te scoată din anonimat, să fii remarcată, să ai o prezenţă notabilă, iar cei care te-au văzut, au dat mâna cu tine sau doar te-au salutat din mers să-şi amintească de tine şi la o a doua întâlnire.
Pentru tine e setul minim de îngrijire corporală. Când stai singură în casă pun pariu că nu-ţi dai cu fond de ten şi nici cu ruj pe buze. Tot ce înseamnă apariţie în societate, însă, indiferent că-i vorba despre societatea co-locatarilor de bloc, a colegilor de serviciu sau a unei mase eterogene de persoane cvasi-necunoscute cu care intri ocazional în contact, necesită o regie. Joci un rol, de fapt câte unul pentru fiecare situaţie distinctă în care te pune viaţa. Maxima sinceritate ar fi să poţi uni toate ipostazele astea între ele cu un fir roşu, să existe nişte coordonate comune. În rest, gospodina de la cratiţă, doamna de la birou şi curva (click!) din aşternut sunt personalităţi cât se poate de distincte ale uneia şi aceleaşi entităţi, perfect adaptate habitaclului în care flanează prin univers.
E bine să-ţi acorzi timp înainte de a plonja în lumea exterioară, mai ales dacă nu eşti musulmană ultra-tradiţionalistă şi n-ai o burka la îndemână. Podoaba capilară nu se răreşte, dacă e șamponată măcar o dată la trei zile, părul de pe corp nu creşte mai des pe măsură ce este epilat. Niciun produs cosmetic, nici chiar pudra, nu îmbătrâneşte şi nu ridează pielea, dacă este folosit corect.
E drept că nu s-a întâmplat niciodată să ies din casă mai puţin dichisită ca de obicei, să nu dau nas în nas cu cineva, care nu m-a mai văzut de 1000 de ani şi pe care probabil c-am să-l mai întâlnesc peste încă alţi 1000, pe chipul căruia să nu citesc cât de rău arăt şi cât de nemilos a fost timpul cu mine. De fiecare dată, fără excepţie.
Geaba ştiu eu că nu e aşa, că şi acum 20 de ani, dacă nu m-aş fi fasonat o ţâră, tot ca o sperietoare de ciori scoborâtă din par aş fi arătat, iar asta n-are nicio legătură, nici cu vârsta, nici cu atributele cu care m-a înzestrat natura. Mărturie stau pozele vedetelor din tabloide, surprinse între două şedinţe foto, cu panoul frontal netencuit temeinic şi profesionist.
Indubitabil, lecţia iubirii de sine o precede pe cea a iubirii de semeni. Dar imaginea pe care o afişăm ţine de respect. De bunul simţ, mai mult decât de bunul gust. Şi denotă nu doar grija pe care o ai pentru păstrarea aparenţelor, ci şi a conservării mediului în care trăieşti, a unei armonii naturale, în care n-ar trebui să existe nici forme fără fond, nici conţinuturi lipsite de o formă care să le pună în valoare.
Pe Marilena o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Povestea pantofilor portocalii
Toți acești proști plini de sine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
