Știrea săptămânii este, fără îndoială, cea despre poștașul cu peste 1300 de copii nelegitimi. Informația a fost preluată de fluxul media și rețelele de socializare, eliminându-se însă, răuvoitor, ultima frază din textul original, care spunea clar că articolul este un pamflet şi trebuie tratat ca atare, mizându-se pe simţul umorului pe care îl au cititorii. Interesant e faptul că nu am văzut nicăieri comentarii care să dea de înțeles că întâmplarea este luată în glumă și nici reacții de protest din partea femeilor care să strige: Minciună, nu-i adevărat, imposibil, nu se poate așa ceva, jignire! Parfumul de adevăr pare, totuși, mare!
Că sunt situații bine determinate în care femeile nu rezistă farmecelor masculine este o certitudine. Tocmai despre astfel de situații vă voi spune, care aduc foarte mult cu povestea săptămânii, dar au fiecare propria particularitate. Prima întâmplare este cu un bun amic, băiat de băiat, fiu al unui om de afaceri, care și-a petrecut studenția în capitală, în apartamentul luat de tătâne-său și cu merțanul la scară, luat tot de tac’su. Singura lui preocupare majoră, hobby și vocație, atât în studenție, cât și după, au fost femeile. Nu a iertat pe nimeni, niciodată! Dacă a vrut și a putut… a luat, dacă i s-a oferit… n-a refuzat. Și pentru că viața corporate a Bucureștilor nu îl prindea deloc, iar spiritul de afaceri nu l-a însoțit niciodată, craiul nostru a eșuat ca directoraș la una din firmele tatălui, un lohn în confecții cu 90% dintre angajați femei, într-un mic orășel de provincie. După ce a sedus toată floarea târgului ce își imagina că ar putea avea un viitor liniștit lângă dom’ director, acesta nu s-a lepădat de sine, continuându-și viața de armăsar nepretențios. La început, dom’ director a părut un tip rău, însă are și el o inimă care se înmoaie imediat când vede chiloți alunecând în jos. Astfel, o zi liberă, un concediu prelungit, o învoire și cam orice solicitare ce îi era adresată de către anagajate se putea rezolva dacă obținea și el ceva plăcere din toată treaba.
Vara trecută ne-am întâlnit și mi s-a plâns că îi merge rău la firmă, că atmosfera este de rahat, nemulțumirile sunt mari, pe motiv de salarii mici, adică minimul pe economie. Angajatele erau demotivate și amenințau în permanență șefii de tură cu demisiile, cu plecatul la muncă în străinătate. L-am sfătuit să răspândească zvonul că se va reduce volumul contractelor și, într-un orizont de trei luni, 20% dintre angajate vor fi disponibilizate, iar în perioada următoare se va face o evaluare profesională. Scopul manipulării era ca persoanele nemulțumite să plece chiar mai devreme, dacă au alte opțiuni, iar cele care nu intenționau să demisioneze să își revizuiască atitudinea, de teama concedierii. Rezultatele au fost peste măsură. În fapt, nimeni nu dorea să demisioneze, căci, în urma unei demisii, șansele de a găsi ceva de lucru în mica urbe falită erau apoape nule, iar occidentul nu aștepta pe nimeni cu brațele deschise. Așadar, imediat după răspândirea zvonului, a început pelerinajul pe la biroul lu’ dom’ director. Una câte una, femeile veneau să întărească verbal loialitatea față de firmă și să-l întărească oral pe dom’ director. Dacă era necesară confirmarea altfel și, de regulă, era necesară, se confirma și altfel, chiar și dosnic. În afară de câteva excepții, motivate de aspecte de igienă și olfactive, confirmarea loialității a fost primită de la toată lumea.
Un alt caz este cel al unui bărbat ce mi-a fost, o perioadă, vecin. Stăteam perete în perete la bloc și am fost martorul auditiv a nenumărate scandaluri între el și concubina sa. Țipete, răcnete, trânteli, bufnituri, am auzit de toate și, nu de puține ori, am fost tentat să sun la 112 pentru a anunța crima. M-am învățat să trec peste sperietura cu scenariul omorului (după scandal se făcea liniște preț de câteva minute, timp în care îmi imaginam sângele șiroind), pentru ca apoi să se audă icnetele și gemetele femeii, care se încheiau apoi apoteotic cu un răget orgasmic. Ei, vecinul acesta al meu avea doar două calități în viață, un tupeu ieșit din comun și un istrument în dotare cât un castravete Fabio. Umbla ostentativ cu pantaloni care să nu lase loc de prea multe întrebări și se lăuda că femeile nu îi pot rezista, că toate au această curiozitate și fantezie, de a avea o aventură cu un bărbat extrem de înzestrat falic. Nu mi-a plăcut deloc stilul lui enervant și lingușitor, fiind genul de om care se prefăcea amabil și săritor, pentru a avea pretextul de a-ți cere mereu câte ceva și a nu mai returna niciodată. Dar, am învățat și de la el câte ceva… Faptul că era un Cassanova în mediul lui, nu m-am îndoit niciodată, însă nu m-a impresionat nici atunci când înghesuia la colț chelnerițele de la bufetul din cartier, și nici când vorbea măscări, și nici când le punea pe femeile promiscue de acolo să îi pipăie intimitățile.
Ceea ce a fost relevant și revelațional s-a întâmplat la un sfârșit de săptămână, când m-a prins la vorbă și a aflat că în acea seară voi merge la un club pretențios, unde sărmanul nu fusese niciodată. Își dorea și el să vină, n-avea bani, așa că mi-a cerut mie. Și-a amintit că nu mai are nici gel de păr, i-ar trebui un deodorant și ar bea și el ceva, de încălzire, că apoi rezolvă el. Când am ajuns la club, vecinul era deja în formă, gelat și bine mirositor, așezat la o măsuță mai retrasă, unde o tânără cu mâna afundată în pantalonii lui executa un lucru manual cu fața înmărmurită de extaz. Între timp, vecinul golea tacticos paharele de pe masă. Din respect pentru mine, a venit să schimbăm o vorbă și să îi fac cinste cu un whiskey. Apoi s-a îndreptat spre o altă masă, cu o canapea în fromă de potcoavă, plină ochi de gagici. Le știam pe toate, erau divele casei, să spun așa, vânătoarele prețioase care nici nu concep să discute cu cineva, dacă nu este înstărit. Vecinul s-a proptit în fața lor, cu instrumentul în dreptul ochilor și a început să se bage în seamă. Parcă hipnotizate, divele aveau privirea țintuită într-un singur loc. Fără discuții prea lungi, s-a așezat între ele, a început să le golească cu naturalețe paharele, în timp ce fetele, cu discreție și reciprocă complicitate se acopereau una pe alta când le venea rândul la mânuit curiozitatea naturii. Ulterior, vecinul a prins gust de femei mai rafinate, frecventa locuri mai dichiste și profita de dărnicia femeilor. Limbut fiind, mi-a povestit aventurile sale cu doamne serioase care se visează târfe, felații în mașină cu mămici responsabile, corporatiste feroce sodomizate până la cumințire, sex violent, orgasme cu lacrimi de durere și multe altele.
Una peste alta, fostul meu vecin și dom’ director sunt singurele persoane pe care le cred când spun că au trecut granița celor 1000 de femei. Ar fi buni de poștași!
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
