Doi oameni când se întâlnesc, bărbat și femeie, duc în spate o istorie a vieții, o istorie a iubirilor, a tristeților. Vizualizez întâlnirea ca pe una între două popoare. Două armate care stau față în față, se urmăresc, se pândesc, se aruncă cu săgeți, cuvinte, se pun capcane. Ei se modifică unul după altul, se îmbunătățesc, se îndrăgostesc, dar niciodată nu se zdrobesc, dacă sunt popoare civilizate. Popoarele barbare fură ce au de furat, pârjolesc, dar nu civilizează. Fiecare cu felul de a fi, lumi diferite, copilării diferite, alte esențe, alte variații. Poporul mic asimilează și învață, învață că de la natural, de la instict, se poate trece la altă treaptă. Contează că acest popor mic să vrea să se ridice; în fața cotropitorului nu stă niciun spirit înalt, el este distrus sau se autodistruge prin neînțelegere.
Am întâlnit bărbați dispuși să treacă de la natural la spiritual, am simțit asta, dorința de a acumula, de a face apoi pe cont propriu ceva care să-i treacă granița. Asimilarea se face printr-un firesc debordant sau prin luptă. De multe ori am simțit în corp substanțele nutritive cum mă hrănesc, cum se depun sub piele, cum mă transformă, cum chipul mi se schimbă. Am întâlnit bărbați cruzi, sălbatici, care m-au păcălit și au furat din mine și carnea, și spiritul. Și se mai adaugă un capitol la istoria personală a tristeților. Doi oameni când se întâlnesc, bărbat și femeie, trebuie să semene cel puțin din punct de vedere al preocupărilor, sărăcia spiritului nefiind o vină, se poate recupera prin influență.
Am fost nutrient, am primit nutrienți, îmi place să văd un om mulțumit, saturat de mine, să vrea ceva și să-i pot oferi, este probabil un dar de la Dumnezeu să ai ce să dai. Însă dragostea e necesitatea. Experiența extazului – o crimă. Traumă. Consecința extazului e trauma. Când nimic și nimeni nu mai poate înlocui ceea ce ai simțit alături de cineva se naște teroarea. Când chimia ideilor este în simbioză, când toate drumurile, părerile, ajung să plesnească împreună, se poate vorbi de condamnare la moarte. Nimic nu e mai puternic decât legătura chimică a ideilor comune. Pot uita într-o zi un bărbat care a stat în patul meu toată noaptea, nu pot uita un bărbat care a stat la masa mea toată noaptea. Doi oameni când se întâlnesc, bărbat și femeie, au, pe rând, parte de aceste momente Aha!
Dragostea e o sumă de momente Aha!
Banalele expresii – aha… așa gândeam și eu, aha… asta îmi place și mie, aha… acolo merg și eu, aha… asta am citit și eu – sunt picăturile care inundă de plăcerea regăsirii în celălalt. Un celălalt care are un teren comun de a mirosi viața. Toate aceste descoperiri minore, dar paradoxal majore, duc la dragoste, iubim în celălalt ce avem deja în noi, apropierea se face mai întâi prin asemănări. Diferențele duc la alt gen de afecțiune, expresii de genul: fac asta pentru că îi place lui, mănânc asta pentru că îi place ei; toate aceste adaptări, de ce nu, adoptări, se fac pentru a oferi plăcere celuilalt. Acest efort, chiar minim, este o schimbare, o transformare. Influența are loc inevitabil datorită plăcerii și descoperirii în celălalat a cât mai multe momente Aha!. Noua reașezare, noua casă, pentru că începem să locuim în alt trup cu alte valențe, alte obiceiuri, alte deprinderi, ar trebui să ne aducă plăcere. Ce se întâmplă când rațiunea intră peste inconștient? Începe războiul interior, cine am fost, cine sunt? Apartenența la ceva, la cineva-ul care am fost altădată nu se mai găsește. Se trece repede peste aceste întrebări, plăcerea de a fi cu celălalt e mai mare decât problema unui eu dislocat.
Doi oameni când se întâlnesc, bărbat și femeie, completarea lor este iminentă, ca și când la unul se întunecă și la altul se luminează, aflându-se de-o parte și de alta a planetei, ei întâlnindu-se undeva în centrul pământului. Cerințele sunt cu atât mai mari, cu cât iubirea e mai mare, taberele încep să se împreuneze și acest tablou alb al perechii din faza incipientă începe să se coloreze, fiecare vine cu pata de culoare și, până la urmă, avem în față relația, pe care o puteam vedea clar, în funcție de aceste culori pe care le-a pus fiecare. E imposibil să generalizezi, iubirea e unică pentru fiecare individ, de aceea cred că ar trebui să se nască un nou termen pentru iubire, dar de asta nu trebuie să se ocupe preoții, lingviștii, biochimiștii etc. Fiecare om ar trebui să-și născocească propriul cuvânt despre iubire. Emoțiile sunt rezultatul arderii, iar fiecare om arde în felul lui.
Guest post by Carmen Sorescu
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Femeile mature vs femeile imature
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
