Natura se uită prin ochii bărbatului. Ea îi întoarce capul după femei. Prin retina, occipitalul, prin hipotalamusul lui, ea le cântărește potențialul de-a duce specia mai departe.
Tipa care tocmai traversează strada are picioare zdravene să ducă sarcina? Bazinul ei e lat, bun pentru o naștere fără complicații? Sânii promit o alăptare susținută și consistentă? Dacă da, îi basculează dopamină și oxitocină nătărăului, și-l trimite la agățat.
Îl trimite cu capul înainte spre femeia robustă, fiabilă, nu spre obeze și nici spre structurile bolnăvicioase, filiforme, promovate și răspromovate de afacerile de sute de miliarde ale caselor de modă, clinicilor de chirurgie estetică, ale industriei aparatelor de slăbit și pastilelor pentru slăbit. Natura are oroare de morbidități și nu vrea nici delicatețuri sau finețuri. Ea vrea să transmită genetic o osatură bună, o dantură sănătoasă, niște ochi sănătoși, receptori de calitate…iar elementele astea să fie reunite într-un tot agreabil, care să faciliteze inserția socială și sprijinul semenilor.
Grozav este că, după ce mai prindem ceva la minte, nu toți ne mai avântăm ca niște tauri comunali să facem pe plac naturii, nu mai intrăm fără anumite rezerve în jocul ei, nu mai cedăm așa de ușor transparentei ei strategii de perpetuare a speciei, nu mai suntem încântați doar de funduri săltate și ț*țe țepene, nu mai apreciem doar femeile fertile și planturoase ce ni le îndeasă în pat natura, nu mai suntem păcăliți de soliditatea și rezistența „produsului”. Unii dintre noi caută – iar cei mai fericiți chiar găsesc – femei cu adevărat frumoase. Suave, gingașe, fragile, rafinate, fine, grațioase, cultivate, inteligente, enigmatice ori aristocrate, princiare, majestuoase, puternice. Că sunt zvelte sau împlinite, nu mai contează. Un chip delicat ne atrage, o conversație plăcută ne unge la suflet. Ne îndrăgostim văzând vreun cleu rebel pe-o ureche fină sau pe o frunte delicată, capitulăm necondiționat în fața unui surâs. Și le devenim fideli.
Să fii slugă oarbă a naturii e de înțeles până la un punct. Poate până într-o postadolescență târzie îți pot fi scuzate tropăitul zgomotos al hormonilor, boncăluitul și primitivismul, dezbrăcatul din priviri și mârlănia, dar e mare păcat, zic eu, să nu ajungi să te bucuri că stai alături de ființa iubită pe o bancă și nu că nu ești călare pe ea. Să nu ajungi să te bucuri că o ajuți și pe ea să urce o potecă de munte și nu că n-ai trântit-o deja în primul tufiș mai bifând încă una. Să nu ieși din cinematograf încântat că filmul v-a plăcut amândurora și puteți schimba impresii, nu c-ai mozolit-o la toate fazele când nu erau împușcături.
Citiți și replica unei cititoare Păi, băieți, dacă tot visați la dive și zeițe, de ce dracu’ vă luați acasă fix opusul lor?
E de domeniul evidenței că unii bărbați nu se maturizează din punct de vedere emoțional sau se maturizează foarte greu. Sunt acei roboți cu mintea vidată, rămași setați pe search balcoane și cururi, cei care alimentează încontinuu observația cum că toți bărbații am fi niște porci. Deloc surprinzător, mulți dintre ei sunt și mândri c-au rămas la acest nivel rudimentar.
Și încă ceva. Dacă singura plăcere pe care ne-ar fi oferit-o viața ar fi fost sexul, sunt sigur c-am fi stat călare unii peste alții toată ziua, tare ocupați cu gesturile mecanice, nervoase ale copulației. N-am mai fi avut timp de călătorit, de stat pe net, de scris sau de citit articole.
Din fericire nu e așa! Din fericire există iubire, povești de iubire, o sumedenie de cărți bune despre iubire și nu despre sex, o sumedenie de cântece de dragoste și nu doar înregistrări ale zgomotelor specifice rutului, o mulțime de filme superbe și nu doar documentarele despre mult prea exagerata potență a masculilor.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
