A fi tu însuţi, într-o lume care se străduieşte din răsputeri şi fără încetare să te transforme în altcineva, înseamnă să duci cea mai grea luptă pe care o poate duce o fiinţă umană şi să nu încetezi vreodată a lupta. – E.E. Cummings
Romancier, poet, dramaturg, pictor, eseist, adept al avangardismului şi al suprarealismului, Edward Estlin Cummings a “reinventat” gramatica limbii engleze, explorând noi modalităţi de exprimare poetică.
***
Cummings s-a născut pe 14 octombrie 1894, în Cambridge, Massachusetts. Tatăl său era profesor la universitatea Harvard, iar mama s-a ocupat îndeaproape de educaţia lui Edward şi a surorii sale, Elizabeth. Mama este cea care l-a făcut să descopere plăcerea scrisului şi a picturii. Cummings a absolvit Harvard magna cum laude în 1915 şi a plecat în Europa. Când a început al Doilea Război Mondial, comunitatea americană din Paris a organizat un spital militar, sub conducerea Spitalului american din Paris. Cummings s-a înrolat şofer de ambulanţă, dar formalităţile au durat aproape cinci săptămâni, timp în care el a cutreierat Parisul, de care s-a îndrăgostit iremediabil. A fost închis trei luni sub acuzaţia de spionaj şi “activităţi indezirabile”. Această experienţă s-a materializat în primul său roman, Camera imensă, apărut în 1922, capodopera prozei lui Cummings, roman despre care F. Scott Fitzgerald spunea: “Dintre toate lucrările tinerilor care au răsărit după 1920, una singură supravieţuieşte – Camera enormă a lui Cummings…“
Cummings a transformat experienţa sa de prizonier politic într-un testament vibrant către oameni, dar într-un mod diferit de cum ne-am aştepta. În loc să fie o litanie care face apel la simţul moral al cititorului, Cummings apelează la umor. Naratorul jovial povesteşte despre prietenie, jocuri de noroc, birocraţie şi libertate, totul cu zâmbetul pe buze. Acest umor, incapacitatea de a fi strivit de o maşină politică rece şi înfricoşătoare, este el însuşi o declaraţie finală a sfidării sale. Transcedentalismul său romantic şi reputaţia de poet avangardist nu au fost pe placul publicului din acea vreme. Câţiva zeci de ani a trebuit să plătească publicarea cărţilor sale.
În 1935, Cummings a publicat o plachetă de poezii (No Thanks) cu ajutorul financiar al mamei. Volumul avea o dedicaţie: Niciun fel de mulţumiri acestora: Farrar & Rinehart, Simon & Schuster, Coward-McCann, Limited Edition, Harcourt, Brace, Random House, Equinox Press, Smith & Haas, Viking Press, Knopf, Dutton, Harper’s Scribner’s, Covici, Friede. Toţi aceşti editori mi-au refuzat manuscrisul.”
Prima parte a vieţii lui Cummings a fost împărţită între New York şi Paris, unde a studiat pictura. A călătorit prin Europa, s-a întâlnit, printre alţii, şi cu Picasso, a fost în Uniunea Sovietică, în nordul Africii şi în Mexic. Experienţa sovietică s-a materializat în volumul Eimi, criticat de presa vremii şi considerat un „vis imens despre mitul proletar”. După „experienţa sovietică”, Cumming, de câte ori făcea vreo referire la U.R.S.S, o numea „Iadul”.
Cummings se considera în egală măsură poet şi pictor, şi şi-a dedicat timpul şi energia acestor „obsesii gemene”. Desenele şi picturile lui au fost expuse în câteva expoziţii personale în anii ’40-’50.
Parisul văzut din atelier
După 1945, noua generaţie de poeţi rebeli l-a “descoperit” pe Cummings, în care vedeau un ecou al ideilor lor despre poezie, şi Cummings a primit, în sfârşit, recunoaşterea criticii. În 1950, Academy of American Poets i-a acordat un premiu, iar culegerea sa de Poeme (1923-1954) a câştigat premiul acordat de chiar cei care l-au criticat pentru romantismul său. În 1952, universitatea Harvard l-a recompensat pe Cummings cu un post de profesor invitat. S-a stins din viaţă în 1962, la doar 67 de ani, în urma unui atac cerebral. Îşi petrecuse ultimii ani împărţindu-ţi timpul între călătorii, casa de vacanţă din New Hamshire şi susţinerea de conferinţe.
**
Cummings a fost nu doar unul dintre cei mai de succes poeţi, dar şi unul dintre cei mai iubiţi avangardişti. Ca pictor, a înţeles puterea prezentării vizuale în literatură, şi a aranjat cuvintele şi punctuaţia într-un mod foarte personal. Erau frecvente discuţiile lui Cummings cu editorii legate de ortografia sa, de faptul că folosea litere mici în loc de majuscule sau scria fără semne de punctuaţie.
Aici veți găsi și poeme aproape erotice dedicate iubitei lui, Marion Morehouse, pe care a nemurit-o și pictând-o.
**
Deşi opera lui Cummings este vizuală, poemele lui ar trebui citite cu voce tare. Rimele lui melodioase fac portretul copilăriei, al amintirilor, al uitării, al întregului ciclu de viaţă. Modul în care abordează Cummings preocupările care ne ţin pe noi, restul oamenilor, treji noaptea, faptul că o face cu umor, cu inima, cu bunăvoinţă, îl fac atât de special.
Citiţi şi
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
